Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Cum se face psihanaliza critica: Ceausescu

miercuri, 3 iulie 2013



Nicolae Ceausescu este un nume care are rezonanta psihica imediata. El provoaca reactii puternice, furie, frica, respingere, rusine, admiratie sau dezgust. Ca nume, el nu este static; cu totii generam amintiri si reactii fata de numele lui, asociat cu o trauma, cu un dezastru, cu o iubire din tinerete, cu un stat al fricii sau al locului de munca asigurat. Ceausescu este un nume facut pentru asocierea libera. E un nodul afectiv, un test pe care ne este greu - cei care ne imaginam rationali si autonomi - sa nu il picam. Inconstientul ne tradeaza aici si ne scoate din deliberare si argumente. Ceausescu pare un fel de bomba cu ceas, care lucreaza simplu si eficient, ca un cosmar pe care o sa il avem in curand sau poate ca o medalie pe care o vrem agatata de piept.

Cu alte cuvinte, daca nu esti nascut dupa 1989, probabil ca esti intr-o relatie de transfer cu Ceausescu. Si probabil ca stii asta, desi cu jumatate de minte poate ca vrei sa o negi.

Ce inseamna o relatie de transfer? Inseamna ca exista o relatie afectiva puternica intre tine si numele Ceausescu. Poti de pilda, sa spui ca esti indiferent(a). Dar stii ca indiferenta ar fi prea sumara, prea falsa, sa descrie un moment cand esti facut soim, pioner, membru de partid, sau poate un moment cand ai refuzat sa devii parte a sistemului de promovare comunist. Intr-un fel sau altul, exista o tensiune afectiva intre nume si ce iti imaginezi ca esti. Intr-un fel sau altul o defilare intr-un stadion, o cartela de paine, un loc de munca repartizat sau nu, o carte interzisa te pun in relatie afectiva cu Ceausescu. Fara sa vrei, esti intr-un loc pe care ai vrea sa il eviti cu totul, pentru ca pare dureros. Sau poate ca ai vrea sa il regasesti din nou, pentru ca iti vorbeste despre un idealism pe care nu il vezi astazi. Dar fie durerea, fie idealismul sunt atasate de o lume care pare disparuta, care pare aruncata intr-o groapa care stii ca s-a inchis. Ceausescu pare inmormantat, desi nu sunt sigur ca fost bocit. Ceausescu pare sa fie numele unei depresii, a unei lipse de vointa de a trai, a unui stari depresive in care un obiect este inca tinut departe, negat, injosit, admirat. Dar, din nou, nu sunt sigur ca este inteles ca producator de conflict, ca fiind in mod necesar conflict. Ceausescu este prea mult un nume al melancoliei si prea putin al doliului.

Sa ma fac inteles. Ce inseamna ca Ceausescu trebuie inteles ca nume al unui conflict? Plec de la ipoteza psihanalitica ca numele Ceausescu produce discursuri unitare despre ce inseamna comunism, socialism, Romania inainte de 1989. Ele sunt fie in registrul lui
nu era rau, lucrurile erau cat de cat stabile, mi-a placut Ceausescu pentru ca avea curaj,
fie
lucrurile erau ingrozitoare, teribile, lumea intre 1965 si 1989 era disperata si flamanda.

Discursurile astea ale disocierii produc un discurs ideologic dintr-o bucata, fara multe nuante legate de ceea ce este o experienta complicata, ambivalenta, conflictuala. In discursul ideologic, Ceausescu devine intotdeauna un loc al conflictului extern, un conflict intre etichete mari - democratie, societate civila, libertate sau totalitarism. Dar odata ce devine un nume pentru un conflict extern, el inceteaza sa mai fie perceput intern ca ambivalent. Conflictul intern, cel cu adevarat important, cel care poate sa produca noul, se transforma plat in discurs monoton, golit de sens. In loc sa fie simtit ca un nodul afectiv, Ceausescu se epuizeaza, ca un film caruia ii deja anticipezi scena finala. Ceausescu poate sa fie un nume care sa produca experiente noi, interne, care nu pot fi reduse la aruncarea cu bolovani intr-un corp deja mort.

