Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Comentariu la "Cum se face psihanaliza critica"

marți, 11 iunie 2013



Citind cele trei articole ale lui Bogdan despre ideea unei psihanalize critice am ajuns la anumite idei legate de propunerea sa. Una dintre acestea ar fi aceea că ceea ce este important în această zonă a criticii nu este judecata pe care cineva o emite asupra unui anumit subiect, ci modul cum această critică se structurează urmând liniile directoare ale mecanismelor de apărare ale cititorului. Criticul devine un cititor, iar psihanaliza critică nu ar mai trebui să urmărească construirea unei psihografii a autorului sau a personajului auctorial, ci construieşte o psihografie a cititorului. Accentul se va muta pe reacţia cititorului la scriitura autorului. Psihanaliza va fi astfel mutată din fotoliul auctorial, pe divanul cititorului. Astfel, psihanaliza aplicată este înscrisă într-un curent al gândirii postmoderne, în care opera unui autor devine infinită prin reacţia cititorului la aceasta. Prin articolul despre Tyrion, Bogdan încearcă un astfel de demers critic, în sensul în care un personaj neconvenţional ne forţează reacţiile de apărare, într-un cuvânt rezistenţele psihice. Produsul estetic devine astfel o hermeneutică în minim doi, în care nu mai este important conţinutul, ci relaţia în raport cu acesta.

Astfel, pot să înţeleg şi reacţia de uimire la judecăţile tari emise de autori precum Adrian Cioroianu sau Andrei Pleşu. Bogdan ne atrage atenţia asupra faptului că "anatemele" pe care aceştia le aruncă asupra minorităţilor sau devianţilor produc o "scurt-circuitare" a gândirii. Mecanismul pe care îl identifică este acela al "dezicerii" faţă de ceea ce este diferit sau anormal. Suntem puşi astfel în faţa unui mecanism de negare, care nu poate duce decât înspre ura alterităţii sau fetişizarea caracteristicilor celuilalt. Judecata tare nu este un lucru rău în sine, însă ceea ce devine nociv este faptul că ambivalenţa, acel amestec dintre ură şi iubire, este omis din discurs. Omiţând ambivalenţa, nu mai este posibil nici dialogul şi nici relaţia.

Nu ştiu cu câtă exactitate am înţeles intenţia acestei serii de articole, însă aceasta a fost cheia mea de înţelegere a articolelor respective. Subiectul abordat mi se pare extrem de interesant prin deschiderea pe care o propune atât criticii de tip psihanalitic, cât şi cititorului. Deplasarea dinspre autor spre cititor, cât şi accentul pus pe relaţia cu produsul estetic îmi par un exerciţiu de gândire necesar. Psihanaliza aplicată va fi astfel construită în jurul interpretării reacţiilor pe care estetica le produce asupra cititorului. Modelul clasic freudian îşi pierde astfel din valoare, fiind mult prea puternic centrat asupra stabilirii unei psiho-biografii, psiho-biografie care stă mereu sub semnul îndoielii în ceea ce priveşte vicisitudinile vieţii autorului. Autorul nu poate fi extrapolat la produsul său estetic, chiar şi din prisma unei metapsihologii precum cea psihanalitică. Reacţia cititorului faţă de cei doi poate fi mult mai uşor surprinsă prin relevarea diverselor mecanisme psihice actate în timpul întâlnirii celor trei. Responsabilitatea faţă de destinul produsului estetic este una împărţită între autor şi cititor.

Ciprian Taus

este psiholog in formare psihanalitica.
DE ACELAŞI AUTOR


*
Foto: Shane Willis, Hand Fixing Hand - A homage to M.C. Escher

6 comentarii

  1. Salut Ciprian, si multumesc mult pentru comentariul tau. Mi se pare ca suprinzi foarte bine ce intentionez eu sa fac prin "psihanaliza critica." Dupa cum analizezi tu, pe mine ma intereseaza cum sunt produse analizele psihanalitice in spatiul intalnirii intre autor si cititor. Acolo cred ca trebuie sapat pentru a intelege o anumita intentie a autorului si a textului. Acum, eu cred ca se poate face psihanaliza folosind modele clasice-- si nu relationale. Adica, poti sa folosesti id, eu, supra-eu, ori inconstient sau preconstient sa interpretezi un text. Mi se pare mai productiv ca analiza unor texte sa plece de la reactii pe care le avem. Eu cred ca afectele noastre, suparare, vina, rusine, iubire, frica, daca sunt examinate critic, pot sa deschida interpretari noi.

