Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Imagini din închisorile anilor ’50

joi, 10 ianuarie 2013



[...] Da, viaţa în închisoare este grea şi aproape imposibil de suportat, dar parcă orice speranţă este anulată de torturile continue, foarte variate, multe dintre ele – diabolice. Celulele de pedeapsă au dobândit o tristă ce­lebritate – fiecare închisoare cu a ei, precum "casimca" de la Piteşti, întu­necoasă, fără geamuri, la subsol, cu apă fetidă şi fecale, iar aerisirea doar printr-un burlan. Ori izolarea de la Sighet, celula neagră, mititica, unde deţinuţii sunt băgaţi în chiloţi şi primesc mâncare doar o dată pe zi. Ori carcera foarte friguroasă de la închisoarea Rahova, de un metru pe doi, cu tavanul la 1 m de podea ; se poate sta în picioare doar pe o suprafaţă de un metru. Numeroşi gardieni se bucură ca de nimic altceva să tortureze şi le strigă victimelor, mai ales celor credincioşi, că ei sunt dracul. Sen­timentul foarte răspândit printre torţionari e că totul e permis, că se pot elibera făcând rău şi că nu există nici o pedeapsă pentru răul făcut, pe lumea asta sau pe cealaltă – în care, de altfel, ei nu cred.

Există torturi cu motivaţii ipocrite, aşa cum se întâmplă la sfârşit de ianuarie 1951 în curtea închisorii de la Gherla, unde printre deţinuţii tineri se face o selecţie pentru minele de plumb de la Cavnic şi Valea Nis­trului. Înainte de a fi scoşi în curte, toţi trebuie să se dezbrace la piele şi să stea apoi drepţi în curte, în zăpadă. Tinerii dârdâie, ofiţerul politic îi numără şi zbiară la ei să stea nemişcaţi în poziţie de drepţi. După ce îngheaţă zdravăn, sunt introduşi, în chip de pregătire fizică, într-un cuptor fierbinte. Dar cele mai multe torturi sunt complet neargumentate, fie şi la modul cinic ori ipocrit : ele fac pur şi simplu parte din traiul de zi cu zi. Lena Constante este "pedepsită" să umble încontinuu în sala de du­şuri, supravegheată în vremea asta prin vizetă. Apoi apar idei noi : să facă întoarceri milităreşti, să umble ca şi cum ar urca un deal, ar duce un sac în spate, ar fi pe un munte. Când nu mai poate, este forţată să alerge. Toate aceste pedepse, numite în jargonul închisorii "manej", durează 20 de zile, vreme în care deţinuta parcurge, după calculele sale, 648 de kilometri. Nu mai înţelege nimic, totul e prea absurd. Ce vor aceşti nebuni ?
Cât timp va mai dura coşmarul ? Câtă vreme voi mai putea să-l îndur ? 
Este biciuită la tălpi – nu trebuie să strige. Este lovită cu bâta. E dusă cu maşina afară din închisoare şi ajunge în centru (iată una dintre metodele prefe­rate ale Securităţii) :
Un bulevard. O piaţă. Mulţime de oameni. Liberi. Grăbindu-se spre casă. Spre căldură, spre odihnă. Îi văd cum trec. [...] Ochii mei sorb aceste imagini. Viaţă împrejurul meu.
Ajunge pe malul unui lac, unde e lăsată să se plimbe. Torţionarii o urmează îndeaproape. Ea aşteaptă glonţul. Dar ei vor doar să o tenteze cu libertatea. Se întorc în închisoare. E ameninţată cu celula cu şobolani. Calvarul continuă. [...]

Din Aşa s-a născut omul nou. În România anilor '50 de Dorin-Liviu Bîtfoi, Editura Compania, 2012

Fragment preluat de pe blogul Editurii Compania 

Foto: Experimentul Piteşti (pictură Diaconeşti)

www.cafegradiva.ro

2 comentarii

  1. pot cumpara cartea din librarii? multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Desigur, o puteti afla in librarii, inclusiv online.

      Ștergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!