Numele fricii, ale ne-numitului, ale unui Voldemort pe care il stim agramat si incapabil sa rosteasca cuvinte complicate poate sa fie gandit diferit. Gandeste-te la provocarea lui Hannah Arendt care a facut din Eichmann, un nume asociat cu un monstru, cu ce este negandit, un nume care trimite la natura unui sistem. Nazismul nu trebuie sa fie un teritoriu al monstrilor psihopati, cat al functionarilor rigurosi care isi fac datoria fara sa reflecteze la ceea ce fac. Banalul in negandit sta tocmai in faptul ca este vazut ca tern, ca un obiect lipsit de inteligenta. Poate ca de la retorica halucinanta si impedicata a lui Ceausescu trebuie pornit. Gandeste-te la ceea ce a vrut sa fac Žižek cu numele lui Lenin, cel care devine de nerostit intr-o lume dominata de neoliberalismul democratic. Lenin, pentru Žižek, este un nume care produce o trauma, un gol intr-un ansamblu retoric dirijat catre negandit. Poate sa fie numele unui nou inceput, care nu trebuie sa fie dominat de ceea ce se cunoaste politic. Eichmann si Lenin sunt nume care pot sa scape de filmul care deja stim cum se termina. Ei pot sa genereze un conflict intern, care poate sa fie productiv. Poate ca retorica halucinanta si agramata a lui Ceausescu este chiar produsa de un om care a suferit in inchisoare, care s-a format mental in universul dorintei unice de rasturnare a capitalismului. Daca iti spun ca Nelson Mandela a stat la inchisoare, pentru ca a fost comunist, te poti gandi diferit la Ceausescu? Poate simti ca acum ceva dureros se reactiveaza, poate simti ca nu esti de acord. Poate simti ca vrei sa inchizi fereastra care te-a adus aici, in lumea unui argument in care Mandela si Ceausescu par sa fie imparta ceva in comun.

Cum se poate face vizibila relatia de transfer cu Ceausescu? Filmul lui Andrei Ujica, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, este un prim pas in directia intelegerii transferului, si poate în cea a producerii doliului. Mi se pare un pas hotarat si direct in a ne cere sa il regandim pe Ceausescu. Ceausescu devine un om in bucati, produs de timp, de ideologie, si de cei care l-au huiduit furios pe Parvulescu, atunci cand l-a confruntat public pe Ceausescu.

Iata un Ceausescu din bucati.

Autobiografia: Ceausescu si Iliescu

Mai intai, unul tanar, aclamat de multime, si vazut ca the new kid on the block de catre de Gaulle si Nixon. Un inceput de regim nou, alaturi de un om, Ion Iliescu, care mai tarziu a luat din nou "sarcina" inceputului entuziast, revolutionar.

Autobiografia: Ceausescu intr-o conferinta internationala

Apoi, un Ceausescu capabil sa vorbeasca in acelasi timp despre noi forme autentice de democratie si de posturile straine care ii bruiaza poporul. In cuvinte simple, Ceausescu articuleaza un nationalism aliat cu dorinta de a elimina orice informatie care nu ii convine.

Autobiografia: Parvulescu in fata unei sali ostile

Apoi o sala la Congresul al XX-lea care rusinos l-a sustinut pe presedintele ales. Parvulescu, direct, il denunta aici pe Ceausescu. Un moment care pare suprarealist, dar care are consistenta dura a realitatii.

Autobiografia: Ceausescu cu mainile tremurande

Apoi, un Ceausescu poate foarte bolnav, caruia ii tremura mainile ingrozitor si care cu greu isi ascunde suferinta in fata grupului de sustinatori.

Autobiografia: In fata tribunalului popular

Si, in final, un Ceausescu in deriva, un om incapabil sa inteleaga unde este, si ce i se intampla.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Filmul lui Ujica poate sa deschida un conflict, poate sa produca noul, care este prea usor eliminat de lipsa de efort. Ceausescu in 1968, la invazia Cehoslovaciei, e diferit de cel care devine orb la propria dictatura, si e diferit de omul bolnav, care se chinuie sa isi controlze tremurul mainilor. Diferit nu inseamna un altul, cat diferit. Poti sa tii bucatile astea in tensiune, fara sa arunci cu multe cuvinte mari, de genul totalitarism si democratie? Poti sa intelegi ca ele sunt confuze si chiar in conflict? Pot sa te uiti la propria experienta ca la ceva viu, care iti poate spune lucruri pe care nu le stii? Ce se intampla daca poti sa simpatizezi cu un Ceausescu ca underdog, care spunea "nu" interventiei sovietice? Ce se intampla ca te simti dezgustat de acelasi Ceausescu, care traia intr-o stare disociativa permanenta? Poti sa incepi de la a te gandi la propria experienta a unui nume vehiculat cu intensitate, dar care este golit de orice semnificatie.

