Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Demascările anilor '50

joi, 31 ianuarie 2013


Vlad Predescu, Melc în ianuarie

[...] Demascările continuă şi în toamna lui '58. În urma reverificării tre­­cutului pe teren, numeroşi studenţi sunt daţi afară pentru vini ima­ginare ale părinţilor. Unul nu a declarat la înscriere că tatăl său e popă, altul că are rude legionare. La avizierul facultăţilor e un adevărat pelerinaj. Un student cu părinţii morţi în lagărele naziste se află la un pas de a fi exclus din facultate pentru că poartă un balonzaid negru, ceea ce de­notă cos­mo­politism, occidentalism. În realitate, este singura lui haină şi o vop­seş­te pentru că e pătată şi veche. Mai mulţi studenţi sunt bă­tuţi în co­­mitetele U. T. M.

În februarie-martie 1959, fiecărei grupe de studenţi îi sunt citite adrese de la Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (U. A. S. R.) şi U. T. M. prin care sunt convocaţi la întruniri 
în care studenţii vor avea ocazia să-şi precizeze poziţia. 
Ceea ce studentului Constantin Eretescu îi sună, ca şi altora, foarte vag. 
Apoi, dintr-odată, ni s-a transmis să ve­nim la facultate a doua zi la ora şapte dimineaţa. Când am sosit – o dimi­neaţă mohorâtă, cu o mizerabilă ploaie târlâită care făcea şi mai deprimant peisajul uman –, studenţii se încolonau să mărşăluiască. Colegii muncitori se aşezaseră în fruntea coloanelor, dar şi în spate, ca să prevină posibile evadări. O coloană impresionantă, care-i includea şi pe studenţii de la drept, mult mai numeroşi, pe cei de la istorie-filosofie şi ziaristică. Acestea erau facultăţile cu profil ideologic ale universităţii. Marşul lipsit de elan în lungul cheiului Dâmboviţei spre Grozăveşti putea fi asemuit fără prea mult apel la imaginaţie cu cel al unei turme purtate spre abator. [...] Înţelesesem, fără să ni se spună, ce avea să urmeze. După cum cred că înţeleg şi vitele că li se pregăteşte moartea, ceea ce nu le împiedică să meargă înainte, şi am încercat de nenumărate ori să-mi închipui scena în care acestea se răzvrătesc, refuză să mai asculte de păzitori, se împrăştie care încotro spre deruta şi spaima celor care le duc la tăiere. Destinaţia era sala denumită, din cine ştie ce motiv, 303, fosta sală de manej a casei regale, devenită arenă de sport a Politehnicii, cu o capacitate de două, poate că trei mii de locuri. Succesul acţiunii depindea în bună parte de respectarea unui set de măsuri de precauţie. Cum drumul de la locul de întâlnire până în sala de şedinţe fusese parcurs în coloane, pe facultăţi, iar în cuprinderea lor pe ani şi grupe, dispunerea în sală a urmat aceeaşi ordine, aceasta a asigurat supravegherea reciprocă şi, de asemenea, izolarea studenţilor pe facultăţi, iar nu pe afinităţi. Ritualul întâlnirilor la şapte dimineaţa, al mersului încolonat şi al dispunerii în sală a fost respectat în chip riguros pe parcursul întregii săptămâni în care cursurile universitare au fost suspendate, pentru a le da posibilitatea studenţilor să-şi precizeze poziţia. În capătul celălalt al sălii, un prezidiu impunător, urcat pe un podium înalt. S-au aflat acolo, între alţii, Florian Dănălache, primul secretar de partid al oraşului Bucureşti [prim-secretar al Comitetului Oră­şenesc P.M.R. Bucureşti], membru în C. C., cel care a condus discuţiile, în fapt veritabile interogatorii, secondat de Ghiţă Florea, secretarul de partid al universităţii, Ion Iliescu, membru şi el al C. C.-ului [al U. T. M., pre­şedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din România (U. A. S. R.)], Ilie Murgulescu, ministrul învăţământului, Athanase Joja, şef de secţie la Aca­demie, Ciucă, rectorul universităţii, Tamara Dobrin, secretarul de partid al Facultăţii de filosofie. Încă mulţi alţii. Printre ei, reprezentanţi ai securităţii, procuraturii şi comisariatelor militare. Spiritul întrunirii a devenit vizibil de la primele minute. Un raport vag şi ameninţător deplângea nivelul ideologic scăzut al studenţilor, faptul că aceştia nu doresc să fie scoşi la lumină cu binele, că se lasă pradă mentalităţii burgheze. Unul dintre primele cazuri prezentate în public, care avea rolul să instaureze teroarea între cei prezenţi, a fost cel al grupului de demonstranţi de la Drept din zilele revoluţiei maghiare. Un vânt de gheaţă a trecut printre tineri. După mai bine de doi ani de la sfârşitul răscoalei, se vorbea în mod deschis de­spre evenimentele din ţara vecină, ca şi cum n-ar fi trecut de atunci decât două zile. Cei douăzeci [din Piaţa Universităţii] au fost aduşi şi expuşi în faţa tuturor. S-a pomenit pentru întâia dată de existenţa unor imagini filmate, cu toate că nu au fost arătate. Unul dintre ei a încercat să explice că nu fusese decât o plimbare. A fost întrerupt. I s-a pus o altă întrebare. În momentul în care răspunsul se configura coerent, a fost întrerupt din nou. Apoi a fost umilit. A urmat altul. Acesta a fost ironizat. Sala, mută până atunci, a izbucnit în râs. Cineva din prezidiu a huiduit. Sala a huiduit şi ea. Lucrurile aveau să se petreacă aidoma de nenumărate ori, până către mie­zul nopţii, pentru a fi reluate a doua zi în zori. Atunci au fost exmatricu­laţi, pe loc, zeci de studenţi, acuzaţi de fapte dintre cele mai neaşteptate (vini ideologice, dar şi bilete în doi peri trimise de un coleg altuia în timpul orelor de curs, fete care aveau fusta mai scurtă sau mai lungă decât tiparul standard, altele care au întârziat la cămin câteva minute după ora unsprezece, lecturi interzise sau doar nerecomandate, scrisori cu caracter personal care conţineau observaţii critice la adresa regimului expediate unui coleg turnător, o promisiune de cerere în căsătorie neonorată, îmbră­căminte din pachet adusă cumva din Occident, idei sau predispoziţii contrarevoluţionare, atitudini arogante sau doar lipsite de modestie). Un coleg a avut aceeaşi soartă pentru că a cerut să citească în original Critica raţiunii pure. Procedând astfel, s-a argumentat, el a încercat să afirme că analiza acestei lucrări făcută la cursul de Istorie a filosofiei nu ar fi fost suficientă sau credibilă. 
Printre acuzaţii figurează citarea "tră­dătorului Nicolae Iorga" şi "gândire periculoasă". Un tânăr e acuzat că a cântat din acordeon în casa unui preot, atrăgându-şi sancţiunea promp­tă a lui Florian Dănălache: 
Ce-ai cătat, bă, să-i cânţi lu’ popa?
Ceilalţi studenţi sunt siliţi să-şi înfiereze colegii arestaţi. În pauze, pe culoarele laterale, transformate în fumoare, tinerii se feresc să-şi vorbească şi să se privească.

