Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Pentru o antropologie a obiectelor

vineri, 10 mai 2013



Întâlnirea cu o colectivitate înseamna, pentru etnograf sau antropolog, si descoperirea universului obiectual pe care ea îl construieste pentru a raspunde nevoilor primare si derivate, pentru a crea un sistem de semne si de întelesuri, altfel spus pentru a "îmblânzi" natura si a o transforma în cultura.

Obiectul devine astfel un mediator între observator si lumea studiata, prin intermediul lui pot fi întelese ritualuri, coduri si semnificatii ale unor gesturi sau activitati. El poate oferi deslusiri importante pentru distinctiile de gen sau de vârsta, de statut social sau de rol în cadrul comunitatii. Obiectul este o urma palpabila a unor rupturi, a metamorfozelor pe care le-au declansat si a etapelor prin care comunitatea a trecut. În el staruie reziduurile traditiei, dar si amprentele contactelor cu alte culturi, cu alte experiente. Rezervor al memoriei colective, obiectul retraseaza aventura crearii si folosirii lui, amintind mereu, în subtext, si despre cel care l-a creat, l-a posedat sau l-a mânuit.

Scoala culturalista americana a mentionat importanta culturii materiale asupra dezvoltarii personalitatii, incluzând în ereditatea sociala (complementara celei biologice) si felul în care învatam, înca din copilarie, sa folosim obiectele. Într-o lucrare consacrata Fundamentului cultural al personalitatii, Ralph Linton si-a pus problema configuratiilor culturale care se tes în jurul ustensilelor pe care le descoperim treptat în universul înconjurator si pe care le includem, aproape neobservat, în gesturile si ritmurile noastre cotidiene, transformând apoi relatia cu ele într-o "zestre" pe care o transmitem generatiilor viitoare:
Experientele timpurii ale unui copil lasat printre jucarii, sau într-o casa plina de tot felul de lucruri fragile, vor fi diferite de cele ale unui copil tinut într-un parc, în care nu exista nici un lucru pe care ar putea sa-l deterioreze, sau care ar putea sa-i dauneze. Chiar si obiceiul nostru de a sedea sau de a ne culca pe anumite mobile implica o serie de experiente din perioada copilariei, care lipsesc total într-o societate ai carei membri, de obicei, se asaza si se culca pe jos. 
Concluzia lui R. Linton pare a fi fara echivoc în aceasta privinta: obiectul este un indicator, un martor al devenirii personalitatii, modelata dupa tiparele culturii în care evolueaza individul respectiv: 
Mediul în care se dezvolta si actioneaza un individ include întotdeauna o mare varietate de obiecte facute de om, iar efectul pe care îl poate avea contactul cu aceste obiecte asupra formarii personalitatii este considerabil.

Civilizatia însasi nu este decât un vast muzeu arheologic, straturi peste straturi de lumi, de experiente, de situatii de viata sociala, culturala sau politica închise în carapacea obiectelor sau a fragmentelor de obiect, din care arheologii recompun chipul societatilor scufundate în uitare.


O padure de semne si mastile lor obiectuale

Pentru etnograf, întâlnirea cu obiectele Celorlalti a provocat o dubla uimire: nu numai Celalalt era diferit, ci întreaga lui raportare la lume, transcrisa în codul simbolic al instrumentelor vietii de zi cu zi si al celor de cult sau de sarbatoare. Atunci când nu a putut aduce în lumea lui cel mai straniu si mai dezirabil obiect – corpul Celuilalt – etnograful si-a încarcat cuferele si corabiile cu semnele vietii materiale si spirituale ale acestuia. Asa s-au îmbogatit cabinetele de curiozitati, s-au creat colectiile personale si, mai târziu, muzeele. Locuri ale memoriei, ele încercau sa restituie secvente ale unei existente exotice, atragatoare si înspaimântatoare simultan. Scoase din contextul lor de viata si de utilizare, transformate în exponate, obiectele îsi pierdeau caracterul utilitar pentru a-si descoperi enigmatica fata estetica. Cel mai adesea, ele sfârseau prin a fi "consumate" într-o maniera care nu mai amintea deloc de situatia emergentei lor, de producator si de receptorii initiali, de universul mental care a contribuit la aparitia lor. Observatia lui A. Malraux, din paginile Muzeului imaginar, nuanteaza sugestiv traiectoria acestor mutatii: 
Un crucifix romanic nu era la început o sculptura. Madona lui Cimabue nu era la început un tablou, nici macar Atena lui Fidias nu era la început o statuie.

Discursul obiectelor se ramifica pe mai multe paliere de întelegere si interpretare a culturilor. De la dimensiunea lor strict materiala la cea simbolica, de la utilitate la includerea într-un sistem de semnificatii (dar, marfa, simbol, element al schimbului, componenta a unui ritual, monument), obiectele reusesc sa restituie sensul vietuirii într-o anumita comunitate, tipul relatiilor interumane, raportul dintre ceea ce se pastreaza si ceea ce se modifica, uneori pâna la disparitie.

