Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Cum sa intelegem trecutul? (6) Aici, Jean Laplanche ne ajuta sa intelegem California Dreamin'

miercuri, 13 februarie 2013


O imbratisare a mamei,
sau poate un mesaj enigmatic pe care il vom intelege mai tarziu

Filmul lui Cristian Nemescu, California Dreamin', rupe traditia unui personaj - sau a unui povestitor atoatestiutor - care te tine de mana pe parcursul povestii. Nu exista un personaj-proiector, sau un unghi narativ hegemonic de unde poti sa traiesti povestea. Exista cateva personaje proiector: Doiaru, seful de gara care nu vrea sa lase un tren cu soldati americani sa ii treaca prin gara; Monica, fiica lui, care are o idila cu David, un soldat american; Andrei, baiatul studios care face o pasiune pentru Monica; capitanul Jones, care incepe sa faca politica locala sa poate sa isi continue misiunea catre Iugoslavia. Poti sa traiesti alternativ povestea din unghiul unor subiectivitati diferite. Traiesti emotional prin furia lui Doiaru, care are o polita de platit americanilor. Furia lui e incarcata de bomba care putea sa ii distruga familia in Ploesti si de promisiunea tacita fata de tata ca ii va astepta pe americani. Traiesti emotional prin Monica, care poate sa viseze la plecarea din sat odata cu aparitia lui David. Traiesti prin nesiguranta lui Andrei, care are o imaginatie erotica fecunda, dar si sfiala de o materializa. Traiesti prin masculinitatea capitanului Jones, care trebuie sa isi vada misunea dusa la bun sfarsit si e pregatit sa apeleze la discursuri inaltatoare in fata satenilor din Capalnita. Identificarea cu mai multe personaje-proiector poate sa te faca confuz, pentru ca nu ai siguranta ocuparii unui singur scaun emotional.

Filmul are o sensibilitate queer, pentru ca te arunca in mai multe spatii emotionale fara a te dirija catre un unghi privilegiat. Mai putin echivoca e in schimb bateria de emotii de baza pe care le genereaza scenariul. Pe de o parte, exista furia disociata a lui Doiaru. O ambivalenta exploziva intre dorinta si ura fata de "americani" il face pe Doiaru sa declanseze un razboi civil local. Furia sefului de gara, care este explicata de la inceput printr-un eveniment traumatic, este motorul narativ al filmului. Pe de alta parte, exista idealizarea puternica, uneori excesiva, a "americanilor", care e articulata prin dorinta Monicai, fata lui Doiaru, de a-l parasi pe tatal furios si violent. Dorinta Monicai, asa cum o auzim in cantecul California Dreaming, o face sa il doreasca violent pe David, tanarul soldat care isi doreste sa se intoarca in "State". Dorinta celor doi, a tatalui si a fiicei, au ambele o component violenta, traumatica. Un trecut nemetabolizat, unul al producerii unei identitati prin ruptura, al conflictului schizoid, este un alt personaj al lui Nemescu, pe care il tine ca o fantoma, in fundal. El este doar indicat de la distanta, prin flashback-uri, fara a fi identificat direct in poveste. Prin alternanta personajelor-proiector, sau prin temporalitatea deschisa, a povestii, Nemescu sugereaza cat de complex e portretul pe care il face.

La o prima lectura psihanalitica, Nemescu sugereaza un final "depresiv" al filmului. Ca in teoria Melaniei Klein despre dezvoltare psihica, ura si iubirea extrema sunt imblanzite la sfarsit. Ele sunt aproape eliminate intr-un final senin si pozitiv. Doiaru, tatal autocrat, isi traieste fantezia distrugatoare si este injunghiat. Doiaru este scos de pe scena istoriei. Monica realizeaza ca idila nu poate sa dureze si realizeza ca David este o fantezie idealizanta. Andrei si Monica, ca o proiectie a unui viitor fain, se intalnesc intr-o cafenea ca doi buni prieteni, dupa cativa ani. Legati traumatic de povestea satului lor, ei par sa nu mai fie incorsetati de sentimentele extreme ale adolescentei. Par sa priveasca senini viitorul fara bagajul istoric al filmului.

