Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

De tranquillitate animi

miercuri, 16 octombrie 2013



Este uimitoare teoria prepsihanalitică a taedium vitae, a plictisului existențial, văzută de Seneca in micul tratat despre Liniștea sufletească, scris prin anul 50 al erei noastre, pe când autorul era consilier al împăratului Neron.

După ce constată că
viciul este infinit în varietate, dar uniform în rezultate, care constau în a-ți displace ție însuți,
Seneca discerne
acel plictis, acea nemulțumire de sine, acea agitație a unui suflet care nu se mai sprijină pe nimic... tristețea și neliniștea impacientă a inacțiunii; și, neavând curajul să ne mărturisim nouă înșine cauza răului, rușinea produce refluxul angoaselor în interiorul sufletului; atunci dorințele, strâmtorate într-un loc fără ieșire, se dedau unor groaznice lupte. De aici vin melancolia, langoarea, miile de fluctuații ale unui suflet nehotărât, mereu la îndoială de ce va face și nemulțumit de ce a făcut; de aici acea gelozie dușmană succeselor celuilalt. Într-adevăr, hrana invidiei este lenea nemulțumită; am dori să vedem prăbușirea lumii numai fiindcă noi nu am putut să ne ridicăm. (De tranquillitate animi, II)

Desigur, Seneca este un moralist; ceea ce el numește "viciu" ar putea fi descris pur și simplu ca "dorință" (în sensul lacanian). Ar putea fi descris ca acea fugă din semnificant în semnificant, fără a ajunge niciodată la semnificat despre care vorbește Lacan (el însuși un moralist care înaintează mascat). Dar esențială este inventarea unei noțiuni, taedium vitae, plictisul și oboseala de-a trăi, care va face o mare carieră, trecând prin Anatomia melancoliei a lui R. Burton până la psihanaliza modernă. Ea este direct legată de depresia cronică ale cărei relații cu pierderea obiectului, pierdere repetată, succesivă, apar ca evidente.

Care sunt remediile pentru taedium vitae? Seneca polemizează cu Athenodorus. Acesta din urmă propune retragerea din viața publică, o existență pur privată, consacrată familiei, domeniului propriu. Pentru Seneca nu aceasta este soluția. Dimpotrivă, el pledează pentru angajamentul social cel mai decis, socotind că afacerile publice sunt de natură să regleze pornirile dezordonate ale inimii. Tebuie să vedem în acest demers o problemă personală a lui Seneca? Căzut un moment în dizgrație, voia să revină în politică. A făcut ce propunea și a plătit cu viața, mai târziu, în anul 65, când s-a sinucis din ordinul Cezarului.

Ion Vianu

este psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*
Manuel Dominguez Sanchez, Moartea lui Seneca

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!