Pentru antropologia contemporana, obiectul pare cu atât mai important cu cât el tinde sa devina, într-un anumit context socio-cultural, chiar substitutul individului. Este lectia cinic-trista, dar realista, pe care ne-o livreaza Jean Baudrillard atunci când deconstruieste imaginea societatii de consum: 
Oamenii care duc o viata opulenta nu mai sunt înconjurati de alti oameni, ci de OBIECTE. În relatiile lor zilnice nu-i mai au parteneri pe semenii lor, ci primesc si manipuleaza, din ce în ce mai mult, conform statisticilor, bunuri si mesaje… Conceptele de "mediu", de "ambianta" au ajuns la moda numai de când traim, în fond, mai putin în vecinatatea altor oameni, în prezenta si în discursul lor, cât mai degraba sub privirea muta a unor obiecte ascultatoare si halucinante care ne tin mereu acelasi discurs, acela al puterii noastre împietrite, al abundentei noastre virtuale, al absentei noastre reciproce.

Singuratatea din societatile "civilizate" actuale este compensata prin recursul la obiecte, prin plonjarea în sfera lor linistitoare, capabila sa asigure o imagine dezirabila celui care le exhiba sau le foloseste. Obiectul functioneaza, în acest caz, si ca o continuare a subiectului, ca o "proteza" a lui, capabila sa-i umple golurile, sa-i mascheze uitarile (GPS-ul înlocuieste simtul orientarii; agendele, mobilul sau iPhone-ul cuprind memoria numerelor de telefon, a aniversarilor, a listelor cu lucruri de rezolvat; aparatele de electro-stimulare "fac sport" în locul tau, pentru a mentiona doar câteva exemple). Noile mitologii urbane conditioneaza fericirea sau bunastarea indivizilor de posesiile lor, iar abundenta lucrurilor functioneaza ca o oglinda rasturnata a precaritatii sinelui.

În societatile de consum, obiectul este principala arma de influentare si manevrare a grupurilor sociale. Nevoia de posesie (conotata de Jean Baudrillard ca nevoie a diferentei) este indusa acestui homo consumericus prin intermediul discursului publicitar, care mizeaza pe strategiile dorintei, activând acele pârghii psihologice capabile sa modifice ipostaza privitorului pasiv în cea a cumparatorului implicat, atent la reduceri si oportunitati. În plus, pentru confortul spiritual al cumparatorului îi sunt sugerate si dimensiunile "filantropice" ale actiunilor sale, care îl închid definitiv în capsula "altruismului egoist":
Moralitatea cumparaturilor este o idee la moda: e reconfortant sa-ti poti spune ca svanii din Caucaz sau indienii yanomami din Brazilia vor încasa câtiva centi în plus pentru colierele din gheare de pârs sau pentru galetele din sâmburi de struguri. (François Forestier, Comertul echitabil).


Lectura lumii prin ustensilele ei

Indiferent de conotatiile actuale ce transpar din relatia individ-obiect si din mutatiile pe care ea le-a suferit de-a lungul timpului, un lucru ramâne cert: posibilitatea de a întelege valorile si metamorfozele unei comunitati privind înspre obiectele inventate si mânuite de membrii acesteia. Cartea lui Neil MacGregor, A History of the World in 100 Objects, nareaza istoria umanitatii prin prisma unor artefacte pastrate în colectiile de la British Museum. Povestile construite în jurul obiectelor din epoci si spatii culturale diverse depasesc granitele materialului (forma, dimensiune, culoare, greutate, consistenta) oferindu-ne posibilitatea de a întelege modalitati variate de raportare la tot ceea ce presupune omenescul: corp, arta, religie, calatorie, comunicare, organizare sociala si familiala, privire asupra mortii si a vietii de dincolo, razboaie, dragoste s.a. Proiectul initiat de Radio BBC în parteneriat cu British Museum propune o lectura a lumii cu ajutorul imaginilor si o descifrare a ritualurilor, simbolurilor, modalitatilor de concepere a existentei prin intermediul obiectelor. Drumul este, de data aceasta, în sens invers, înspre izvor, ca o stranie curgere a fluviului înapoi. Obiectul de muzeu, smuls contextului originar (ca descoperire arheologica sau achizitie rezultata în urma anchetelor etnografice) pare a-si croi iar traseul catre spatiul de provenienta, conturând chipul celui care l-a plasmuit si l-a întrebuintat. Obiectul-rest reface o lume si o identitate. Chipului lui homo faber i se alatura cel al lui homo ludens, homo amans, homo moriturus sau homo comunicans, caci ustensila îsi etaleaza functiile, destinatiile, contextele care au gazduit-o în felurite momente, în rolul ei de însotitor al omului de la nastere pâna la mormânt si, în unele cazuri, si în tenebrele acestuia: 
E o constatare banala ca arta se naste funerara si renaste îndata dupa ce moare, sub imboldul mortii. Onorurile mormântului relanseaza, din loc în loc, imaginatia plastica, mormintele mai-marilor au fost primele noastre muzee, iar defunctii însisi primii nostri colectionari. Caci aceste tezaure de arme si vesela, vase, diademe, sipete de aur, busturi de marmura, mobiliere din lemn pretios nu erau propuse privirii celor vii. Nu erau înghesuite în adâncul tumulusilor, piramidelor sau gropilor ca sa fie frumoase, ci ca sa fie folositoare. (Régis Debray, Viata si moartea imaginii. O istorie a privirii în Occident).