    Sa imi spui odata cand ai timp cum crezi tu ca se poate psihanaliza critica--ma refer aici la metodologie. Si unde crezi ca ce propun e limitat sau problematic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut Bogdane! Ma bucur tare mult ca reusim sa ne intalnim la nivel de idei. Mie, acest proiect al tau referitor la o psihanaliza critic mi se pare unul extrem de promitator si ca merita sa ma investesc in el. Referitor la metodologie, consider ca exista doua linii pe care ar trebui sa se dezvolte: una ar fi cea subiectiva, care ar reflecta reactia afectiva a cititorului, iar cealalta ar fi una obiectiva in care reactia afectiva este abordata ca intentie si confirmata prin caracteristicile produsului estetic (este reactia mea o parte a intentiei autorului? sau ne intalnim doar la nivel de rezistente?)Am schitat doar 2 linii directoare la prima mana, dar o sa incerc sa elaborez mai detaliat aceaste prima idee de metodologie. Si, nu in ultimul rand, scuze ca am o reactie asa tardiva, desi am fost foarte nerabdator sa-ti raspund.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am retinut din propunerea lui Bogdan ideea ca putem extrapola experienta unui caz intr-o paradigma sociala, sau invers. Si mi se pare ca felul asta de a vedea are multe beneficii.
    De pilda, minoritatea LGBT imi pare asemanatoare unui copil care plange tot timpul, isi enerveaza parintii, ii provoaca neincetat, si niciunul dintre participantii la criza nu reuseste sa inteleaga ceva. Copilul urla, parintii se enerveaza si-l trimit la el in camera, a doua zi o iau de la capat.
    Bogdan propune ca parintii (prin tipul asta de psihanaliza critica) sa faca efortul de a incerca sa-si auda si sa-si inteleaga copilul, chiar daca e dificil, insuportabil, uneori.
    Sper ca am inteles bine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ciprian, imi place schita ta de metodologie. Despre intalnirea intre cititor si autor, mi se pare ca nu se poate stabili clar cat redau eu intentia autorului, si cat este intalnirea intre rezistente. Adica, ca in analiza, mai tot timpul exista un dialog intre ce suprind eu in celalalt si latura inconstienta a intalnirii, nu? O interpretare e o incercare de a lamuri intentia celuilalt, dar este si o intalnire intre doua minti cu rezistentele lor. Dar cred ca poate sa fie productiv sa le desparti asa cum faci tu (subiectiv si obiectiv). Ma intreb cum ar functiona metoda asta pe un anumit obiect-- sa zicem un text, sau un film. As fi curios sa vad cum o articulezi tu in practica.

    Ioana, nu regasesc ceea ce spun eu in metafora parinti-copii. Aici mi se pare ca nu ne intelegem, si am avut senzatia asta de mult. Dar oricum, multumesc pentru reactie.



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ceea ce spui tu, Bogdane, e de regasit in tipul de relatie parinti-copii, ci felul nostru, al tuturor, de a simti problemele. Mi se pare ca micro-socialul e o sursa importanta a macro-socialului. Si apelul la modelul initial poate limpezi un pic lucrurile. Sau macar de a le simplifica pentru a deveni un pic mai clare.
      Imi pare rau ca refuzi asa de net ideea asta...

      Ștergere
    2. Imi pare rau, Bogdane, ca respingi analogia asta. Ne-ar putea ajuta pe toti sa ne intelegem mai bine, cred eu, si atunci Plesii n-ar mai fi o problema.

      Ștergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!