Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Interferenţe ale psihiatriei cu fenomenologia

marți, 8 octombrie 2013



Teza fundamentală a psihiatriei fenomenologico-antropologice e ca pacientul trebuie înţeles ca inseparabil legat de lumea sa, prin urmare întotdeauna este examinata relaţia dintre subiectul care experimentează şi lumea experimentată de el.

În fenomenologie această relaţie corespunde conceptului de intenţionalitate. Psihiatria fenomenologică aduce în plus faţă de psihiatria tradiţională tocmai lumea experimentată de subiect.

Osborne P. Wiggins şi Michael Alan Schwartz susţin ca multe patologii, dacă nu toate, devin mult mai inteligibile dacă lumea pe care subiectul o experimentează este descrisă exact aşa cum este experimentată.

Din punct de vedere antropologic un rol important il are noţiunea de "a-fi-în-lume", aceasta denumeşte relaţia dintre subiectul uman şi lumea experienţei sale; spre exemplu, schizofrenia e un mod de "a-fi-în-lume" în timp ce psihoza maniaco-depresivă e un altul.

În psihiatrie, aceste moduri de a fi în lume sunt concepute şi tratate ca tulburări psihice sau boli mintale.

Tatossian afirmă că fenomenologia în general, are ambiţia de a arăta că în fiecare experienţă este mai mult decît recunoaşte empirismul comun şi ceea ce consideră acesta că este experienţă, nu este decît o reducere, sau o simplificare, a experienţei. Ceea ce este în plus faţă de faptul obiectiv în experienţă este esenţa a ceea ce este întîlnit.

Intenţionalitatea, sinteza şi constituirea sunt concepte fenomenologice aplicate în psihiatria fenomenologică.

Intenţionalitatea reprezintă caracteristica descriptivă fundamentală a fenomenelor psihice. Experienţele nu sunt niciodată trairi pur şi simplu, întotdeauna sunt trăiri a ceva. Vizînd un cub putem avea o conştiinţă a cubului, experienţele fiind îndreptate către acesta.

Acest caracter orientat al trăirilor este denumit de către Husserl intenţionalitate. În fenomenologie, intentum este acel ceva către care este orientată conştiinţa, în timp ce intenţio reprezintă conştiinţa a ceva. Intenţionalitatea descrie structura completă, în timp ce cogitatum şi cogito reprezintă doar elemente ale acestei construcţii.

Intenţionalitatea conştiinţei este independentă de existenţa sau nonexistenţa cogiatatum-ului ei. Conştiinţa este intenţională chiar şi atunci cînd este vorba de o percepţie eronată sau de o pură fantezie, al carei obiect corespondent nu există. Intenţionalitatea desemnează corelaţia structură complexă dintre trăire (cogito) şi trăit (cogitatum).

Un obiect perceptibil, cubul de exemplu, nu e niciodată epuizat complet într-o trăire singulară a acestui obiect. Un lucru perceptibil nu poate fi cunoscut niciodată într-un singur act, ci trebuie sa apara ca obiect identic cu sine într-un sistem variat de aspecte care toate se referă la unul şi acelaşi lucru.

Un obiect poate fi vazut numai legîndu-l de un sens, astfel încît, obiectul este vizat prin sensul lui, sensul nefiind identic cu obiectul.

Noţiunea de constituire trebuie înţeleasă în termenii sintezei. Obiectele sunt constituite ca obiecte pentru viaţa mentală în virtutea sintezelor datorită cărora obiectele reprezintă aceleaşi lucruri de-a lungul timpului .

Obiectele sunt constituite în conştiinţă în două moduri diferite. Ego-ul este cel care activează unele procese mentale; aceste acte mentale nu apar pe cont propriu, ele trebuie gîndite într-un mod activ. Prin contrast, cealaltă grupa de procese mentale nu au nevoie ca egoul să le producă, Husserl le denumeşte pe acestea pasive.
Egoul poate sa tematizeze aceste obiecte gîndite în mod automat; în spatele acestei activităţi a egoului, viaţa mentală automată (sau pasiva) există, constituind diferite feluri de obiecte, precum şi relaţiile dintre ele [1].
Temporalitatea nu desemnează un aspect ce ţine în mod general de orice trăire, ci totodată o formă necesară ce leagă trăirile de alte trăiri.

Orice trăire efectivă este în mod necesar una care durează, astfel ea se înscrie în cadrul unui continuu nesfîrşit de durate a unui continuu împlinit; trăirea respectivă ţine de un unic şi nesfîrşit "flux de trăiri".

