Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Diana Serghiuţă, Inconștientul în direct, Galleria Machina, Rieti

luni, 24 iunie 2013



Galleria Machina, Officine Fondazione Varrone, Rieti (Italia)
Expoziţie personală Diana Serghiuţă: Inconştientul în direct
Curator: Claudio Scorretti
Vernisaj 22 iunie, ora 18.30
Expoziţia va fi deschisă până la 25 iulie

Asistând la punerea în scenă a piesei Rinocerii – una dintre piesele care l-au consacrat în lumea întreagă – Eugène Ionesco, celebrul dramaturg de origine română, s-a arătat uimit – cu o stupoare aproape infantilă – de limitele neaşteptate ale artei teatrale. Urma să fie violent comic, violent dramatic, teatrul, alături de artă şi literatură: dar iată că se confrunta cu nişte limite, supunându-se unor clişee de reprezentare care nu-i permiteau să arate totul pe scenă. Rinocerii, de exemplu: cum ar putea fi reprezentată pe scenă o epidemie de rinocerită? În piesa ionesciană, toate personajele – mai puţin unul singur – se transformă în monstruoase pahiderme. Acesta este punctul în care teatrul obturează, observa Ionesco, vizibilitatea metamorfozei: fiecare reprezentare a piesei era mai degrabă cuvânt şi simbol decât „adevăr pur şi simplu”.

Nimic mai potrivit decât această referire la universul ionescian şi la îndrăzneala de a depăşi pragul lui „ceea ce poate deveni vizibil” pentru a crea un spaţiu afin de prezentare a unei artiste cum este Diana Serghiuţă. Cu tinerii artişti români de astăzi – câţiva dintre ei deja afirmaţi la nivel internaţional, cum sunt Adrian Ghenie, Mircea Cantor sau Marius Bercea – Diana Serghiuta are în comun o anumită tentativă de descompunere a (auto)portretului. Aceasta este, de altfel, şi singura afinitate importantă pe care tânăra artistă o are cu colegii săi de generaţie. Pentru că, dacă Adrian Ghenie, de pildă, este astăzi cunoscut pentru „portretele sale pedepsite” reprezentându-i pe Ceauşescu, Stalin, Lenin sau Mengele, Diana Serghiuţă este interesată de o abordare cu totul diferită.

În primul rând că, dacă arta Dianei Serghiuţă nu s-ar focaliza asupra unor teme puternice, insolite, la graniţa dintre oniric, fantasmatic şi monstruos, uneori cu tuşe aproape horror, lucrările sale ar putea servi foarte bine, ca tehnică de compoziţie, pentru o (re)afirmare a portretului clasic. Neliniştea şi tensiunea apar tocmai ca o consecinţă a non-coincidenţei între tehnica artistei – una de maestru clasic – şi tema reprezentată. Angoasele lumii de astăzi transpuse cu mijloacele, limbajul şi convenţiile artistice contemporane? Nu, cu Diana Serghiuţă totul se întâmplă în sens contrar: este ca şi cum un vechi pictor de şcoală flamandă ar apărea pe neaşteptate în secolul XXI.

O epidemie metamorfotică – similară rinoceritei – cuprinde lucrările Dianei Serghiuţă. Dacă putem vorbi în aceste lucrări de o temă a decompunerii, aceasta e una legată de degringolada fizică a personajelor sale, toate în pericolul de a-şi vedea trupul contorsionat de malformaţii, contaminări, degradare sau de o evoluţie corporală neobişnuită. Cel mai adesea, corpul feminin este cel aflat sub observaţie: cotropit de o pilozitate care îl dezumanizează, îmbătrânindu-l şi aducându-l aproape de transformarea corpului în animal, într-un tablou, în vreme ce, într-un altul, ţinând în braţe o lebădă, îşi arată degetele unite ca cele ale păsării pe care o învăluie cu tandreţe. Aflăm în acest tablou o versiune a mitului Leda şi lebăda care suspendă aproape orice element erotic: interesul artistei se îndreaptă, ca întotdeauna, asupra sensurilor metamorfozei. O altă lucrare a seriei completează studiul metamorfozelor pe aceeaşi linie proximitate – similitudine – transformare între uman şi animal. Un experiment 100% Diana Serghiuţă în lucrarea femeii-iepure, în care regăsim elementele-simbol care identifică viziunea artistei: tensiune, contaminare între uman şi animal, explozie şi surpriza care se naşte din transformarea corpurilor.

Definindu-şi viziunea artistică, Diana Serghiuţă o prezintă ca investigare şi exhibare a angoaselor proprii. Pornind de la această afirmaţie a artistei, lucrările care provoacă neliniştea în cel mai înalt grad sunt cele legate de graviditate. În aceste tablouri nu este un animal vizibil – o lebădă sau un iepure – cel care declanşează spaima. Este chiar corpul însuşi cel care conţine şi întreţine teama: un corp chiar privat de un chip, într-un tablou, ca şi cum ar fi o entitate în sine, luat în posesie de o altă fiinţă. Un trup care încearcă să se protejeze cu două mâini cu şase degete – este aceasta, poate, una dintre imaginile care provoacă cel mai mare şoc între lucrările Dianei Serghiuţă. O maternitate dominată de temeri ancestrale, o feminitate fragilă locuită de alte fiinţe – între aceşti doi poli, feminin şi matern, Diana Serghiuţă descoperă scenariul perfect pentru a da o consistenţă vizibilă propriilor sale angoase.

Revenind la Ionesco, dramaturgul a rezolvat în cele din urmă dilema legată de limitele teatrului, convins fiind că singurul teatrul valabil este cel oniric. Visul, credea Ionesco, este profund teatral deoarece suspendă contradicţia şi spaţializează fantasmele. Oferă, adică, o scenă de evoluţie pentru inconştient. Este ceea ce regăsim în lucrările Dianei Serghiuţă, în care artista pare să sape fără încetare breşe în propriul iraţional pentru a le transpune întregi pe pânză, fără nicio intervenţie de filtrare politicoasă.

Sursă: http://www.modernism.ro/2013/06/20/diana-serghiuta-inconstientul-in-direct-galleria-machina-rieti-italia/

www.cafegradiva.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!