Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Horst Kächele: Visele ca subiect de cercetare în tratamentul psihanalitic

sâmbătă, 26 octombrie 2013



Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani la manifestările româneşti la care a participat, remarcabilul psihanalist şi cercetător german din Ulm Horst Kächele a prezentat, la Institutul Naţional de Statistică, un punct de vedere statistic, şi, deci, ştiinţific fundat - de această dată cu privire la câteva aspecte ale temei celei de a 5-a conferinţe internaţionale de psihanaliză a SRP - visul.

Expunerea sa, presărată cu grafice şi puţin ermetică pe alocuri, a pornit de la o perspectivă generală - şi anume de la cele şase funcţii ale viselor, care sunt, după unii autori:
  1. Visul ca produs auxiliar al fenomenului biologic de somn,
  2. Funcţii adaptive,
  3. Funcţii creative,
  4. Funcţii defensive,
  5. "Funcţii negative" (de exemplu la repetarea unei trauma într-un coşmar şi
  6. "Funcţii de cerere" (de pildă visele din timpul terapiei).

Pornind de la aceste funcţii, proiectul lui Horst Kächele a fost de a arăta că în cura psihanalitică nu se acordă suficientă atenţie viselor. Nu visului - ci viselor. Psihanaliştii au în general în vedere un vis sau altul, un vis anume, nu procesualitatea comunicării repetate a viselor de către un pacient - ceea ce, la drept vorbind, reprezintă o caracteristică fundamentală a terapiei psihanalitice. Această comunicare repetată va fi evidenţiată, sub diferite aspecte calitative, de cercetătorul german - cum? Prin ilustrarea ei cu trei exemple empirice.

Mai pe înţeles spus - cu trei studii statistice. Voi avea aici în vedere, extrem de succint, două.


Primul studiu are în vedere relaţia dintre visele pacientului şi teoria sau teoriile analistului. Nu o dată s-a apreciat negativ faptul că visele pacienţilor par foarte influenţate - în sensul că ar corespunde - teoriei adoptate de psihanalist. Pornind de la un studiu din 1968 al lui Hall şi Domhoff, Horst Kächele şi studentul său de doctorat Christoph Fischer au luat în considerare treizeci de vise visate de opt pacienţi - patru în analiză freudiană, iar ceilalţi patru în analiză jungiană. Aceste vise au fost comparate din punctul de vedere al conţinutului şi al schimbărilor în timp. Rezultatele au fost spectaculoase. În prima treime a seriei viselor pacienţii freudieni au visat foarte "freudian", iar pacienţii jungieni au visat foarte "jungian" (în acord cu cadrele teoretice respective; tehnic detaliind, este vorba despre constelaţii de conţinut pe care cei doi cercetători din '68 le-au numit "sindrom Freud", respectiv "sindrom Jung"). În ultima treime a seriei de vise nu au mai existat diferenţe statistic relevante între cele două grupe de pacienţi visători, freudiană şi jungiană. Concluzia se impune cu puterea evidenţei: orientarea teoretică a terapeutului influenţează la început puternic visele pacientului, dar influenţa sa scade tot mai mult odată cu progresul analizei şi cu creşterea gradului de independenţă al pacientului.

Un alt studiu s-a preocupat să demonstreze că există un raport direct proporţional între evoluţia viselor într-o analiză şi evoluţia procesului analitic însuşi. Ca material pentru studiu au stat visele din şedinţele transcrise ale psihanalizei pacientei Amalia X (devenită celebră printre cercetători, pentru că a servit între timp ca material pentru multe studii). Rezultatele au fost adesea surprinzătoare - de pildă cele referitoare la cum apare visătorul în acţiunea visului: De obicei, pe parcursul întregii analize, visătorul este implicat în mod activ în acţiune - în mod neaşteptat, la drept vorbind, pentru că pacientul a intrat în analiză cu o dispoziţie depresivă. Pe ansamblu, concluziile sunt frapante: emoţiile "negative me" au scăzut (deşi emoţiile "negative it" au variat "stabil"). Totodată, există o tendinţă clară pe parcursul analizei de adoptare a unor strategii de succes în rezolvarea problemelor, mai mult ca înainte.

O întrebare pe care i-am adresat-o lui Horst Kächele în scurtul interviu pe care i l-am luat după expunerea sa a fost dacă studiile şi munca sa de cercetare aruncă o lumină în chestiunea mai largă - şi foarte veche, la drept vorbind - cu privire la caracterul ştiinţific ori neştiinţific al psihanalizei şi al proceselor analitice (pe scurt: este sau nu este psihanaliza o ştiinţă - fie şi una "numai" umanistă?). Psihanalistul german a opinat că măcar în ultimul deceniu au fost realizate studii ştiinţifice cu privire la eficacitatea demersului psihanalitic, aşa că, în opinia sa, problema (ne)ştiinţificităţii psihanalizei ţine mai degrabă de diverse rezistenţe şi nu este la urma urmelor o problemă a ştiinţei, cât una a societăţii.

Dorin-Liviu Bîtfoi

www.cafegradiva.ro

2 comentarii

  1. ca intotdeauna, utile relatarile voastre. multumim. keep going.

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci: modul de a visa al pacientului, modificat de-a lungul procesului curei, este un tip de evidenta in psihanaliza. Foarte buna intrebarea pe care i-ai pus-o lui Kachele! Visele (sau modul de a visa?) ca evidenta a schimbarii mi se pare un subiect interesant.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!