Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Ioana Olăhuț, Porcul capitalist şi Iepurele onest, Visual Kontakt, Oradea

marți, 19 februarie 2013



Asociaţia Visual Kontakt Oradea organizează, în data de 20 Februarie 2013, ora 19:00, expoziţia Porcul capitalist şi Iepurele onest semnată Ioana Olăhuţ în cadrul galeriei Visual Kontakt de pe Str. Albacului nr 54 şi la care vă invităm să ne onoraţi cu prezenţa.






Porcul capitalist şi Iepurele onest

Ioana Olăhuț

Această serie a început ca un joc. Avem obiceiul să facem nenumărate schiţe, în special crochiuri ale diferitelor animale. În timpul unei burse de studiu în Norvegia, Bergen, am împărţit apartamentul în cămin cu o altă studentă artistă, de origine canadiană. Cum schiţele mele reprezentând porci erau peste tot, a început şi ea să deseneze iepuri. Aceasta a fost geneza seriei care mai târziu va primi numele Porcul capitalist şi Iepurele onest.

Iepurele poartă cu el mereu o cană, producţie proprie, element biografic real, care îi dă sentimentul de siguranţă şi protecţie în interacţiunea socială şi de care nu se desparte nici în situaţii improprii - cum ar fi mersul pe bicicletă – şi periculoase pentru siguranţa (cănii, iepurelui şi în ultimă instanţă a) bicicletei.

Porcul poartă mereu o floare, semn al respectabilităţii sale şi mai ales al sufletului său sensibil şi o vînătaie la ochiul drept, semn şi consecinţă ale acţiunilor sale mai puţin sensibile. Singura situaţie în care cele două personaje sunt solidare apare în momentul în care joacă un Scrabble, iar pe tablă îşi fac apariţia cuvinte precum "Ignat", "Înjunghiere", "Sacrificiu" etc., care pun problema condiţiei lor comune de posibili "sacrificaţi" pentru binele unei "instanţe" superioare.

Ulterior am transpus aceste schiţe în pictură şi am extins seria, care a migrat uşor încorporând / dezvoltând noi subiecte. În final straturile semantice fac trimitere la categoriile estic / vestic, imigrant / localnic, roluri feminine / roluri masculine şi la conceptul (pe care îl considerăm utopic) de corectitudine politică şi egalitate într-o relaţie. În orice habitat sau situaţie temporală, geografică, culturală una dintre părţi va fi avantajată şi va profita de aceasta.

www.visualkontakt.ro
galeria visual kontakt laborator.visual.kontakt
str. albacului nr.54 oradea str. republicii nr. 47 parter oradea
+40745 205 729
info@visualkontakt.ro

www.cafegradiva.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!