Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Bertolucci, gheara leului

joi, 5 septembrie 2013



Un dicton latinesc spune că pe leu îl recunoşti după urma ghearei. Bertolucci revine după aproape zece ani pe ecrane, după o suferinţă care l-a imobilizat într-un scaun cu rotile şi care părea să pună capăt unei prodigioase - şi scandaloase, pentru mulţi - cariere cinematografice. Cu filmul Eu şi tu revine el, şi nu oricum: urma ghearei e adâncă.


Un aproape adolescent, trimis la ski de mama sa, care îi face şi programul de viaţă (şi de suferinţă), alege să se refugieze în pivniţa casei, ea crezându-l plecat în staţiunea montană. O alegere... interesantă. Dar şi foarte bertolucciană (deşi cartea ecranizează - până la un punct - un succes editorial de Niccolò Ammaniti). Desenată de o scenografie voluptuoasă a ruinelor şi a locurilor dezafectate, cu o plastică şi o coloristică în care regizorul italian a excelat întotdeauna. Tânărul Lorenzo este un nonconformist - "din prea mult narcisism", spune mama sa. Un singuratic original, ascultând în căşti muzică brit (Muse, Cure etc.). Nu pare să aibă nevoie de altcineva, de altceva (doar, primordial, de sentimentul erotic trăit în prezenta mamei sale, aflăm explicit la începutul filmului). Este inversul - păstrând cadrul - Conformistului, probabil cel mai bun film despre esenţa fascismului pe care l-am văzut (dar şi acolo personajul principal e însoţit de aceeaşi stranietate), şi este poate asemenea personajului din Tragedia unui om ridicol, unde ridicolul prezumat este un camuflaj pentru profunda unicitate şi originalitate, ce sfidează convenţiile sociale, a unui amoral care-şi face singur legea (morala, spune acesta, vine după sinceritatea sentimentelor).

Şi totuşi lui Lorenzo îi ghicim tulburarea destinală.

De la adolescentul parcă iremediabil tulburat din Luna (1979), stricat la propriu de o mamă patologic seductivă şi incestuoasă (deşi în final şi acolo pare să existe o rezolvare, prin apariţia unui tată şi a legii paterne anunţată de o palmă), adolescentul Lorenzo pare totuşi să reprezinte un progres terapeutic. Desigur, întâlnim, în linii mai mult sugerate decât în tuşe groase, ca într-alte filme, obsesiile lui Bertolucci - sexualitate mortiferă, incest, relaţie în trei, tată absent. Numai că aici recluziunea în pivniţă dă bune rezultate - doar că într-alt sens decât cel premeditat şi cu o evoluţie neaşteptată. Putem bănui că tânărul Lorenzo cu gânduri incestuoase la vedere se refugiază în pivniţa cu vechituri a casei, unde în primul rând reconectează cablurile electrice, tocmai pentru a se reconecta cu sine şi pentru a se regăsi într-un trecut familial refulat, care îl bântuie ca lucruri nerostite vreodată: o soră vitregă aproape pierdută, o mamă şi un tată altfel decât îi ştia şi decât îi află acum din povestirile surorii, un vid şi o ceaţă interioare care capătă formă şi expresie în problemele ei de adicţie la heroină (ca ale tânărului Joe din Luna); o bunică în spital, pe care o vizitează mereu şi îi cere să îi descopere trecutul. O călătorie către sine şi problemele nerostite, simbolizată de studiul microscopic al furnicarului din acvariul de sticlă (care se sparge la un moment dat, la ciocnirea - pulsională, aş zice - dintre cei doi fraţi, iar furnicile îşi află libertatea şi cuceresc pivniţa).


În alte filme bertolucciene personajele par prinse intr-un destin pulsional implacabil şi tragic. În Eu şi tu personajul Lorenzo - şi, indecis încă, şi sora - par să afle o cale. Să fi ieşit regizorul din pivniţa obsesiilor sale, odată cu antieroul său?

Un Bertolucci cu aceleaşi teme, fără îndoială. Şi în nici un caz la capătul puterilor. Eu şi tu e un film puternic, condus de o mână foarte sigură, care nu tremură nici o secvenţă.


www.cafegradiva.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!