Finalul este insa mult mai deschis decat atat. Subtitlul filmului, endless, care trebuia sa marcheze moartea tanarului regizor si neterminarea produsului final, sugereaza ca poate exista mai multa ambivalenta in final, care nu e acoperita usor de "pozitia depresiva". Jean Laplanche ne arata cum putem sa intelegem altfel ideea de neterminat din subtitlul filmului. Laplanche, impotriva unei traditii psihanalitice care fie ca facea doar fantasmatica teoria seductiei (de pilda ca in Freud), fie doar fizica, in sensul abuzului parental (ca in ideile lui Jeffrey Mason), ne spune ca trebuie sa ne gandim la seductie ca la un nemetabolizat, sau un inconstient, care este plasat enigmatic de parinti in aparatul psihic al copiilor. Ce inseamna un continut enigmatic de acest tip? Asta inseamna ca noi ne formam eul, memoria, sexualitatea si fantasmele in corespondenta directa cu inconstientul parintilor. Mesajele enigmatice pe care ei le transmit fac parte din mostenirea pe care incercam sa o prelucram in viata si care ne contureaza traseu psihologic. Parte din enigma poate sa fie descifrata, iar aici analiza este instrumentul principal de transformare, de descifrare a continutului inconstient. Dar energia psihica care ne impinge inainte vine din disociat, care produce energia angajamentului cu ce numeste Laplanche "realitatea celuilalt".

Ce inseamna mesajul enigmatic pentru California Dreamin'? Asta inseamna ca raportul violent, poate traumatic, cu trecutul si cu "americanii" nu este pe deplin metabolizat. Violenta lui Doiaru fata de "salvatorii" americani va fi prelungita altfel, cu noi elemente, in memoria lui Andrei si a Monicai. Cei doi tineri invata engleza diferit fata de Doiaru, in alt context istoric. Dar trauma, sau mesajul tatalui, de a te uita la "americani" ca referinta majora, este parte a enigmei pe care cei doi - ca, de altfel, generatia mea si a celor care invata acum engleza in liceu sau facultate - va trebui sa o descifreze. Tatal care moare in anii '40, asteptandu-i pe americani, sau Doiaru care moare de gat cu obsesia americana sunt parte din trecutul nostru traumatic. Nu suntem intr-o pozitie depresiva, de unde ne uitam cu seninatate la ambivalenta extrema, cateodata schizoida, fata de Statele Unite. Ce ne poate spune filmul lui Cristian Nemescu este ca vom fi "ocupati" de acum inainte, pe viata, de mesaje enigmatice legate de trecutul nostru politic. O solutie este sa te lasi bantuit de astfel de mesaje, sa nu le inabusesti distructiv in maniera lui Doiaru. Dar, ne spune Laplanche, fantomele, mesajele enigmatice trebuie de asemenea prelucrate, pentru a nu fi in pozitia unor somnabuli.

Bogdan Popa

este pasionat de psihanaliză, nu îi plac republicanii americani, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce.


DE ACELAŞI AUTOR



Toate articolele acestui autor

*

3 comentarii

  1. Ma fascineaza patriotismul analizelor tale (in sensul in care esti mereu preocupat de filmul autohton).
    Si mie mi-e drag filmul asta, Nemescu avea intr-adevar o sensibilitate aparte, ma bucur ca l-ai ales. Dar oare am putea califica aceasta acuitate ca fiind queer? Dar "Moartea domnului Lazaroiu"? Sau 432? Sau ultimul film al lui Puiu, al carui titlu imi scapa?
    Mi se pare ca Nemescu este un depresiv prin excelenta, pe cand Puiu, de pilda, nu pare sa locuiasca pe deplin in aceasta pozitie.
    Ma intreb daca sensibilitatea queer tine de pozitia depresiva. E doar o supozitie, dar mie mi se pare ca nu. As fi curioasa sa aflu mai multe.

    Ideea lui Laplanche mi se pare un pic exagerata. Sigur ca un copil merge mai departe in existenta avand in proprietate cateva mistere, mai multe sau mai putine, in functie de cat de vii si comunicativi i-au fost parintii, dar de la un moment incolo ele inceteaza a mai exista ca atare, odata cu asumarea rolului de "agency", ma gandesc. Sau asa ar fi bine si de dorit, cred.

    Mie Doiaru mi se pare un copil suparat foarte tare pe un parinte care l-a abandonat. Mama lor de americani...

    Recitind, vad ca am comis un act ratat. Stiti care?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ioana, nu prea inteleg de ce sunt atat de atras de "noul val," dar mi se pare un grup de oameni care formuleaza intrebari foarte bune. Nu prea vad asta in zona mai traditionala a stiintelor umane. De pilda, cine pune intrebari inteligente legate de fascinatia pentru engleza sau pentru Statele Unite in Romania? Cine leaga destept o memorie traumatica de dorinta de a emigra sau de modelul "vestic"? Mi se pare ca filmul lui Nemescu face asta foarte bine.

