Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Eternizarea clipei: fotografia în etnologie

vineri, 31 mai 2013



Înca de la inventarea ei, fotografia a devenit o modalitate tehnica (si artistica) de conservare a amintirii, "o piedica în calea uitarii", cum se scria pe vechile poze schimbate, în adolescenta, poate si mai târziu, de colegii si prietenii care, la un moment dat, se desparteau, plecând, fiecare, pe cararile întortocheate ale vietii. "Albumul de familie", prezent în fiecare casa, în sertarele mesei din "casa dinainte", pe pereti, în buzunarul de la piept al tatalui plecat în armata sau pe front, cuprinde scene din viata celor dragi, de la nasterea si botezul copilului, la primii pasi facuti de acesta, întâia zi de scoala, serbarea de la sfârsit de an scolar, nelipsita poza din armata a baiatului cel mare sau cel mic, logodna si casatoria, nunta, ospatul, mai ales, si, din ce în ce mai frecvent în zilele noastre, ceremonialul funebru. Daca, pe la începutul secolului trecut, facerea unei fotografii însemna un drum special pâna în cel mai apropiat orasel în care exista un atelier fotografic sau ocazia venirii unui fotograf ambulant la târgul ori la bâlciul sezonier din zona respectiva, astazi toata lumea fotografiaza, inclusiv cu telefonul mobil, iar pozele realizate cu aparate foto digitale circula nestingherit, prin Internet, "print"-urile pe hârtie devenind ceva învechit, demodat.

Pe de alta parte, chiar de la începuturile acestei meserii artistice, fotografia a fost atrasa si în câmpul cercetarii stiintifice, în biologie, geografie, astronomie, medicina, ca si în antropologie, etnografie, stiinte sociale, ca instrument de investigare si mijloc de pastrare, de stocare a informatiei. Începutul îl face Bronislav Malinowski, în Argonautii Pacificului de Vest, care cuprinde fotografii facute de cercetator, înca din 1914. Îi urmeaza experimentul realizat de antropologii Gregory Bateson si Margaret Mead în Bali, în anii 1936-1938, când au facut 25 000 de fotografii si au înregistrat 7 000 de metri de pelicula pe 16 mm, pe baza carora au realizat studiul Balinese Character: A Photographic Analysis (1942) (cf. Francois Laplantine, Descrierea etnografica, trad. rom. 2000). Dar importanta fotografiei în etnografie fusese întrevazuta de un Tache Papahagi, care publica Images d’ethnographie roumaine, 3 vol., 1928-1934, precedat, la rândul sau, de fratii Milton (1882-1964) si Ienache Manakia (1878-1954), cei mai importanti fotografi din Balcani si pionieri ai cinematografiei balcanice, ignorati în România postbelica, revendicati de alte culturi din sud-estul Europei, readusi în atentie dupa 1990 (v. Ioana Popescu, "Priveste! Fratii Manakia", in Martor VI, 2001 Supliment, si Marian Tutui, Fratii Manakia si imaginea Balcanilor, 2010), cu observatia ca cei doi nu erau etnografi, ci în primul rând fotografi, artisti ai imaginii statice sau în miscare. Tot calitatea de pionieri într-ale fotografiei etnografice trebuie acordata si monografistilor Scolii Gusti care au recurs la serviciile unui fotograf de exceptie, Iosif Berman (1892-1941), de la care s-au pastrat sute de clisee, unele pe sticla, valorificate, partial, în câteva albume, precum, cu titlu de exemplu, Omul românesc, editie alcatuita si îngrijita de Sabina Ispas si Emanuel Pârvu, Editura "Viitorul Românesc", 2000.

Suntem, cu aceste exemple, în fata unei situatii speciale, în care fotografia este folosita intentionat, programatic, ca instrument al cercetarii stiintifice, în sensul pledoariei formulate de Laplantine (cf. ante) care sustine "caracterul de neînlocuit al fotografiei" în cercetarea etnografica: 
…fotografia îi permite scrierii etnografice (instrumentata sau nu) sa evite capcanele si iluziile gândirii dogmatice, al carei specific consta în a fi afirmativa, univoca si, într-o oarecare masura, monofocalizata.

Un demers cu totul exceptional, întrupat într-o serie de carti, volume, pliante aparute relativ recent, marturisind o rapida adaptare a specialistilor români la "trendul" etnologiei europene si extraeuropene, consta în valorificarea, din perspectiva etnologica, a fotografiilor de familie, facute de amatori sau de profesionisti într-ale fotografiatului, dar nu de etnografi, de etnologi, de sociologi etc., adica nu de profesionisti ai cercetarii de teren. Ma gândesc, de pilda, la albumul realizat de Ilie Moise, O lume în imagini…Cutul si oamenii sai, Altip, Alba Iulia, 2011. Om al acelor locuri, profesorul Ilie Moise de la Universitatea din Sibiu s-a dedicat întrutotul acelui spatiu matricial realizând, pe lânga studiile de etnologie privitoare la Confreriile carpatice de tineret (1999), studiu de referinta în etnologia actuala (o editie noua, având în anexe un bogat material iconografic, la Editura Dacia XXI, 2012), câteva micromonografii despre Sibiu – repere etnologice (2004), despre clujeni (Itinerarii clujene, 2008), despre Oamenii si locurile Albei (2009).