Sunt daţi afară din facultate nu doar studenţi, ci şi profesori. Pre­cum Dionisie M. Pippidi, renumitul balcanolog şi ginere al lui Iorga, acuzat că păstrează acasă, într-un cufăr, cărţile şi manuscrisele marelui istoric, ca şi pentru că a refuzat să semneze un apel al ţărilor socialiste de eli­be­rare a unui patriot din Grecia coloneilor.

În cea de-a cincea zi, Constantin Eretescu este la rândul său exmatriculat. Află de la avizier. Se duce acasă şi doarme două zile neîntrerupt.
Pentru mine teroarea luase sfârşit.

Demascările se extind şi la celelalte facultăţi, după acelaşi scena­riu şi cu acelaşi prezidiu. Urmează cei de la Medicină, Arhitectură, Teatru, din întreaga Politehnică. Sunt încolonaţi, cel mai adesea între Facultatea de Drept şi Universitate. O mare de studenţi… Pleacă "într-un convoi lung şi tăcut" pe bulevardele Bălcescu şi Magheru, pe Calea Dorobanţilor, spre sala Floreasca ori "Dinamo", unde sunt dispuşi cu atenţie, aşa încât fiecare facultate să se afle în sectorul rezervat. De la o tribună vorbesc cei din prezidiu. Apoi din sală se aud vociferări şi înfierări mânioase. Exma­tricu­lările curg.

Demascările se încheie doar la sfârşitul anului universitar, procen­tul studenţilor excluşi fiind de 15-20%. Celelalte demascări continuă.

Sunt demascaţi intelectuali, savanţi, compozitori, pictori, redactori de carte. Sunt puşi la index, cu diferite grade de severitate: compozitorii Mihail Andricu, Leon Klepper şi Sergiu Natra, dirijorul Sergiu Comis­siona şi excelentul pianist Mîndru Katz; regizoarele Sorana Coroamă şi Malvina Urşianu, actriţa şi regizoarea Marietta Sadova, actorul de estradă Dan Demetrescu, solista de operă Dora Massini, sculptoriţa Miliţa Pe­traşcu, criticul literar Cornel Regman, medicul Marius Nasta – ulterior, pe liste sunt adăugaţi mulţi alţii. Li se organizează procese publice, în aule şi spaţii largi, la Operă, la Facultatea de Drept… Dar şi la sala Comitetului Central al Sindicatelor de pe Lipscani sau la Ateneul Român, unde un bătrân e adus pe scenă, însoţit de un securist, şi silit să se autoincrimineze pentru propunerea sa de dezvoltare a legăturilor culturale cu Franţa şi pentru lipsă de patriotism. E compozitorul Mihail Andricu, vicepreşedinte al Uniunii Compozitorilor. Toţi sunt profund impresionaţi şi şocaţi [...]

Fragment din cartea Aşa s-a născut omul nou de Dorin-Liviu Bîtfoi, Editura Compania, 2012

Preluat de pe blogul Editurii Compania

www.cafegradiva.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!