Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Ruşine

vineri, 16 august 2013



Acesta este ultimul film al lui Steve McQueen. Critica de specialitate l-a perceput ca pe un film despre adicţie sexuală. Dacă ar fi să urmărim synopsisul acestui film, acesta ne arată comportamentul sexual al unui personaj pe nume Brandon (Michael Fassbender) şi complicaţiile emoţionale pe care acest comportament le cauzează în relaţiile sale sociale. Focalizarea filmului este asupra incovenienţelor pe care le determină instalarea în propriul apartament newyorkez a surorii sale Sissy (Carrey Mulligan). Filmul nu ne spune povestea nici unuia dintre protagonişti, ci doar ne face să participăm pentru o perioadă determinată de timp la comportamentul şi relaţiile acestora. Nu mai este importantă auto-reflexivitatea personajelor, ci prezenţa lor scenică, acel happening oferit de corpuri şi de mimică. Cadrele sunt lungi şi fără foarte multă prelucrare la montaj, decât în momentele în care emoţia este mult prea devastatoare şi confuzantă. Ruşinea se ascunde în clivajul oferit de montaj. La fel şi furia. În rest, avem doar sexualitate, care nu pare să se ruşineze de propria dezvelire şi nici nu stârneşte vreun interes erotic. Eu, ca spectator, nu am putut să mă ataşez de personajul principal, decât în momentele sale de maximă angoasă faţă de emoţiile imposibil de descărcat. Sexualitatea nu permite o descărcare psihică a tensiunii emoţionale. Poate doar vlăguire.



După ce am văzut acest film, m-am întrebat de ce anume majoritatea spectatorilor au privit acest film din perspectiva adicţiei sexuale? Într-adevăr, personajul principal se foloseşte de toate serviciile sexuale oferite de internet sau de cele oferite de prostituate. Se foloseşte de spaţiul antiseptic, minimalist şi neutru al interioarelor în care locuieşte sau lucrează pentru a se masturba. Cadrele în care New York-ul se profilează în perspectivă, pun în evidenţă trăirea personajului, chiar dacă acesta este un personaj fără o istorie. De altfel, singurul personaj care pare să aibă o poveste consistentă este New York-ul. Standardul oferit de Sissy pare a fi cea mai convingătoare istorie a New York-ului, aşa că vă las să vă bucuraţi de această poveste veche:



Dar să revin la întrebarea mea: de ce adicţie sexuală? Chiar dacă din punctul de vedere al unui spectator de specialitate am putea încadra cu uşurinţă comportamentul lui Brandon ca fiind adicţie, cred că acest lucru nu ar duce decât la o deformare a intenţiei regizorului şi la o aruncare în derizoriu a trăirii personajului. Sexualitatea este folosită ca o formă de rezistenţă împotriva ruşinii. Este vorba despre modul cum ne folosim corpul ca să facem faţă diverselor angoase. Conştiinţa identităţii noastre nu poate fi trăită decât prin act. Actarea se face prin corp.

Steve McQueen nu pune în prim plan aventura sexuală şi nici orgoliile ataşate acesteia. Suntem puşi în faţa unei sexualităţi în care nu mai contează obiectul / celălalt, ci doar calitatea serviciilor oferite. Ruşinea apare în relaţia cu celălalt. Ruşine care se întreţine într-un cerc vicios cu impotenţa. Reacţia spectatorului este aceea de stânjeneală. Stânjeneală care nu face decât să întreţină ruşinea. Un film care te pune faţă în faţă cu propria sexualitate. Acea conştiinţă a propriei sexualităţii care dacă ar fi dezvăluită unui celuilalt ar stârni aproape involuntar o reacţie de ruşine. Nervozitatea ar bloca relaţia. Dar sexualitatea nu îţi permite să te falsifici, iar această plăcere a corporalităţii în act este una din cele mai mari reuşite ale acestui film.

Ciprian Taus

este psiholog in formare psihanalitica.
DE ACELAŞI AUTOR


*

Un comentariu

  1. Nu sint psiholog/psihoterapeut, dar am avut/am de-a face cu psihoterapia si care a folosit multe servetele in timpul sesiunilor.

    Prin urmare, am avut o reactie foarte personala la "Shame", de fapt un lung lant de reactii emotionale - (incepind cu o copilareasca mirare la scena de deschidere: "e chiar atit de lunga sau e un trucaj?").

    Cred ca cei care vad filmul doar ca un film despre sex si adictie sexuala sint doar niste oameni fericiti (sau sa le spun 'saraci cu duhul'?), care nu au avut probleme psihologice (sau nu le constientizeaza), si care sint extrem de prozaici. Eu am vazut filmul prin prisma lucrurilor care mi se intimplau atunci cind l-am vazut (asta e farmecul faptului ca o carte sau un film poate sa iti spuna diverse chestii, depinde de momentul in care te afli in viata).

    Asadar, am vazut un individ incapabil sa isi exprime emotiile, un personaj care isi inchisese traumele intr-o carapace cumplit de solida. Am vazut un tip pentru care sexul e cum e pentru bulimici mincarea, un substitut concret pentru lucruri imateriale care ii lipsesc in viata. Am priceput aluzia la o familie unde s-au intimplat lucruri necurate (abuz? incest? mi-a placut ca regizorul nu ne spune nimic explicit, ramine sa ghicim noi). Am vazut o sora aparent fragila, in realitate versata santajista emotional, care isi incearca la infinit limitele asupra fratelui (si mi-a placut raspunsul lui "nu eu te-am facut, pricepe ca nu am nici o responsabilitate fata de tine" - de altfel, l-am si citat in momentul oportun din viata mea. A propos, oricum o displaceam pe Carey Mulligan, dar filmul asta a pus capac inevitabil idiosincraziei mele fata de ea - si stiu ca e doar un rol :)).

    In plus, am vazut in el comportamentul ermetic al partenerului meu (care de altfel a spus ca nu intelege de ce m-a afectat atit de mult filmul, ca plingeam la final alaturi de erou), am vazut si comportamentul unui alt pseudo-partener al meu, obsedat si el de sex, in lipsa capacitatii de a iubi, sau poate in urma unei frici de a se implica pentru care raspunderea nu o purtam eu, etc, etc.

    Ce mai, un film aproape "texbook case" pentru un training in psihanaliza, sau macar o terapie de grup. Insa e la fel de adevarat ca atunci (inceputul lui 2012) nu am putut puncta si constientiza atunci toate lucrurile astea (acum pot, pentru ca acum am puterea sa inteleg despre ce a fost vorba si de ce m-a atins). Dar tocmai asta a fost farmecul filmului pentru mine - a reusit sa imi genereze emotii, intr-o perioada in care, la fel ca personajul principal, eram complet blocata intr-o stare de anxietate generalizata, pe care mi-o "dregeam", intre altele, cu fascinatia pentru sex online (cu un singur partener, dar nu cred ca asta conteaza neaparat, conta faptul ca aveam nevoie de o iesire din "realul" in care eram blocata).

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!