Intenţionalitatea este caracteristica distinctivă a conştiinţei în sens pregnant, şi tocmai ea ne îndreptăţeşte să menţinem întregul flux de trăiri drept "flux al conştiinţei" şi totodată drept unitate a unei singure conştiinţe.

Fiecare trăire a conştiinţei are propria sa temporalitate. Dacă e vorba de o trăire a conştiinţei în care un obiect apare în calitate de cogitatum trebuie să deosebim între temporalitatea interioară a fenomenului şi temporalitatea obiectivă care apare.

Temporalitatea interioară a fenomenului se derulează în perioade şi faze proprii, care sunt la rîndul lor apariţii continuu schimbătoare ale unuia şi aceluiaşi cub. Unitatea lor este o unitate a sintezei, o unire a cogitaţiilor într-o conştiinţă în care se constituie unitatea unei obiectualităţi intenţionale, ca unitate a multiplelor moduri de apariţie ale acesteia.

În identitatea sa cu sine însuşi în fluxul trăirilor conştiinţei, obiectul lor intenţional nu vine în conştiinţă din afara ei ci ca produs intenţional al sintezei conştiinţei.

Sinteza nu e proprie doar trăirilor individuale ale conştiinţei şi ea nu le uneşte întîmplător ; întreaga viaţă a conştiinţei e unificată într-un mod sintetic. Întreaga viaţă a conştiinţei compusă din fluxul actelor sale şi multiplicitatea modurilor de conştiinţă prin care percepem obiectul e ea însăşi o sinteză universală care cuprinde la rîndul său toate sintezele particulare.

Forma ei particulară e conştiinţa universală a timpului. Universalul cogitatum este însăşi viaţa universală, în unitatea şi toatalitatea sa infinită. Ea poate deveni obiectul unei cunoaşteri universale numai datorită faptului că apare întotdeauna ca o unitate, ca un întreg.

Forma fundamentală a acestei sinteze universale ce face posibile toate celelalte sinteze ale conştiinţei este conştiinţa internă univerală a timpului.

În schizofrenie are loc o slabire a puterii de sinteză în viaţa mentală.
Chiar şi elementele fundamentale ale acestei lumi sunt fragmentate, dispersate şi restructurate. Din cauza acestei slăbiri a sintezei în schizofrenie, unele aspecte ale obiectelor - care în experienţa subiecţilor normali este clară - pot să nu se alăture în mod sintetic unul altuia [2].
Obiectele din lumea percepută de un schizofrenic nu mai formează o totalitate iar din acest motiv ego-ul pacientului trebuie să le sintetizeze într-un mod activ. Din cauza acestei slăbiri a capacităţii de sinteză în fazele de început ale schizofreniei, viaţa mentală îşi pierde capacitatea de a structura şi de a stabiliza stimulii interini şi externi cărora îi este supusă.

Schizofrenia reprezintă o întoarcere la stadiul pre-oedipian, lumea şi propriul corp sunt fragmentate.

Asumarea propriului corp ca o totalitate are loc în Stadiul oglinzii. Lacan afirmă că Stadiul oglinzii poate fi înţeles ca o identificare, în sensul de
transformare produsă într-un subiect atunci cînd acesta asumă o imagine, a cărei predestinare, pentru acest efect de fază, este suficient indicată prin uzul (la nivel teoretic) al termenului antic de imago [3].
Schizofrenia reprezinta o regresie la starea de dinaintea Stadiului oglinzii pentru ca subiectul încă nu are formată imaginea totalităţii corpului.

Lacan descrie cu sintagma "corp fărîmiţat" percepţia asupra corpului.
Această formă a corpului fărîmiţat se relevă a fi tangibilă şi pe plan organic, de-a lungul liniilor de fragilizare ce definesc anatomia fantasmatică, manifestată în simptomele de schizofrenie, de spasme, sau de isterie [4].

[1] Osborne P. Wiggins and Michael Alan Schwartz,“The Delirious Illusion of Being in the World”: Toward a Phenomenology of Schizophrenia, Dieter Lohmar, Jagna Brudzinska, Phaenomenologica 199 Founding Pszchoanalysis Phenomenologically, 2012, p. 273
[2] Osborne P. Wiggins and Michael Alan Schwartz,“The Delirious Illusion of Being in the World”:Toward a Phenomenology of Schizophrenia, Dieter Lohmar, Jagna Brudzinska, Phaenomenologica 199 Founding Pszchoanalysis Phenomenologically, 2012, p. 274
[3] Jacques Lacan, Ecrits, trad. Bruce Fink, Norton Company, New York, 2006, p. 94
[4] Ibid., p. 97

Adriana Bun

este masterand in cadrul Facultatii de Istorie si Filosofie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!