Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

A supravietui si a trai intr-o ambulanta

sâmbătă, 16 martie 2013



Astazi am sa va vorbesc despre ceva special. Mai exact despre Ultima ambulanta din Sofia, film prezentat in sectiunea "Teme speciale" din cadrul festivalului One World Romania.

Ati vazut Moartea domnului Lazarescu? Documentarul despre care va vorbesc vine sa ne arate ca nu e numai un film artistic si ca nu se intampla numai la Bucuresti. Filmat pe o perioada de doi ani, cu trei camere de filmat prinse de bordul unei ambulante, se inregistreaza doar chipurile membrilor echipei de urgenta care circula pe una dintre ultimele treisprezece ambulante ale orasului Sofia. Nu ni se arata niciodata chipurile pacientilor, nu comenteaza nimeni din off. Daca mai sunt inca 12 echipaje, va intrebati de ce Ultima ambulanta din Sofia?

In discutiile dintre cei trei membri ai echipajului, auzim foarte des despre diferiti colegi de pe alte ambulante care au plecat.
Toti pleaca. O sa ramanem numai noi, ultima ambulanta din Sofia,
spune doctorita Mila, unul dintre membrii echipajului.

Motivul adus in fata este proasta salarizare. Asa sa fie?

Am spus ca echipajul ambulantei a fost filmat timp de doi ani in activitatea de zi cu zi. Sa vedem ce presupune activitatea lor de zi cu zi.

A raspunde si a rezolva de urgenta apeluri legate de bolnavi cu accidente vasculare, drogati, copii carora le-a cazut un cuier in cap, accidente rutiere, incercari esuate de avort. Si multe altele, dar nu le vedem in film. Intr-un cuvant, sa ajute suferinta umana prezenta in latura ei extrema (de urgenta).



Prin gropile din strazile Sofiei, cu o ambulanta prost dotata, cum fac fata doctorii Hrassi si Mila, plus soferul Platen, membrii echipajului nostru? Numarand gropile si cantand impreuna cu un copil pentru a-l face sa uite de durere, incercand sa convinga un drogat sa renunte la droguri. Dar si enervandu-se pentru ca au fost chemati doar pentru ca familia vrea ca bolnavul pe care numai vor sa-l ingrijeasca sa fie internat sau ca sunt chemati pentru o incercare de avort. Sunt si certati (dupa ce au avut un accident de masina pentru ca nu li s-a acordat prioritate) pentru ca au intarziat patru ore si bolnavul a decedat intre timp. Intre apeluri, cei trei fumeaza tigara de la tigara, vorbesc despre viata lor amoroasa, fura mere din copaci.

Pentru mine cea mai elocventa imagine a fost cea in care ambulanta transporta, groapa dupa groapa, un pacient cu fractura la membru inferior care urla de durere, iar doctorita ii tinea picioarele sa nu le miste si ii spunea: stai linistit, o sa-ti pierzi piciorul, stiu ca te doare, scumpule.
Dar nu intelegi ca nu mai pot de durere, 
ii raspunde pacientul. Da, doctorita stia ca il doare, dar nu avea calmante sau atele de imobilizare. O scena care in timpul vizionarii m-a facut sa-mi spun ca parca ar fi ceva din Kafka.

Avem deci personal sanitar si bolnavi, intr-un sistem sanitar (si nu numai sanitar) bolnav, chiar in colaps. Ce e de facut, in aceste conditii? Cei trei membri ai echipajului nostru nu pot decat sa se descurce fiecare cum poate, sa supravietuiasca. Prin resemnare, in cazul doctorului Hrassi si a soferului Platen, prin revolta in cazul doctoritei Mila.

Care sunt raporturile dintre bolnavi si pacienti intr-un sistem sanitar bolnav? Bolnavii ajung sa-i considere pe medici lipsiti de suflet,
nu va e rusine, 
asa cum li se reproseaza, de exemplu, cand au intarziat, iar medicii sa-i considere pe bolnavi profitori.
M-am saturat de atatia oameni profitori, 
spune Mila.

Care e, de fapt, adevarul?

