Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Puterea este cunoaştere

marți, 15 octombrie 2013



Ceea ce contează cel mai mult într-un protest este corpul. Protestul împotriva proiectului Roşia Montană este una dintre cele mai vii mărturii ale unei astfel de afirmaţii. Dincolo de miza politică, socială şi ecologică, găsim rezistenţa pe care o putem opune prin intermediul corpului. Aici nu mă refer doar la un corp erotizat, ci la un corp a cărui existenţă se manifestă prin acţiune, prin desfăşurarea enacţiunilor pe care le performează sau în care este performat. În fond, orice formă de psihologie nu face decât să metaforizeze corpul. Psihicul nu este decât o metaforă a unui corp surprins în acţiune.

Dar de ce corpul ar fi cel mai important mijloc de protest? Dacă ne gândim la istoria recentă o să găsim de fiecare dată un sistem politic care la cea mai mică formă de protest este pregătit să o anuleze fizic. Mineriadele ar fi un prim exemplu. Parcul Gezi din Istanbul un al doilea. Şi cu siguranţă enumerarea ar putea continua la nesfârşit. Dar ştim deja de la Max Weber că statul are monopolul asupra violenţei legitime. Dar de unde legitimitatea? Şi de ce statul? Pentru că în joc este legea polis-ului, acel contract pus în vigoare pentru a putea avea un sistem prin care violenţa să fie reglată. Dacă la început acţiunea unui individ are rolul unui exerciţiu prin care capătă control asupra a ceea ce poate să facă şi să fie, aceasta devine ulterior un joc simbolic şi apoi un joc cu reguli. Una din caracteristicile esenţiale este aceea de a permite participarea unor cât mai mulţi participanţi la un joc şi un spaţiu comun. Dar această enacţiune cu reguli duce la stabilirea unor învinşi şi a unor învingători, a celor care deţin regulile şi a celor care nu le deţin, a celor care deţin cunoaşterea şi a celor care sunt ignoranţi. În acest stadiu puterea este cunoaştere. Cine deţine puterea, deţine şi cunoaşterea. Încălcarea regulilor duce la excluderea din joc, din grup. Regula nu este decât moştenitoarea interdicţiei impuse de sistemul moral al celuilalt. Modul în care a reacţionat puterea politică de la noi ne indică şi o altă posibilitate de a reacţiona atunci când regulile, acţiunile şi legile statului sunt puse în discuţie: aceea de a te preface că celălalt nu există. Modalitatea cea mai la îndemână este aceea de a te face că nu vezi ce face, astfel încât mass-media, ca şi metaforă a organului perceptiv, îi este interzis să aducă în prim plan protestul. Nu cunoaşterea, sau conştiinţa propriilor acţiuni este importantă, acestea fiind doar epifenomene ala puterii. Am putea vedea această acţiune politică ca pe un act de refuz al realităţii, un refuz al realităţii celuilalt. Reprezentarea acţiunilor celuilalt este scoasă în afara regulilor jocului. Sau ca pe o aroganţă a puterii, pe care o înţeleg ca pe o incapacitate de a-l suferi pe celălalt. Te prefaci că celălalt nu există, că nu este important, astfel încât răul ce urmează a fi făcut să poată fi aruncat în domeniul banalităţii.

Există posibilitatea şi a unei alte forme de interpretare care pune în discuţie semnificaţia puterii. Unul din avantajele puterii este acela că poţi legitima atât violenţa, cât şi cunoaşterea. Însă puterea nu este o valoare absolută. Este o valoare care se pune în joc odată cu stabilirea regulilor şi a participanţilor. Puterea va deveni difuză în funcţiile de posibilele coagulări grupale care se pot stabili între participanţi. Aceste grupuri vor acţiona în sensul stabilirii propriilor reguli. Această evoluţie este cunoscută de orice jucător politic, astfel că este foarte simplu să te foloseşti de grupări mai mici pentru a-ţi întări propria putere. Însă, precursoarea oricărei forme de putere este capacitatea de a percepe că poţi acţiona asupra a ceea ce ţi se întâmplă. Corpul şi mintea întră în enacţiune cu lumea şi celălalt. Enactarea nu însemnă altceva de a stabili regulile a ceea ce poţi pune în act. Iar pentru a pune în act ai nevoie de un corp. Acel corp capabil de performanţă şi reprezentare. Atunci când evităm să ne reprezentăm ceva o facem pentru că acţiunea respectivă este o efracţie pentru capacitatea noastră de reprezentare. Prin consecinţele respectivei acţiunii vom categoriza acţiunea respectivă ca fiind plăcută sau neplăcută, dreaptă sau nedreaptă. Dar această categorizare este doar un moment secundar al acţiunii care nu face decât să readucă în atenţie capacitatea noastră de ataşament faţă de propria capacitate de enacţiune.

Puterea nu constă în unitate. Unitatea este imposibilă atunci când te gândeşti că există un corp erotizat ale cărui motivaţii nu pot fi trasat decât la nivel de individ. Oamenii sunt capabili să se unească în jurul unui scop comun, dar motivaţiile sunt extrem de diverse. Puterea constă în capacitatea de a pune în act regulile în raport cu un celălalt. Puterea nu este până la urmă decât substantivizarea verbului a putea. A putea nu este altceva decât o acţiune, o stare sau un fenomen. Nu cumva, a nu putea, reprezintă una din cele mai mari suferinţe corporale care i se pot întâmpla unui om? De altfel, tulburarea psihologică devine insuportabilă doar atunci când suferinţa produsă de simptom lezează funcţionarea corpului.

Dar poate că cel mai bine este să las imaginile surprinse in timpul protestului să îmi susţină sau nu aceste consideraţii. Mulţumesc pe această cale colegului meu Corneliu Petrescu care cu amabilitate mi-a pus la dispoziţie fotografiile domniei sale.







Ciprian Taus

este psiholog in formare psihanalitica.
DE ACELAŞI AUTOR


*

2 comentarii

  1. defineste, te rog, enacţiune.

    RăspundețiȘtergere
  2. Taus Ciprian22/10/13 22:08

    Am folosit termenul de enacțiune în două accepțiuni:
    1. aceea în care aparatul psihic și soma sunt legate între ele prin intermediul reprezentării actate. Corpul este sursa oricărei reprezentări psihice, iar corpul este animat de un aparat psihic. Legătura dintre cele două este vizibilă prin intermediul acțiunii, în cadrul căreia se elaborează pe de o parte dorința, intenția și în cele din urmă gândirea, iar pe de altă parte ne câștigăm controlul asupra corpului propriu, prin elaborarea unei scheme corporale.
    2. cea de-a doua accepțiune este aceea interacțiunilor fizice dintre două persoane. Interacțiunile fizice cu celălalt crează reprezentări care au ca scop final diferențierea eu-celălalt-lume. Distincția subiect-obiect se elaborează, la nivel primar, prin interacțiunile fizice cu o figură de atașament.
    Ceea ce îmi place să cred este că soma este capabilă de reprezentare, iar că aparatul psihic, pentru a deveni eficient este necesar să fie „întrupat”. Dacă nu ar fi așa, atunci orice interpretare psihologică se poate rezuma la prelucrarea conținutului ideatic, fără a mai ține cont de faptul că orice reprezentare presupune o capacitate de a acționa.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!