Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Reflectii despre "Conversatia" lui Coppola

miercuri, 8 mai 2013


Nixon si Robocop intr-o conversatie intima


Am fost curios sa vad Conversatia (1974), filmul lui Coppola comentat pe Gradiva, dupa ce am citit comentariile lui Dorin si ale lui Gabriel despre film. Dorin mi se pare ca a introdus excelent filmul in context si a facut o fisa clinica competenta a personajului Harry Caul. Gabriel mi se pare ca a sugerat foarte bine ramificatiile suspiciunii in America lui Richard Nixon.

Ce vreau eu sa adaug eu la discutia asta sunt doua lucruri.

Mai intai, cred ca filmul este de neinteles fara sa il vedem ca un comentariu la Watergate. In 1972, doi ziaristi de la Washington Post au scris o serie de reportaje senzationale despre cum presedintele Americii isi inregistra inamicii politici, democratii. In 1973, cu un an inainte de difuzarea filmului, Nixon s-a trezit in plin scandal politic si i s-a cerut insistent sa faca casetele publice. El a refuzat multa vreme sa le elibereze, motivand ca este seful executivului si ca are privilegiul de a-si mentine inregistrarile secrete. Pentru doi ani, America a trait in plina psihoza politica, iar inregistrarile secrete au fost subiectul principal de disputa electorala. Filmul lui Coppola a fost gandit ca o interventie in contextul febril al Watergate-ului. Desi plasat in San Francisco si desi are ca subiect un contract privat, filmul vroia sa exploreze psihoza publica legata de lipsa de incredere din mediul politic de la Washington. Actiunile lui Caul si a celor apropiati - suspiciunea permanenta, frica de intimitate si vulnerabilitate - sunt menite a descrie un mod de a trai politic, pe care cei care au simtit perioada il cunosc bine. Cea mai apropiata analogie pentru mine este Decembrie 1989 in Romania si suspiciunea generalizata care atarna de existenta unor inregistrari ale mortii lui Nicolae Ceausescu. Pentru cei care isi amintesc drama casetelor, Harry Caul nu este doar un personaj psihotic, cat si o prelungire psihotica a propriilor reactii in momente de tensiune politica.      

Lectia Conversatiei este aici ca filmul a devenit celebru, cred eu, nu datorita calitatii sale artistice (foarte buna), cat a modului strategic in care Coppola l-a gandit in contextul pe care el vroia sa il descrie. El a descris o stare de spirit, care e greu de capturat in mediul conventional al jurnalismului de televiziune. Pentru noi, cel care il vedem in 2013, filmul Conversatia devine o amintire decupata cu inteligenta a unui moment de psihoza politica. Poate de aici si actualitatea lui, pentru ca trimite la un potential care se poate realiza oricand, in care un anumit tip de anxietate poate sa devina centrala pentru experienta vietii in comun.

In al doilea rand, filmul este excelent pentru ca incearca sa captureze ce este important in suspiciunea fata de ceilalti. Doua momente mi se par importante aici. Mai intai, cea mai puternica reactie la film am avut-o cand Harry si Meredith au avut o discutie intima in parcare, la cativa pasi de laboratorul lui Harry. Meredith i-a sugerat ca este disponibila pentru prietenie si intimitate sexuala, iar Harry i-a raspuns prin a-i oferi o poveste legata de viata lui intima. Un moment de vulnerabilitate l-a facut pe Harry mai uman si mai capabil de comunicare. Harry din parcare nu era cel care isi urmarea obsesiv tinta. Harry devenea capabil sa isi relaxeze apararile intr-o conversatie deschisa. Precum cele doua tinte pe care Harry le-a urmarit cu ferocitate, personajul nostru a avut un moment de deschidere autentica.

Dupa acest moment Harry este umilit public de rivalul lui, numarul doi in supravegherea electronica, si momentul de vulnerabilitate cu Meredith este expus tuturor. Harry Caul devine suspicios si agresiv. A inteles mai tarziu ca Meredith nu era inocenta in intimitatea lor din parcare, si ca urmare a unui anumit scop. Ca si cele doua tinte pe care trebuia sa le inregistreze, el si Meredith nu aveau o discutie in care cei doi erau vulnerabili, cat una in care alte motive determinau actiunile "inocente" ale lui Meredith. Ea, ca si cei doi tineri urmariti, nu erau imaculati. Dimpotriva, din victime, Meredith si tinerii se transforma in tortionari. Nimeni nu este onest si vulnerabil in lumea lui Harry Caul. 

Suspiciunea lui Caul, si modul in care vulnerablitatea in intimitate este de fapt simulata, ofera o descriere buna a fricii ca ceilalti te tradeaza in permanenta si ca nu poti sa ai incredere decat in propria persoana. Nixon a fost descris de multe ori de catre cei apropiati ca un Harry Caul.

A doua lectie a filmului este ca psihoza intervine odata cu pierderea vulnerabilitatii sau a sentimentului ca poti sa ai incredere in altii. Dar Harry Caul nu este un "altul" pe care trebuie sa il identificam ca patologic. Harry Caul ramane intotdeauna o posibilitate pentru noi cei sanatosi, atunci cand politic se traieste in primul rand psihotic.  

Bogdan Popa

este pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

2 comentarii

  1. :)
    Nu mi-e clar daca atunci cand il declari psihotic pe Caul te referi la psihoza tipica (cu delir si halucinatii) sau la psihoza in sens metaforic. Daca e primul caz , eu am fost sedus de ideea asta insa ulterior n-am mai sustinut-o.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca tine, cred, m-am gandit la psihoza ca stare de suspiciune permanenta, insotita de neincredere si frica de vulnerabilitate.

      Ștergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!