Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Protestele din iarna lui 2012 si metamorfozele unui stat autist

joi, 17 ianuarie 2013


Fotografii de Hildegard Ignătescu

S-a facut anul de la protestele de strada din iarna lui 2012 si intrebarea este daca acestea au adus sau vor aduce schimbari nu numai in atitudini si in politicile vitale (sanatate, munca, mediu de afaceri etc.), ci si in functionarea intima a statului roman. Altfel spus, guvernarile se schimba, dar interesele din spatele acestora continua sa fie ale acelorasi oameni sau organizatii?!

Perceptia mea, la momentul de dinainte de proteste, era ca traiesc intr-un stat cvasi-mafiot, guvernat de o putere cinica si rapace, incapabila de dialog social si indiferenta fata de nevoile multora. Unele incercari de a atrage atentia asupra abuzurilor puterii avusesera deja loc in 2011, in grupuri relativ mici, prin solutia adunarilor neautorizate: nostim este ca autoritatile erau mereu pe faza, informate si pregatite logistic, pentru a descuraja si contracara orice incercare a dezvolta nuclee de opinii si de protest public. In fapt, unele dintre acestea nici nu isi propuneau sa se manifeste intr-un mod audibil / vizibil in spatiul public, ci pur si simplu sa dezbata chestiuni legate de relatia stat-cetatean. Cei care au participat isi amintesc cum unii oameni erau legitimati de jandarmi, amendati sau luati pe sus si viriti in duba la un simplu gest de manifestare a demnitatii pesonale.





Inceputul anului 2012 a aratat insa cu totul altfel, gratie incidentelor necesare. Personal vorbind, episodul Arafat m-a scos in strada, dar nu e numai atit: o motivatie puternica a venit din admiratia fata de cei din organizatia "Salvati Rosia Montana", care creasera deja un bun precedent la sfirsitul lui 2011, prin actiunea "Occupy Conti" de la Cluj. Tot prin cineva din aceasta organizatie am primit, pe 11 ianuarie 2012, indemnul colectiv de a iesi sa protestam…

Si iata-ma seara la fintina de la Arhitectura, inconjurat de nu mai mult de 15 oameni, care venisera pentru acelasi scop: solidaritate cu Arafat. Ce simti in astfel de cazuri? Simpatie fata de cei care sint cu tine, cind diferentele particulare de opinii nu mai conteaza (o doamna – persoana publica – chiar a candidat de curind pe listele celor care erau atunci la putere!), dar si frustrare si o doza de ridicol, vazindu-ne atit de putini. La intrebarea jandarmului "mediator", daca am fost convocati in vreun fel acolo si daca avem un lider, am raspuns ca nu sintem organizati in nici un fel. A fluturat un zimbet amabil, dar ironic, si s-a intors la "baieti", aflati ceva mai departe. Nici el si nici eu nu banuiam ce razmerita va fi numai peste doua-trei zile! Am stat vreo ora, apoi am lasat luminarelele sa arda pe marginea fintinii si ne-am intors fiecare pe la casele noastre.




Ei, da. Ce a urmat in zilele urmatoare a fost foc si para. Si gaz. Pe 14 ianuarie am ajuns tirziu in Piata, insa am revenit a doua zi, pentru a asista la o desfasurare ireala, nemaivazuta de mult timp la noi. In aparenta, un joc de-a soarecele si pisica intre jandarmi si protestatari, mai ales in spatiul din fata bisericii Coltea si catre Piata Unirii. Totul s-a terminat tirziu, catre miezul noptii.

Am fost si in serile urmatoare, iar pe 19 ianuarie, cind a fost ocupata soseaua, am ascultat la radio declaratia jandarmeriei, potrivit careia fortele de ordine nu vor face ceea ce de fapt au facut: undeva pe la 11 seara, in urma unor provocari (ale cui?!), in numai citeva minute testoasele, echipate de razboi, nu numai ca au eliberat carosabilul, dar au si fugarit populatia pina catre, hat, strada Academiei. Astfel, s-a lasat din nou cu bastoane, arestari si amprentari la sectia de politie.








Din acesta zi incolo protestele nu au incetat, continuind pina in februarie si chiar mai departe, cu un numar restrins de participanti.

Reactia violenta si clar supradimensionata a fortelor de ordine din primele zile ale protestelor m-a facut sa ma gindesc ca statul s-a aflat in razboi impotriva propriilor cetateni. Abuzurile de atunci au fost mult mediatizate (noroc cu mediile sociale, cu presa online independenta!), iar unele dosare legate de abuzuri asteapta inca un raspuns, rezolvari si trageri la raspundere.

Participind la o proiectie-dezbatere, la putin timp dupa proteste, l-am auzit pe un domn francez (cu o oarecare istorie in ale luptei de strada) vorbind despre delicatetea fortelor de ordine de aici. Nu stiu cum e in alta parte, dar nu cred ca sint singurul care a remarcat la noi un soi de dedublare in cazul jandarmilor: la momentul 1 aproape ca iti venea sa simpatizezi cu ei, vazindu-i insirati asa, placizi, cu scutul la picior… in momentul 2 insa, pe stradutele mai intunecate sau prin unghere, puteai asista la rabufniri nu numai de violenta fizica, ci si verbala; oamenii astia, cu o familie acasa, racneau si isi bagau toate alea, impartind furios bastoane in stinga si-n dreapta.

M-am intrebat si inca ma intreb: ce ii motiveaza? Ce ii indirjeste? Ce este civilul protestatar din fata lor? Sau este vorba de o rafuiala personala (vezi cazul ultrasilor, a caror demonizare si culpabilizare s-a incercat), in care "protestatarul pasnic" este o simpla victima colaterala?! Dar intelegerea relatiei cetatean-stat nu se opreste la a-i intelege pe acestia, ci si pe cei care ii trimit la lupta. Itele devin din ce in ce mai incurcate mergind ierarhic in sus si, cercetind, s-ar putea sa aflam ca motivatia actiunilor nu este pastrarea ordinii publice, ci conservarea sistemului de putere… caci folclorul legat de fortele de ordine nu a lipsit: s-a vorbit de agenti ai unei mari firme private de paza, care au fost "imprumutati" ca scutieri (cineva spunea ca in Grecia, in timpul luptelor de strada, s-au auzit discutii in engleza intre politaii din trupele de ordine; deci mercenari?); demersul statului de a mobiliza rezervisti; iar despre multimea de "gabori in civili" s-a vorbit tot timpul…

Asadar, cu sau fara folclor si exagerari, statul are uneori infatisari hidoase, dar se pare ca nu ii pasa prea mult, atita timp cit conserva controlul. Dar statul se si teme alteori, iar atunci face un pas inapoi, schimba prim-ministri si ministri si amina deciziile legate de teme sensibile. Organizeaza alegeri. Cind e liniste, statul isi poate recapata siguranta de sine, isi reia zimbetul de scena, iar atunci poate pune la copt noi masuri si actiuni care nu au aproape nimic de a face cu beneficiul cetatenilor.

Şerban Toader

este sinolog, doctor în filologie şi MA în antropologie culturală, autor de studii asupra imigraţiei în România.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!