Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

A fi, a avea, a supravieţui

miercuri, 23 ianuarie 2013



Există două atitudini fundamentale. Una celebrează viaţa numai pentru că există: existenţa în sine este bunul suprem. A doua absolutizează conţinutul existenţei: se găseşte în căutarea unei vieţi "bune" ("agreabile", "voluptuoase", "altruiste", "virtuoase"…). Două atitudini definind opţiuni religioase diferite. În fond nu numai religioase, ci şi morale: două atitudini existenţiale diferite îşi caută justificarea. Poţi să te lupţi cu suferinţa, să suporţi oricâte dureri şi mizerii fiziologice, proslăvind viaţa, dorindu-ţi ca ea să se prelungească oricât, chiar în cele mai mizere condiţii; sau, dimpotrivă, să urăşti o existenţă care nu-ţi aduce răsplata.

Pot să-mi imaginez justificarea idolatriei, a viţelului de aur: este cultul valorilor materiale, al ceea ce aduce plăcerea, de la cea mai rafinată la cea mai brutală. Pot să-mi imaginez că adoratorii lui Baal (un zeu uránic, de altfel ca şi Iahve, venind din cer, purtător al fulgerului) proslăveau ceea ce sporea civilizaţia prosperă în care trăiau. Dar nu numai atât. Există în idolatrie o consecvenţă remarcabilă: "a avea" nu a fost la început alternativa la "a fi", ci o formă mai concretă, mai uşor de înţeles a lui "a fi". Ipoteză: ontogenetic, a existat un moment când "a avea" a fost o ipostază a lui "a fi". Când existenţa era extrem de fragilă, când foamea, frigul etc. erau ameninţări perpetue care ar fi dus la extincţia unei populaţii, "a avea" era expresia cea mai primitivă a lui "a fi". Iar în momentul următor, când a început o anumită acumulare (tradusă în apariţia civilizaţiei urbane, care prezenta mai puţină dependenţă faţă de natură), cultul lui "a avea" era destinat să amintească şi să perpetueze virtuţile acumulării, înţelepciunea acumulării, deci a excesului, această trăsătură fundamentală a mentalităţii general-umane. "A avea" corespunde, în ordinea existenţei, cu "a supravieţui".

Cum a apărut acea formă a conştiinţei care să permită pe "a fi" şi să-l instaureze ca pe o normă supremă?

În primul rând, ca rezultatul unei mai mari capacităţi de abstracţie. Ca introiectarea ideii îndrăzneţe că există o stare a fiinţei diferită de a Omului-care-acumulează: viaţa are o valoare intrinsecă, indiferent dacă insul (sau comunitatea posedă bunuri consumabile sau de acumulare sau nu le posedă).

Despre asta, data viitoare.

Ion Vianu

este psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*
Foto: http://blog.timesunion.com/rebdeb/yom-kippur-5772-the-bull-of-baal/834/

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!