Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Daniela Luca: Visând visele imposibile în spaţiul analitic

vineri, 25 octombrie 2013


Daniela Popa, Daniela Luca şi Rodica Matei

Cea de-a 5-a Conferinţă Internaţională de Psihanaliză de la Bucureşti a debutat cu lucrarea amplă şi bine documentată a psihanalistei române Daniela Luca, "Visând visele imposibile în spaţiul analitic". Spaţiul analitic, un spaţiu în care analistul şi analizandul creează, gândesc şi simt împreună (co-creere, co-gândire, co-simţire) este un spaţiu în care visarea şi reveria apar şi sunt posibile datorită unei experienţe emoţionale ce poate fi visată, spusă, gândită în prezenţa unui altul. Totodată, în spaţiul analitic, alături de visele ce pot fi visate, există şi visele imposibile, adică visele imposibil de reprezentat sau de gândit şi care traduc incapacitatea unei persoane de reverie, de creaţie interioară, de elaborare a unei experienţe psihice. Care e rolul analistului în această situaţie în care pacientul se află în imposibilitatea de a visa? Cum poate el să-l ajute pe acest pacient să reuşească să dobândească capacitatea de visare? În aflarea răspunsului la aceste întrebări s-a îndreptat lucrarea Danielei Luca.

O primă direcţie propusă a fost cea referitoare la capacitatea de reverie a analistului. Starea de reverie a analistului este o stare între starea de veghe şi cea de somn, o stare în care el priveşte în obscuritate producţii ale inconştientului său: amintiri, afecte, evenimente etc. Reveria reprezintă o "busolă emoţională" a analistului care îl ajută se se ghideze şi să înţeleagă ceea ce se întâmplă la nivel inconştient în situaţia analitică. Prin intermediul reveriei, analistului îi este permis accesul la trăiri autentice şi profund inconştiente pe care pacientul său le traversează într-o anumită etapă a procesului analitic.
Reveria poate lua aproape orice formă, dar de cele mai multe ori, în spaţiul şi experienţa analitică, ea se prezintă implicit conştienței în cel mai discret, obişnuit mod de manifestare: sub formă de emoţii, frământări, vise cu ochii deschişi, fantezii sexuale sau tandre, scene din filme, picturi, citate din romane, arii muzicale sau versuri, senzaţii corporale şi aşa mai departe.
Dacă ar fi să delimităm un loc, un teritoriu în interiorul psihicului uman care face posibilă experienţa reveriei şi a visării, acesta ar fi situat la frontiera dintre preconştient şi inconştient. Acesta este spaţiul jocului, al creativităţii, al creaţiei de orice fel. Totodată, este locul în care elemente psihopatologice iau forma simptomului ce provoacă suferinţă şi conflict. Însăşi psihanaliza, din acest punct de vedere, poate fi reprezentată şi gândită ca un spaţiu de lucru între două persoane (analist şi analizand), ca o construcţie care face posibilă accederea către conştient a elementelor inconştiente. Ar fi vorba, deci, despre o construcţie intersubiectivă pe care Thomas Ogden a defint-o drept "terţul / al treilea analitic". Al treilea analitic este un subiect distinct de persoana analistului şi de cea a analizandului, este un subiect care are o dinamică proprie chiar dacă este este generat de cuplul analitic şi de implicaţiile situaţiei analitice. Prin urmare, ceea ce un pacient aduce într-o analiză ca fiind visul său, producţia sa nocturnă, nu mai poate fi considerat doar visul său. Mai mult, reveriile şi visele analistului şi ale analizandului devin visele terţului analitic comun, asimetric construit.

Există situaţii în care o persoană nu poate gândi şi utiliza psihic o experienţă trăită; nu poate diferenţia între starea de veghe şi starea de somn. O persoană care, aşa cum constata Bion, nu poate învăţa din experienţă. Este cazul tulburărilor de tip psihotic în care experienţa psihică este evacuată sub forma halucinaţiilor, a delirurilor, a apărărilor maniacale, a identificărilor proiective masive. Aceste formaţiuni simptomatice traduc o indigestie mentală - metafora propusă de Bion pentru o experienţă imposibil de visat, pentru o angoasă pe care cineva
nu o poate nici uita, nu o poate ține nici secret, nici comunica. Este o angoasă ce se poate doar evacua (de exemplu, ca în halucinații sau delir) sau anihila (prin fragmentare sau sinucidere).
Aşadar, spaţiul analitic reprezintă un travaliu efectuat în doi în care, aşa cum afirma psihanalistul Andre Green, 
uneori, pacienţii au nevoie ca noi să înţelegem ceea ce trăiesc ei, înainte de a interpreta. Cel mai important lucru pentru ei este ca analistul să fie capabil să resimtă ceea ce ei înşişi au trăit, chiar înainte de a exista vreo înţelegere. Aici s-ar putea ca tehnica să poată muta doar atenţia de la conştient la inconştient sau poate chiar de la inconştient la  inconştient. 

Alexa Plescan

este psiholog.
DE ACELASI AUTOR



Toate articolele acestui autor
*

4 comentarii

  1. Aici, la Daniela Luca, nu s-a simtit nevoia unor viniete clinice? Ea are multa experienta clinica dar atunci cand scrie tinde mai mult catre poezie, parerea mea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi vine sa va intreb: daca vi s-ar intampla sa visati un pacient, v-ati gandi daca sa-i spuneti visul pe care l-ati facut? Daca da, de ce? Daca nu, de ce nu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil ca si in viata de zi cu zi, unora le-ai spune, altora nu... Oricum, chiar daca i-as spune, chiar daca nu, daca as vedea ca imi trece prin cap varianta de a-i spune, inseamna ca am sa ii spun ceva (un mesaj) ce inca nu i-am spus si cred ca ar fi interesant sa investighez ce anume vreau sa-i spun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Georgiana, pentru raspunsul tau relational! Si eu as avea un conflict care tine, cred de natura relatiei. Daca ai un pacient care se teme sa fie invadat, visul are un sens, altul decat in cazul unui pacient aflat intr-un tansfer erotic, de pilda. E complicat, dar nu imposibil de spus. Poate ca, uneori, pacientii au nevoie sa stie ca ocupa un loc suficient de semnificativ in mintea (sufletul) analistului incat acesta sa-i viseze.

      Ștergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!