Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Michael Brearley: Ce vrem să spunem noi, ca analişti, atunci când simţim lipsa unui vis "bun"?

marți, 29 octombrie 2013



Expunerea psihanalistului Michael Brearley, personalitate foarte titrată (fost preşedinte al Societăţii Britanice de Psihanaliză între 2008-2010 şi, aflu cu surprindere de pe internet, fost practicant de primă clasă de cricket, ex-căpitan al echipei Universităţii Cambridge!), expunerea mi s-a părut foarte intuitivă şi subtilă. Problematizând rolul visului în terapie, şi, într-un registru mai general, în teoria psihanalitică.

Este visul calea regală de acces la inconştient? Iată, în linii mari, întrebarea la care încearcă să răspundă psihanalistul britanic (în legătură cu această sintagmă-clişeu - René Roussillon observa altundeva, tot în cadrul conferinţei că este citată eronat: Freud a spus că interpretarea viselor este calea regală de acces la inconştient, nu visul în sine). Michael Brearley porneşte de la sentimentul contratransferenţial, deloc neobişnuit, nici pentru el, nici pentru alţi analişti, că adesea este nevoie de un vis "bun" (apud Masud Khan). Şi se întreabă de unde această impresie, acest sentiment de lipsă. Şi ce anume înseamnă "bun"? Cum face un vis să progreseze terapia? Şi oare - chestionează Brearley tot mai radical - ceea ce caută, de fapt, e chiar un vis?

Sentimentul de lipsă poate avea legătură cu o inhibiţie a pacientului şi cu un deficit de încredere în analist. Analistul însuşi poate fi plictisit. Ori neliniştit, pe fondul interpretării transferului ori al experienţei emoţionale primitive, se poate lăsa pradă temerilor că ar putea fi ridiculizat de pacient ori că i s-ar putea revela acestuia ca un narcisic îngust. Astfel, analistul ar putea fi fie pasiv, fie văzut ca un narcisic cicălitor ori ca un ipocrit dogmatic. Analistul se poate simţi nu de puţine ori blocat în eforturile sale, prin urmare visul "bun" îi apare ca o soluţie salvatoare şi ca un întăritor în credinţa că face ceea ce trebuie şi că procesul analitic poate fi aprofundat.

Privind invers, spre pacient, în aceste situaţii - acesta poate fi caracterizat ca având un Sine fals, ori schizoid şi clivat. Astfel de pacienţi care inspiră asemenea sentimente pot fi prea maturi, sensibili şi constrânşi, devenind indisponibili pentru joacă ori pentru trăirea, amintirea, povestirea unor vise profunde şi tulburătoare. Este vorba despre teama de a te lasă în seama viselor, de a ţi le aminti, acestea implicând apărări împotriva erupţiilor se-ului, a proceselor primare ce pot copleşi eul.

Michael Brearley pune totodată în discuţie presupusul rol privilegiat al visului în analiză şi se întreabă dacă, la fel de bine, adâncirea transferului nu se poate realiza şi prin intermediul unei poveşti, imagini, amintiri, afect ori anecdote - ori de orice alte evenimente şi relatări dintr-o analiză. Oferă visul ceva în plus faţă de tot restul ori e doar o formă, printre altele, de comunicare - ori, adesea, de anti-comunicare? În această ramă aşează două puncte de vedere fundamental opuse (deşi au şi puncte de întâlnire), ale lui Charles Brenner şi Ralph R. Greenson. Brenner susţine că rolul viselor în analiză este mult exagerat, ca o consecinţă a preluării teoriei structurale a lui Freud, în care visele sunt o formă importantă de comunicare. După Greenson, în schimb, visele reprezintă un moment excepţional de convingere cu privire la procesele inconştiente şi pentru întărirea unei alianţe terapeutice constructive (cu condiţia, fireşte, ca analistul să empatizeze cu visătorul şi să-l încurajeze să transpună imaginile în cuvinte). Impresia lui Brearley este că Greenson are tendinţa de a glorifica visele, aşezându-le în centrul scenei şi umbrind astfel celelalte elemente, teme, fantasme, asocieri libere. Decuparea visului ca eveniment de sine-stătător în cursul unei analize este caracterizată de Brearley ca formă de tehnică psihanalitică timpurie, visul fiind considerat astfel o "piesă în piesă" şi un moment crucial al analizei. Deşi captivat de travaliul viselor la Greenson şi de indicaţia conţinută de empatie şi interes din partea analistului, Brearley arată că analiştii au totuşi dificultăţi şi nelinişti cu privire la acest vehicul din analiză care este visul şi interpretarea lui, faţă de direcţiile neaşteptate şi uneori prea solicitante pe care o pot lua. Visele nu sunt în mod necesar centrale într-o analiză şi nici în mod necesar momente privilegiate, aşa cum crede Greenson.

În concluzie, dorinţa analistului pentru un vis "bun" este adesea un fel de shortcut imaginat care ar scurta travaliul analizei, ar aprofunda-o şi i-ar transporta pe cei doi actanţi la un alt nivel. Dar visul nu are cu necesitate un rol privilegiat în cadrul analizei. Pentru a nu mai aminti faptul că nu întotdeauna visele sunt o cale de acces la sens, cât, nu de puţine ori, o strategie inconştientă a pacientului de păcălire a analistului prin flatarea interesului acestuia. Ceea ce caut, spune Brearley, nu este obligatoriu un vis, ci o soluţie pentru un impas, o cale de integrare a unor elemente disparate, o deschidere a fantasmei inconştiente.

Dorin-Liviu Bîtfoi

www.cafegradiva.ro

3 comentarii

  1. Ascultandu-l pe Brearley ma gandeam ca unul din lucrurile care ma intereseaza despre o persoana e cat de capabila e sa viseze. Un semn bun pentru un viitor travaliu psihic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi se pare absolut genial discursul lui Brearley asa cum l-am citit redat aici de Dorin. ...Acesta este si motivul pentru care mie mi s-a parut tema aceasta cu visul... o preocupare cam invachita a psihanalizei. Atunci cand se raporteaza la vis, analistul asteapta de multe ori solutii miraculoase de fapt, asa este.
    Va multumesc foarte mult pentru transmisii, dragilor! Acum imi dau seama cel mai bine ca sunt intr-adevar foarte utile pentru cei ce nu pot participa la eveniment. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca aceste transmisii folosesc! Georgiana, ai legatura!

      Si ma bucur daca am reusit sa redau ceva din discursul lui Brearley, care mi s-a parut intr-adevar foarte subtil si totodata foarte asumat. Omul problematiza pe masura ce prezenta (desi isi citea, practic, paperul).

      Nu stiu daca visul e o tema invechita, am auzit cateva puncte de vedere foarte la zi si interesante (de pilda despre modalitati de reprezentare in vis a insusi procesului analitic, ori a reprezentarii in vis a schimbarilor psihice in moduri procesuale si foarte nefigurative - Roussillon), pentru a nu mai spune despre cercetarile extrem de interesante ale lui Kachele (v. articol).

      Ștergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!