Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Le divan, c'est moi!

joi, 13 decembrie 2012



Întotdeauna m-am întrebat la ce anume se referă Winnicott când face o afirmaţie de genul
canapeaua este analistul
sau
canapeaua este mama.

Din punct de vedere logic am elaborat aceste afirmaţii ca fiind o abordare a lucrului în sine pe care psihoticul îl halucinează atribuind unui obiect inanimat calităţi psihice care aparţin obiectului urii şi iubirii sale. Toate astea în acelaşi timp şi cu aceeaşi intensitate. Din punct de vedere logic este cât se poate de corect şi totuşi nu aş putea face diferenţa dintre unul care crede că, de fapt, canapeaua este mama lui şi unul care care îşi aduce aminte de maică-sa când vede canapeaua.

Nici nu m-aş apuca de exemplu să deduc despre unul care vine şi se aşază pe canapeaua mea şi stă ca pe ghimpi, din cauză că este jenat de circumstanţe, că acel om percepe canapeaua ca pe mama sa care l-a tratat rău în copilărie. Adică nu mă pot ghida după o simplă reacţie comportamentală şi să pun diagnosticul:
canapeaua pentru acest individ este maică-sa.

Însă nu pot să ignor o anumită experienţă din viaţa de zi cu zi când, inevitabil, după o zi obositoare mă trântesc cu satisfacţie pe aceeaşi canapea, care oricum a cam început să ia forma mea. E o canapea care ştiu că nu mă va trăda, care ştiu că mă va aştepta mereu în acelaşi loc (asta până o să-mi iau alta mai confortabilă), cu aceeaşi precizie temporală şi fără să absenteze vreodată. Nu îmi cere nimic şi mă acceptă aşa cum sunt. Eu doar mă aşez în ea, nu mă mai gândesc la nimic şi declar cu satisfacţie flaubertiană:
Le divan, c'est moi!
Abia după aceea pot să-mi dau seama cât de obosit sunt, cât de foame îmi este sau efectiv să mă cufund în concupiscenţa gândurilor mele.

Acest lucru mă face să mă gândesc la Winnicott nu numai ca la un geniu al clinicii psihanalitice, dar şi ca la un geniu al vieţii cotidiene. Un pacient de tip psihotic nu poate avea încredere în terapeutul său şi asta pe bună dreptate, pentru că nu avem nici un drept să-i negăm dreptul de avea acces la realitate. Un psihotic ştie la fel de bine ca şi un nevrotic că terapeutul său poate întârzia sau poate uita sau se poate îmbolnăvi. Nu îşi poate lega speranţele de un om. Însă o canapea este foarte de încredere. În ea îţi poţi pune toate speranţele pentru a te vindeca. Canapeaua te acceptă aşa cum eşti, cu nebunia ta cu tot, fără să încerce să te vindece. Bion ar fi spus că divanul este fără dorinţă şi fără memorie.

Dar să nu uităm totuşi că terapeutul este o prezenţă necesară, chiar dacă una de fundal. De fundal al cadrului, al divanului. El e cel care deschide uşa şi te lasă să ajungi la divan. Este întruparea a tot ceea ce ai urât mai mult în trecut. Însă să nu uităm că la Winnicott este o formă de relaţie, la fel ca şi iubirea. Nebunul din spatele divanului este cel pe care îl urăşti şi ai vrea să-l agresezi sub toate formele posibile, dar de care ai atât de multă nevoie să-ţi permită să ajungi la divan. Acel divan care este adevăratul tău analist, nu nebunul care îţi deschide uşa!

Continuând această ficţiune consider că mă aflu doar în prelungirea gândirii lui Winnicott atunci când voi afirma: cadrul interior al analistului este divanul! Dincolo de terapia sa didactică, de algerea cadrului teoretic, de analistul şi supervizorul ales, de conflictele interne, dincolo, nu mai contează decât încrederea pe care o ai în divanul din cabinetul personal. Încrederea că acel divan va putea suporta nebunia oricărui pacient. Până la urmă, divanul este cel care te va valida ca analist, nimeni altcineva.

Poate că sună absurd ceea am spus mai sus, dar mi s-a adus recent la cunoştinţă faptul că psihanaliza mai este încă percepută pe alocuri ca o ideologie a suspiciunii. Divanul, clar, este singurul care se poate sustrage acestei suspiciuni. Psihoticul ştie acest lucru, deşi angoasa lui cea mai mare este ca nu cumva nebunul din spatele divanului să ideologizeze şi acest simplu obiect de mobilier ce cu atâta lejeritate face parte din cadrul de lucru.

Ciprian Taus

este psiholog in formare psihanalitica.
DE ACELAŞI AUTOR


Toate articolele acestui autor
*
Foto: adzooks

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!