    Povestea legata de cum folosesc eu cuvantul "queer." Pai, ma refeream la o sensibilitate care descentreaza un unghi unic de a vedea o naratiune. Pacatuiesc prin faptul ca iau un cuvant care e ambiguu si il fac si eu mai neclar:) Au filmele de care zici tu sensibilitatea asta? Nu stiu, ti s-a parut ca vezi 4,3,2 si ca ai avut acces la mai multe unghiuri de vedere, si nu la unul, care sa fie privilegiat?

    Daca esti interesata de discutiile legate de teoria queer si pozitia depresiva, iti recomand sa citesti Eve Sedgwick. Sedgwick (in Touching Feeling) are o discutie foarte buna despre cum citesti "paranoic" si cum citesti "reparativ." Ea o foloseste pe Klein ca sa critice un anumit mod de a intelege realitatea, care vine foarte tare din stanga. Lectura "paranoicilor" e una care se fereste de suprize, care nu stie sa inteleaga noul. Lecura "reparativa" e cea care este deschisa la ideea de doliu, de ambivalenta si de nou. Sedgwick leaga foarte tare o sensiblitate queer de pozitia depresiva. Eu nu prea sunt de acord cu asta, dar ideea e foarte interesanta.

    Laplanche cred ca ar fi acord cu tine ca "agency" e importanta pentru dezvoltarea noastra. Nu ati avea un conflict aici. El crede ca modul in care noi ne traim sexualitatea, de pilda, are de a face cu un enigmatic, pe care incercam sa il descifram. Mesajele parintilor care sunt codate inconstient sunt puternice, tocmai pentru ca sunt neprocesate. Laplanche, din cate am citit eu, poate ar zice ca "agency" asta e importanta tocmai pentru ca prelucreaza mesajele astea inconstiente. De asta trebuie facuta si analiza, nu?

    Imi place ca iti vanezi propriile acte ratate. Eu incerc sa imi aduc aminte ce visez si uit rapid...De fapt, nici nu cred foarte tare ca am acces la inconstient prin acte ratate sau vise. Mai degraba, cred ca prin asociere libera ajung sa formulez idei pe care nu credeam ca le am. Dar asta nu inseamna ca nu sunt mai multe drumuri catre analiza, nu?



    RăspundețiȘtergere
  3. Poate ca fiind contemporan cu noul val ii intelegi mai bine decat cei mai tineri. Si pe mine ma intereseaza povestile lor, si-mi pare cumplit de rau ca Nemescu n-a mai apucat sa faca film pentru binele nostru, al tuturor.

    Queer. Inteleg din explicatia ta ca acest tip de a simti tinde sa acopere cat mai multe puncte de vedere. E aproape logic, daca stai sa te gandesti ca sexualitatea queer implica tocmai acest mod de identificare partiala si mutipla. Accept asadar cu satisfactie explicatia ta. Cat despre asocierea pozitiei depresive cu acest tip de raportare a realitatii am dificultati, recunosc. A ajunge aici presupne sa fii capabil sa operezi alegeri, sa poti pierde o anumita parte a sexualitatii tale, de ilda, ceea ce homosexualii se pare ca nu pot face. Unde e atunci legatura (profunda, nu superficiala) intre pozitia depresiva si homosexualitate?

    Mi se pare ca Eve S. amesteca cumva idealul eului cu eul ideal in teoria ei. Ca Melanie K. se raporteaza la realitate dintr-o perspectiva paranoida, aici iarasi mi se pare ca de dragul demonstratiei se eludeaza nuantele. E adevarat ca Klein irita cu un soi de suficienta omniscienta pe care pot sa o pricep. Tot Klein explica intr-un mod magistral dupa mine pozitia depresiva.

    Laplanche pune problema copilului curios care nu capata o imagine "suficienta" si subliniez suficienta a sexualitatii parentale. Nu toti copiii raman cu reziduuri, nu toti au nevoie sa-si reprezinte inconstient coitul parental ca sa poata functiona intr-o relatie sexuala. Desigur, teoria psihanalitica m-ar contrazice copios si fara drept la replica...

    Lazarescu, nu Lazaroiu, asta era actul ratat.
    As zice ca orice drum catre analiza e mai bun decat niciunul.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!