Am spus ca documentarul mi-a adus aminte de Moartea domnului Lazarescu. Pe atunci lucram si eu intr-un serviciu de urgenta. Vorbind cu o colega doctorita despre succesul filmului in strainatate, imi spune
Da, ei nu sunt obisnuiti cu asa ceva, li s-o fi parut ceva ca din Kafka. 
Da, probabil – ma gandesc eu, fara convingere. Pentru ca atitudinea mea era: da, stiu toate cele prezentate in film, si ce-i cu asta? Pentru ca era ceva cu care eram familiarizata, facea parte din realitatea mea profesionala. In discutiile de dupa film, aflam ca documentarul Ultima ambulanta din Sofia a fost prezentat unui public alcatuit exclusiv din personalul medical de la noi, in special cei care lucreaza pe ambulante. Si prezentatorilor li s-a parut interesant ca reactiile au fost aceleasi - da, stim toate astea, si gropile, si nedotarea, si banii putini, si situatiile prezentate in film. Da, si ce-i cu asta, pentru noi e ceva normal. Adica doar trebuie sa ne adaptam, sa supravietuim, nu?

Acum, cand de sase ani nu mai lucrez in sistemul sanitar, reactia mea a fost, asa cum am spus (surpriza?): parca e ceva din Kafka.

Am amintit de reactiile pacientilor – nenorocitilor ce sunteti de medici, si a medicilor – bolnavi profitori ce sunteti, si intrebam care e adevarul. Eu am fost de ambele parti. Da, si eu ma gandeam ca bolnavii sunt profitori cand veneau la trei noaptea pentru ca de trei zile avea o durere la degetul mare de la picior. Dupa ce am plecat din sistem, am aflat ca exista si ceva ce se numeste beneficiu secundar al bolii. Si ca majoritatea situatiilor de urgenta ascundeau de fapt:
Mami, am nevoie de ajutor urgent, ai grija de mine, nu mai stiu ce sa fac, nu mai pot.

Intr-un sistem sanitar grav disfunctional, acest "nu mai pot" al bolnavilor devine si "nu mai pot" al personalului medical. Si, ca reactie de aparare, poti sa ajungi chiar sa te dezumanizezi, sa fii nenorocitul de medic, care dezinvesteste ca sa supravietuiasca. Dar despre dezinvestire am aflat tot dupa ce am plecat din sistem.

In nici unul dintre cazuri nu se pune problema de a trai. La finalul documentarului ii vedem pe doctorul Hrassi si pe soferul Platen asezati, resmnati in scaunele lor. Scaunul doctoritei Mila este gol. Aflam de la prezentatori ca
si-a vazut de viata ei.

Carmen Apopei

este psiholog şi psihoterapeut.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

2 comentarii

  1. Excelent scris si foarte clar analizata situatia. Pentru cei care cred ca "strainii" nu au experiente similare cu medicii si paramedicii din Est, le recomand filmul lui Scorsese "Bringing out the dead." Acolo se gaseste o descriere buna a vinii si neputintei unui paramedic in NYC. Cat sa investesti si cat sa te aperi in sistemul de sanatate din Romania este o intrebare complicata. Din clip, mi se pare ca exista o forma de solidaritate a personalului medical. Nu sunt complet disociati. Par ca sunt reali si emotional prezenti (cel putin doctorita Mila).

    RăspundețiȘtergere
  2. carmen apopei17/3/13 23:29

    Buna Bogdan,

    ma bucur ca ti-a placut articolul. Da, e complicat cu investirea si apararea in sistemul de sanatate de la noi. Sigur ca sunt reali si emotional prezeni, altfel ar fi psihopati. Sunt solidari, se contin unii pe altii, altfel nu ar putea rezista.Spui ca Mila e cea mai implicata.Asa e, dar tot e e cea care pleaca sa-si traiasca viata. Din experienta proprie, pot sa-ti mai spun ca nimic nu-ti solicita mai mult limitele decat hotarul dintre viata si moarte care este sanatatea de urgenta; daca se mai adauga si un sistem de sanatate disfunctional...Cat despre vina si neputinta in sanatatea de urgenta, din experienta personala cred ca vina e data in special de posibilitatea de a-ti satisface in real cele mai cumplite fantasme, iar neputinta este in special data de neputinta in fata mortii.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!