Pletora de semnificatii asociate obiectului readuce în discutie procesul semnificarii, treptele strabatute dinspre denotativ catre conotativ, aluviunile interpretarilor si reintrepretarilor date de diversii utilizatori, scoaterea din uz, adaptarea la noile cerinte ale societatilor sau tezaurizarea lui. În Talmes balmes de etnologie si multe altele, Irina Nicolau schiteaza rapid diferenta dintre artefactul înscris în societatea de consum si cel apartinând lumilor trecute: 
Indiferent de epoca, obiectul este miza unor relatii interumane complexe. El este dorit, utilizat, schimbat cu alt obiect, vândut, tezaurizat, interzis. Societatea de consum face astazi din obiect centrul lumii, dar, în acelasi timp, îi scurteaza viata. Modele de tot felul se succed cu viteza si rolul care revine omului pare sa fie cel de a conduce obiectele din vitrinele stralucitoare la lazile cu gunoi. În societatile traditionale era altfel. Ele cunosteau asezarea. Un lucru era asezat atunci când era pus la locul lui. Aceasta punere se baza pe o lunga experienta transmisa din generatii în generatii. 
În viziunea Ioanei Popescu, distinctia dintre obiectul traditional si cel modern este schitata prin opozitia dintre a face sau a întrebuinta (valoarea utilitara, functionala) si a avea (valoarea de expunere, de exhibare): 
Obiectul culturii taranesti traditionale era conceput pentru a fi practicat; obiectul în lumea moderna semisecularizata era produs pentru a fi posedat. (Foloasele privirii).

Antropologii secolului XX scriu povestea obiectelor dupa modelul unei istorii personale, al unui récit de vie. Artefactul are o biografie a lui, în strânsa legatura cu cea a comunitatii care l-a creat, l-a utilizat, l-a încarcat semantic, i-a însotit si vegheat avatarurile, l-a abandonat sau l-a "ucis". Ciclul de viata al acestor constructe materiale parcurge aceleasi etape ca si în cazul unei fiinte umane, iar presiunea timpului actioneaza simultan asupra subiectului si a obiectului. Transferurile între "parteneri" sunt frecvente; contaminarile, de asemenea, nu lipsesc. Obiectul se umanizeaza prin folosirea lui în contexte marcate afectiv sau prin transmiterea din generatie în generatie, ca element-simbol al unor continuitati, iar omul preia ceva din functiile obiectelor de care se înconjoara si care, în lumea actuala, alcatuiesc adesea "flora si fauna" în mijlocul carora traieste. În opinia lui Jean Baudrillard, ceea ce s-a schimbat în societatea de consum este raportul dintre durata de viata a subiectului si, respectiv, a obiectului. Astfel, trainicia de odinioara a materiei prelucrate apare înlocuita de fragilitatea unei materii perisabile, în continua perfectionare sau prefacere, supusa imperativelor reciclarii sau distrugerii.

Întâlnirea cu obiectele Celorlalti – pe verticala timpului sau pe orizontala spatiului – continua, într-un alt plan, dialogurile prietenesti sau confruntarile agresive, dureroase, problematizante, dintre noi si cei diferiti. Colectiile muzeelor contemporane pun în lumina mosteniri, descendente, recuperari, dar si aerul colonialist al aculturatiilor spontane sau impuse. Continentele european si nord-american pastreaza în colectiile publice sau private semne ale gesturilor de putere de alta data. Cum ar arata muzeele lumii actuale daca obiectele ar fi returnate spatiilor de provenienta? Întrebarea îsi pastreaza aerul retoric, caci s-ar crea un adevarat haos daca s-ar propune o asemenea solutie.

Cautarea antropologului ramâne mereu conditionata de contextul întâlnirii. Fie ca se întreaba cum ne construim dusmanul (Umberto Eco), fie ca îsi da seama ca 
viata si activitatea omului se înscriu în niste cadre ce ofera trasaturi comune (Claude Lévi-Strauss), 
cercetatorul se afla fata în fata cu Celalalt, temându-se, de fiecare data, ca nu va putea surmonta prejudecatile lumii sale. Calatoria printre semeni si obiectele lor, consemnata, adnotata, interpretata si revazuta periodic, este ciutura care aduce în rastimpuri, la suprafata fântânii, apa tulbure sau clara a noilor demersuri antropologice.

Cristina Bogdan

Preluat din Cultura
Foto: http://www.flickr.com/photos/jannem/

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!