Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Sublimarea şi condiţiile pactului cu Diavolul în Doctor Faustus

marți, 1 octombrie 2013



Condiţia impusă de Diavol pentru a face posibilă creaţia a fost tocmai redirecţionarea totală a "căldurii sufleteşti"; cu alte cuvinte, pulsiunea se orientează spre un alt scop ce e îndepărtat de satisfacţia sexuală. Lui Leverkun nu îi e îngăduit a iubi, opera însăşi are de a face cu dragostea, prin urmare toată dragostea trebuie să fie direcţionată înspre aceasta.

Ceea ce face Leverkun este să transforme energia forţelor sexuale, convertindu-le într-o forţă pozitivă şi creatoare, pulsiunile sexuale vor căuta satisfacţia în sublimare.

Pulsiunile diferă de nevoile biologice prin aceea că nu pot fi niciodată satisfăcute, ele nu sunt îndreptate neapărat către un obiect, ci mai degrabă se învârt încontinuu în jurul lui. Ţelul pulsiunii nu e acela de a atinge o ţintă, ci de a urmări un scop. Ţelul real al pulsiunii nu este acela de a obţine satisfacţia deplină, ci de a se întoarce la traiectoria sa circulară, iar sursa reală a plăcerii este mişcarea repetitivă a acestui circuit închis. Pulsiunile pot fi doar parţial satisfăcute.

În continuare, Diavolul susţine că iubirea îi e interzisă pentru că încălzeşte,
Viaţa ta trebuie să fie rece- de aceea nu ai voie să iubeşti pe nimeni. Ce-ţi inchipui oare? Iluminarea îţi lasă puterile spirituale absolut intacte, ba chiar ţi le stimulează uneori, încât ajung la clarviziuni extatice - si de unde să fie stoarse dacă nu din scumpul tău suflet şi din nepreţuita-ţi viaţă sentimentală?...Rece te vrem, pentru că dogoarea flăcărilor creaţiei abia-abia s-ajungă să te-ncingă întru creaţie. În sânul ei îţi vei găsi refugiul pentru răceala vieţii tale… [1]
Ceea ce i se cere lui Adrian este tocmai o reorientare a pulsiunii.

Pulsiunea este orientată înspre un alt scop decât satisfacţia sexuală. Sublimarea reprezintă calea de ieşire care arată cum poate fi satisfăcută pretenţia, fără a determina refularea.

O parte din pulsiunile sale, Adrian le va îndrepta înspre sublimare, această desprindere a libidoului de persoane şi lucruri va putea produce mai tâziu o răbufnire, întoarcerea refulatului.

Pulsiunile sunt strâns legate de dorinţă, ambele au originea în câmpul subiectului, care capătă formă în domeniul Celuilalt. Pulsiunile sunt manifestări parţiale ale Dorinţei.

Pulsiunea, susţine Freud, nu acţionează ca o forţă momentană ci
acţionează întotdeauna ca o forţă constantă [2].
Aceasta se datorează faptului că ea nu e exterioară, ci provine din interiorul corpului şi e inutil să se încerce o evitare sau o împiedicare a acesteia;
noi numim stimulul pulsional "trebuinţă"; 
ceea ce suprimă această trebuinţă este satisfacţia. Ea poate fi dobândită numai printr-o schimbare adecvată a sursei interioare a stimulului.

Condiţia pactului reprezintă o deplasare a pulsiunii, iar în ceea ce-l priveşte pe Leverkun, pulsiunea este sublimată; obiectul pulsiunii
este acel ceva în care sau prin care pulsiunea îşi poate atinge scopul. El este ceea ce e cel mai variabil în pulsiune, nu e legat de ea în mod originar , ci atribuit ei doar ca urmare a aptitudinii sale de a face posibilă satisfacţia [3].
Alte destine ale pulsiunii sunt transformarea în contrariu, întoarcerea împotriva propriei persoane şi refularea.

Pentru ataşamentul anulat se caută un alt obiect, iar acesta va fi, în cazul lui Adrian, muzica. Libidoul e desprins de persoane, se întoarce către Eu, după care e redirecţionat într-un obiect exterior. Transformarea libidoului din obiectual în narcisic presupune renunţarea la scopurile sexuale, desexualizarea libidoului.

În cadrul sublimării, libidoul este îndreptat înspre activităţi cu caracter nonsexual, precum creaţia artistică şi munca intelectuală.

Procesul de sublimare trebuie să îndeplinească două condiţii. Prima condiţie constă în necesitatea intervenţiei Eului narcisic; aceasta constă în retragerea libidoului obiectului sexual, returnarea asupra lui însuşi şi redirecţionarea sa asupra unei creaţii artistice spre exemplu.

Narcisismul are semnificaţia unei perversiuni care absoarbe întreaga viaţă erotica a persoanei. Libidoul, sustras lumii exterioare, este redirecţionat spre Eu, astfel ia naştere comportamentul narcisist. Iubirea de sine pe care o deţinea în copilarie Eul real, îi e destinată acum Eului ideal. Conform celei de-a doua condiţii, Idealul de Eu angajează şi orientează sublimarea.

Operele rezultate în urma sublimării reflectă idealurile simbolice şi valorile sociale ale epocii şi rareori răspund unei utilităţi sociale.

[1] Thomas Mann, Doctor Faustus, trad. E. Barbu, A. I. Deleanu, Rao, Bucureşti, 1995, p. 288
[2] Sigmund Freud, Psihologia inconştientului, vol. 3, trad. Gilbert Lepadatu, George Purdea, Vasile Dem Zamfirescu, Editura Trei, Bucuresti, 2010, p. 75
[3] Ibid., p.78

Adriana Bun

este masterand in cadrul Facultatii de Istorie si Filosofie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!