Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Constituirea simbolicului prin analogie cu Invierea lui Isus Hristos (1)

marți, 3 septembrie 2013



Constituirea simbolicului prin analogie cu Invierea lui Isus Hristos

Simbolicul se constituie în urma complexului de sevraj, şi anume prin privaţie. Această privaţie este înţărcarea, pierderea sânului face un gol pentru ca acesta să fie umplut de un obiect parţial. Sânul reprezintă prototipul tuturor lucrurilor, el este analogul lucrului în sine pe care niciodată nu l-am avut. Sevrajul poate să determine tematizarea a ceva ce nu e din această lume. Odată cu această pierdere are loc refularea, lucrul în sine trebuie să se retragă pentu a veni lucrul.

Complexul de sevraj sublinează valoarea de termen de legatură pe care o are sânul între subiectivitatea mamei şi cea a sugarului; este valorificată importanţa frontierei ca suprafaţă şi a obiectului tranzitional care este un tampon între interior şi exterior şi e analog sânului mamei.

Tot o funcţiune tranziţională o au arta şi religia.

Cea care descoperă că piatra de pe mormântul Mântuitorului a fost luată este Maria Magdalina,
În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina s-a dus disdedimineaţă la mormânt, pe când era încă întunerec; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt [1].
În capitolul 20 al Evangheliei Sfântului Ioan, este expusă învierea lui Iisus Christos.
Prima zi a săptămânii, în care Maria Magdalena vine la mormânt,
deschide un timp cu totul altul, acel timp, am putea spune, în care tot ceea ce a fost săvârşit până acum se revelează ca noutate a vieţii, ca noutate a lumii [2].
Maria din Magdala e cea care vine acum la mormânt, încă fiind întuneric, purtată, dupa Ioan, de o fidelitate cu totul lăuntrică faţă de cel care, de aci înainte, e pentru ea Absentul. Ea e cea care vede, aşadar, prima "piatra ridicată de pe mormânt" [3].

Termenul "a ridica" este folosit de către Ioan doar în
contexte tari din punct de vedere al doctrinei [4];
iar acum Ioan vorbeşte despre piatra ridicată de pe mormânt ca pentru a marca, în acest prag al zilei Învierii, că ultima piedică din faţa văzului a fost ridicată, îndepărtată.

Capitolul ilustrează
frontiera care delimitează lumea de aici de Cealalta, cele de jos de cele de Sus, ceea ce se vede de ceea ce se arată doar [5],
are rol de intermediar.

Ceea ce ramane în urma învierii, cu alte cuvinte a retragerii, a Absentului, aşa cum era Iisus pentru Maria Magdalina, sunt doar urme.

Când Ioan şi Petru ajung la mormânt, aceştia găsesc piatra ridicată şi văd doar ceea ce a rămas în urmă; Ioan
s-a plecat, şi s-a uitat înlăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat. Simon Petru care venea dupa el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt, şi a văzut fâşiile de pânză jos. Iar ştergarul care fusese pus sub capul lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur [6].
Ioan a intrat în mormânt, atunci "a văzut şi a crezut" [7], astfel, el înţelege şi Scripturile .
Totul devine limpiditate primă, nemijlocită… Aceasta e Revelaţia mormântului gol [8].
Giulgiurile reprezintă ceea ce a fost lăsat de partea noastră, ceea ce face parte din lumea de aici şi a fost lăsat în momentul în care trupul înviat a trecut în lumea de dincolo. Trupul înviat reprezintă ceea ce se retrage, fiind o pierdere, o absenţă. În această prima Zi a Domnului-duminica originara-, Ioan înţelege că "giulgiurile" sunt vestigii rămase de partea noastră, de "partea aceasta" a vieţii, lăsate de Trupul Înviat care a trecut "dincolo" de toate. Atâta poate conţine mormântul gol: urma şi atestarea ştergerii morţii, moarte care devine deodată
lucru mărunt, dus şi dizolvat în lumina increata a acestui "Trup de slavă" [9].
Mergând mai departe în lectura textului biblic, aflăm că Maria se întoarce mai târziu la mormânt, locul care în cuvintele lui Andre Scrima devine de acum înainte "emblema Absenţei" [10].

Aplecându-se să privească în mormânt, Maria
a vazut doi îngeri în alb, şezând în locul în care fusese culcat trupul lui Isus: unul la cap şi altul la picioare [11],
aceste apariţii sugerează din nou locul de frontieră sau intermediaritatea dintre cele două lumi, aceea ce ni se arată şi aceea ce ni se ascunde.

Andre Scrima susţine că totul se petrece
la limita dintre cele două lumi, lumea de jos şi Cealaltă lume, unde Isus s-a întors şi care, de aceea rămâne de acum înainte deschisă [12].
Cei doi îngeri, aşezaţi unul la cap iar celălalt la picioare par anume aşezaţi pentru a lua dimenisiunile trupului, însă nu mai e vorba de dimensiunile acestui loc ci a celui de dincolo, a unui altuia.

Isus se arata Mariei dar El se află într-un alt registru decât cel de dinainte, iar aceasta nu îl recunoaşte, Iisus trebuie să se faca recunoscut;
Ioan ne pune iarăşi în faţa unicităţii Învierii: a faptului că cel Înviat se situează acum în locul său propriu şi că nu mai poate fi perceput ca o realitate a lumii de jos [13].
În Evanghelia lui Ioan, problema locului este pusă de mai multe ori; locul de unde vine Isus, unde stă, unde se îndreaptă; cu alte cuvinte, important este acest loc al transcendentalului.

