Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Mama Rusie şi copilul ei cel infantilizat

luni, 18 martie 2013



Fortăreaţa, documentarul cehesc vizionat în cadrul festivalului One World Romania, situează Republica Moldovenească Nistreană la graniţa dintre autonomie şi dependenţă, individualitate şi spirit de turmă, dintre autoritatea statală a Transnistriei şi hegemonia supremă a Rusiei.

În această zonă de pe malul stâng al Nistrului puternic afectată de confuzii identitare (Transnistria nu figurează ca "stat", ci ca "regiune"), adaptarea populaţiei la o astfel de situaţie angrenează mecanisme de apărare arhaice. Dacă Dorin menţiona în articolul său denegarea ca metodă predilectă folosită în discursul fasciştilor (click), în ceea ce priveşte problematica transnistreană transpar mecanisme ale gândirii magice. Cu ocazia aprinderii luminiţelor din bradul de Anul Nou amplasat într-o piaţă centrală asistăm la o veritabilă demonstraţie de omnipotenţă. Astfel, luminarea instalaţiei electrice (şi iluminarea celor adunaţi) se produce doar după ce vocea colectivă adunată în piaţă strigă:
Bradule, luminează!
Această poruncă aminteşte de o explicaţie infantilă a originii lumii în care o entitate creatoare acţionează în baza unor incantaţii magice de tip hocus-pocus şi aşa ia naştere Universul şi tot ceea ce el cuprinde. În acelaşi fel, propaganda continuă folosită de sistemul politic din Mica Uniune Sovietică (aşa este numită Transnistria de către un tânăr), acţionează asupra populaţiei într-un mod în care unii dintre cetăţeni ajung să se considere nişte mici dumnezei care pot influenţa direct viaţa politică a regiunii şi cărora li se pare că trăiesc într-un mic colţ de rai. Dovadă stau nişte tinere intervievate care susţin cu fermitate ataşamentul lor pentru Transnistria. Ele mărturisesc că, deşi au posibilitatea de a emigra în vederea unui trai mai bun, decizia lor fermă este că nu vor părăsi locul în care s-au născut. Deşi conştiente de modul de viaţă precar al lor şi al semenilor, susţin cu îndârjire ideea apartenenţei şi vieţuirii lor într-un colţ de rai. Legendă vehiculată în campaniile electorale ale unicului preşedinte pe care Transnistria l-a avut, Ignor Smirnov (situaţie care s-a schimbat la ultimele alegeri, când un alt preşedinte a intrat în scenă).

Transnistria este o zonă strategic exploatată de Rusia, care este văzut de majoritatea cetăţenilor ca un ajutor necesar, ca din partea unui părinte cu origini nobile. În fond, însă, Republica Moldovenească Nistreană este extrem de săracă şi de sărăcită. Sărăcită de lipsa informaţiei, mass-media aflându-se sub controlul strict al preşedintelui, sărăcită de maşinăria propagandistică al cărei efect este modificarea graduală a conştiinţei populaţiei în favoarea unui regim politic totalitar.

Transnistria este o zonă în care dilemele sau contradicţiile nu-şi au loc. Aici se poate asculta muzică occidentală, chiar dacă restul societăţii pare a fi rămas încremenit în urmă cu 50-60 de ani. Aici libertatea şi subjugarea pot convieţui. Ba, mai mult, acestei realităţi i se găsesc chiar şi explicaţii justificative. De exemplu, un transnistrean anulează orice fel de contradicţie între aşa-zisa autonomie politică a republicii nistrene şi dependenţa totală faţă de Rusia, găsind că Transnistria funcţionează sub o "democraţie modificată". În acelaşi registru se plasează şi sloganurile electorale ale lui Igor Smirnov care promit "schimbări stabile".

Nu toţi locuitorii regiunii recurg la infantilizare pentru a găsi resurse să trăiască într-un stat care nu e recunoscut nicăieri în lume. Unii sunt conştienţi sau intuiesc starea de fapt a lucrurilor, ei simt că sunt folosiţi şi manipulaţi. Chiar şi aşa, pentru cei mai mulţi resemnarea pare a fi cea mai potrivită alegere. O tânără îngrijitoare la o grădiniţă, cu un salariu insuficient pentru a se întreţine (100 de euro), meditând la alegerile electorale ce urmează să aibă loc, recunoaşte că, deşi nu este interesată de politică,
voi merge la vot, ca orice om de rând. 
Vot care aparent ar fi putut conta pentru că ultimele alegeri au adus pe scena politică transnistreană un nou preşedinte "ales". Întrebarea este: a fost această alegere, într-adevăr, una a votanţilor? Sau a fost vorba despre o altă "schimbare stabilă" orchestrată de mama Rusie şi menită să întreţină o iluzie a libertăţii?


Alexa Pleşcan

este psiholog.
DE ACELAŞI AUTOR



Toate articolele acestui autor
*

Un comentariu

  1. CARMEN aPOPEI19/3/13 11:31

    Fortareata a fost ales de juriul de liceeni drept filmul castigator al festivalului.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!