Dar Cutul si oamenii sai surprinde prin noutatea demersului stiintific. Albume cu fotografii ale unor locuri vestite sau cel putin pitoresti de pe întinsul României au aparut cu duiumul înainte si dupa 1989, mai cu seama cu scop turistic sau propagandistic. Erau fotografii artistice, facute de maestri ai fotografiei, pe hârtie de cea mai buna calitate, deseori cu explicatii în limbi straine, bune de facut cadou prietenilor din tara sau din strainatate.

În cartea lui Ilie Moise, O lume în imagini…, fotografiile sunt ale unor amatori (cele mai multe, între care se remarca dr. Ioan Brate, 1898-1985, si Ilie Topârceanu, 1920-2010, care, desi taran, adopta, nu o data, "atitudini de veritabil etnograf"), pastrate în casele oamenilor sau în arhivele personale ale unor colectionari, unele dintre ele mai vechi de un secol, reprezentând monumente si documente de atestare documentara a satului, personalitati locale (si Cutul nu a dus lipsa de astfel de oameni), precum Septimiu Albini, redactor la Tribuna din Sibiu, "în epoca cea mai grea" (fotografia este din 1894), prezent în delegatia memorandistilor, la Viena, în 1892, secretar al PNR din Transilvania în acea vreme, si Ilie Daianu, director la Tribuna si protopop unit al Clujului, membru în Parlamentul României Mari (1920-1927), dar, mai ales, imagini din viata de ieri si de azi a locuitorilor, la munca sau în sarbatori.

Ca specialist, profesor universitar, cercetator, membru al Comisiei Nationale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, dr. Ilie Moise surprinde esenta intreprinderii sale. Considerând fotografia etnologica ca 
…una dintre cele mai moderne metode de salvare si conservare a patrimoniului cultural traditional, 
el conchide ca 
albumele etnografice se constituie în veritabile carti ale memoriei culturale, destinate recuperarii unor fragmente întregi din patrimoniul imaterial de care are atâta nevoie identitatea româneasca.

Pe un plan apropiat se situeaza si superbul album-document Un secol de istorie locala în imagini, aparut sub egida Muzeului Judetean Mures, în colectia Bibliotheca Musei Marisiensis, Seria Ethnographica nr. 3, Târgu-Mures, 2011, realizat de un colectiv alcatuit din Angela Pop, Livia Marc, Laura Pop si Dorel Marc. Volumul este deschis de un "Cuvânt înainte" semnat de dr. Ligia Fulga, directorul Muzeului de Etnografie din Brasov, urmat de un "Argument" datorat Angelei Pop, redactorul-sef al seriei amintite, din care aflam detalii în legatura cu desfasurarea acestui proiect, finantat de AFCN. 
Caracterul inovativ al programului este dat de aceasta provocare a implicarii si participarii locuitorilor alaturi de specialistii muzeului la reconfigurarea trecutului lor, fotografia fiind perceputa ca o oglinda în care se citesc momente, instantanee ale vietii individului, familiei si satului traditional.

Dr. Dorel Marc este autorul unui scurt dar dens studiu introductiv despre "Fotografia etnografica – martor si argument în analiza antropologica a imaginilor", din care de retinut ar fi, dincolo de detaliile tehnice privind colectarea, sortarea, selectionarea fotografiilor, "filosofia" acestui tip de cercetare: 
Albumul de fotografie etnografica este, înainte de toate, o sinteza a unor mesaje care vin dintr-o lume aproape apusa, care îsi prelungeste însa existenta dincolo de vreme si vremuri prin instantanee surprinse cu maiestrie artistica de maestrii fotografi, "ciparii" oraselor care au cutreierat satele sau la studiourile carora taranii paseau cu emotie pentru a intra într-un alt fel de vesnicie. Ei se pozau cu convingerea ca fotografierea lasa în uram ei nu doar o amintire, ci o adevarata mostenire a unor generatii izvoditoare si purtatoare de traditie. 
Fotografiile retinute pentru album, dintr-un numar de 3 382 piese, au fost ordonate în câteva sectiuni: "Familia""Copilaria si scoala""Armata""Ocupatii""Obiceiuri""Port popular""Viata sociala". Laudabila si în spiritul celei mai mari corectitudini este mentionarea, în anexele lucrarii, a tuturor celor care au contribuit la realizarea albumului. Cinste lor si celor care au pus în practica acest proiect admirabil. O initiativa care ar trebui extinsa în toate comunitatile românesti, din sate si chiar din orase.

Nicolae Constantinescu

Preluat din Cultura

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!