Problema locului îşi găseşte rezolvarea în capitolul 20, capitol în care e explicită diferenţa dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, margine care face posibilă înscrierea a ceea ce nu e din această lume. Realul, imposibilul, survine pentru Ioan ca lipsa urmei. Inconştientul ar trebui să fie acolo unde nu e. Inconştientul se dă în lumea conştiinţei ca o absenţă, se înscrie în lacune.
Isus revelează locul ce va fi locul Său propriu, care este locul lui propriu: acolo unde este Tatăl [14],
Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru [15];
după înviere atenţia este atrasă spre Celelalte Laturi ale realităţii.

Începând cu prima zi, învierea ia o altă direcţie, înspre o altă dimensiune decât cea a lumii.

În seara aceleiaşi zile, Isus se arată ucenicilor,
pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica Iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor [16].
Isus pare că a venit de altundeva, întâlnirile cu Isus par guvernate de o altă lege decât cele obişnuite.

Andrei Scrima explică faptul că
Isus nu va mai fi "văzut" aşa cum este văzută o prezenţă oarecare ce îşi are locul în spaţiul şi în timpul nostru. În căile Sale, Isus nu va mai parcurge distanţele geografiei noastre terestre. Chiar termenii folosiţi, dupa Inviere, atât de sinoptici, cât şi de Ioan, pentru a spune această nouă stare, diferă, în structura lor gramaticală de vocabularul anterior, ceea ce e decisiv [17].
În seara acestei prime zile, Isus le comunică Duhul ucenicilor :
Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Precum M-a trimes pe Mine Tatăl, aşa vă trimet şi Eu pe voi.
După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis:
Luaţi Duh Sfânt [18].
Cuvântul "precum" marchează distanţa faţă de transcendenţă; pe de o parte e marcată distanţa dintre Fiu şi Tată, iar pe de altă parte sugerează modul prin care cel care se apropie de Fiu e părtaş la aceeaşi misterioasă viaţă a lui Dumnezeu.

Aşa cum ceea ce rămâne aici în urma Învierii este mormântul gol, dovadă a absenţei, a refulării, şi lucrul însuşi, object petit "a" trebuie să se retragă pentru a face loc înscrierii unui obiect parţial. Muzica reprezintă un astfel de obiect parţial; ceea ce rămâne în urma retragerii este semnificatul; atunci când intrvine semnificatul, mai apare un semnificant.

Locul indeterminat, locul care face legătura dintre ceea ce e din lumea acesta şi ceea ce e de sus, este chiar planul pe care se situează muzica; aceasta se situează pe acelaşi plan cu ideile şi nu cu celelalte arte, ea fiind cea mai apropiată de peisajul transcendental.

Replica finală a primei zile îi aparţine lui Toma, absent de la apariţia lui Isus între ceilalţi ucenici:
Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede [19].
Deznodămnâtul are loc după opt zile când
ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, şi le-a zis: Pace vouă! [20]
Expresia "dupa opt zile" este legată de replica finală a primei zile, ziua a opta face corp comun cu cea dintâi, ceea ce constituie şi primul sens al intervalului octav.

Duminica învierii prin care de obicei se înţelege "prima zi", înseamnă de fapt "Zi Una". Andre Scrima precizează că
apare deja aici o indicaţie a trecerii de la unu la unic, ceea ce defineşte, începând cu Ioan, sensul şi valoarea Zilei Învierii. Dar această "Zi Una" se împlineşte şi face corp comun cu "a Opta... Ziua Duminicii e un dar al Paştelui (dominica dies: ziua Domnului); ea vine, aşadar, dupa cele şapte zile ale săptămânii, e o a opta zi ce nu îşi găseşte loc, ca atare, în ciclul săptămânii, compus din şapte zile. Ogdoada se opune celei de a şaptea zi a săptămânii vetero-testamentare ori a săptămânii noastre curente; e depăşirea ei, iar nu urmarea ei pe acelaşi nivel al timpului [21].
Această zi e imaginea Veacului viitor; fiind principiu al zilelor, ea nu este denumită Prima, ci Una.
De aceea, e totodată Una şi a Opta, cea care e realmente una şi a opta semnificând în sine starea ce va urma timpului, ziua fără sfârşit, celălalt Veac unde nu există amurg, nici succesiune, nici oprire, nici bătrâneţe… [22]

[1] Andre Scrima, Comentariu intergral la Evanghelia după Ioan, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008
[2] Ibid., p. 382
[3] Ibid., p. 383
[4] Ibid., p. 383
[5] Ibid., p. 384
[6] 20, 5-7
[7] Biblia, 20, 8
[8] Andre Scrima, op. cit., p. 385
[9] Ibid., p. 386
[10] Ibid., p. 387
[11] Biblia, 20, 12
[12] Andre Scrima, op. cit., p. 287
[13] Ibid., p. 388
[14] Ibid., p. 390
[15] Biblia, 20, 17
[16] Biblia, 20, 19
[17] Andre Scrima, op. cit., p. 391
[18] Biblia, 20, 21-22
[19] Ibid., 20, 25
[20] Ibid., 20, 26
[21] Andre Scrima, op. cit., pp. 396-7
[22] Ibid., p. 397

Adriana Bun

este masterand in cadrul Facultatii de Istorie si Filosofie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

Un comentariu

  1. sper sa nu supere intrebarea mea. de unde preocuparea asta pt biblie? d.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!