Autobiografia este un instrument, care, daca il asezi in directia buna, poate sa te faca mai viu.

Bogdan Popa

este pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce. A publicat lucrări despre istoria gândirii politice, feminism, queer theory şi psihanaliză relaţională.
DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

4 comentarii

  1. Exista o carte tocmai despre acest transfer pe Ceausescu la care te referi (avec tant netteté, cum ar spune francezul): "Eu - si el. Insemnari subiective despre Ceausescu" de Ion Ianosi. Remarcabila mai inainte de orice prin unicitatea intreprinderii la noi (cel putin din cate cunosc).

    Intr-atat de neasteptata, incat un regretat istoric, foarte sagace si open minded altfel, n-a inteles miza cartii, reprosandu-i autorului (probabil cel mai mare erudit roman in viata) tocmai lipsa documentarii si a surselor.

    Cu alte cuvinte, in interpretarea mea: sa-si fi rationalizat-intelectualizat autorul sentimentele, in loc de a le expune nud, ca intr-o terapie, "din sursa proprie".

    (Cartea e publicata prin 2005, dar scrisa - daca imi amintesc bine - in anii '90 foarte timpurii).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Ianosi mi se pare curajos sa faca analiza asta. Nu stiam de carte, multumesc. Poate o citesc zilele astea. Sa inteleg ca Ianosi si-a rationalizat sentimentele? Mi se pare foarte dificil exercitiul asta de analiza de transfer. "Ceausescu" mi se pare ca e mobilizat in diverse feluri cu scopuri diferite in viata politica. Dar parca lipseste ce a facut Ianosi in cartea lui.

      Ștergere
    2. Intr-adevar, nu prea avem carti ca a lui Ianosi (ca sa nu spun ca nu stiu nici una).

      Estetician fiind, el totusi s-a detasat critic de "gustul pentru calofilie" al autorului roman in general si a remarcat ca acesta nu prea are inclinatie pentru scrieri etice.

      A publicat el insusi dupa '89 o serie de carti pe care le-a grupat sub titlul generic de "Moralitati" (dupa un plural frantuzesc inexistent in romana): Idei inoportune, Prejudecati si judecati s. a., si o literatura memorialistica, inainte si dupa '89, in care isi face o analiza de constiinta cu trimitere indeosebi la fiorosii ani '50: Secolul nostru cel de toate zilele, Optiuni, ca si, anul trecut, Internationala mea.

      Apropo de rationalizare, nu am fost clar: speculatia mea era ca de regula la noi se rationalizeaza sau se intelectualizeaza (ori se instrumentalizeaza figura lui Ceausescu, precum spui), iar cartea lui Ianosi a surprins exact pentru ca nu face asta, ci o analiza a transferului. Reprosandu-i-se tocmai lipsa unor astfel de aparari. (Interpretez, desigur).

      Ștergere
  2. Ioana M.4/7/13 20:24

    Oare cator romani nu le-a fost mila de Ceausescu in ultimele sale ore?
    Sigur, ce propui tu, Bogdane, e un exercitiu de ambivalenta. Poate si Ianosi l-a facut, de n-a fost inteles...
    Daca ne raportam la Ceausescu ca la un biet muritor care a incercat si el, saracul, sa-si depaseasa conditia, putem chiar sa-l compatimim. Asta nu inseamna ca el n-a fost dusmanul nostru comun vreme de cel putin un deceniu. Saltul de la individual la social acutizeaza si polarizeaza pozitiile.
    Insa, Ceausescu era un om demn de mila, cu adevarat...ca si Basescu, dealtfel. Ideal ar fi sa-i putem percepe asa atunci se afla in pozitie dominanta, si nu dupa cadere. La asta poate sa ajute psihanaliza critica, imi inchipui.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!