Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Când îl însărcinăm pe celălalt să ne "digere" umbra



O formă deosebită de proiectare a umbrei este identificarea proiectivă: proiectăm umbra asupra partenerului şi sperăm că el va şti să-i facă faţă mai bine decât noi, că el o poate "aranja" în aşa fel încât să o putem accepta şi noi.

Un exemplu: Un bărbat de 28 de ani a cunoscut cu un an în urmă o femeie, despre care spune că nu îi face deloc bine, dar este foarte importantă pentru el şi, prin urmare, nu se poate despărţi de ea. Ce înseamnă că "nu îi face bine"?

Mă ademeneşte să mă apropii foarte mult de ea, apropierea aceasta îmi şi face plăcere, dar la un moment dat simt nevoia să o resping, am nevoie de distanţă. Eu nu vreau acest lucru, dar aşa îmi vine, n-am încotro. Dacă mă împotrivesc acestui impuls, mă simt ca stors de vlagă. De obicei sunt însă sarcastic, uneori nestăpânit, sau mă port fără niciun motiv anormal de fermecător.

În relaţiile cu alte femei, bărbatul nu a avut această problemă a apropierii şi distanţării, ea nu apare nici în relaţia terapeutică, nici în vise, nici în familia de origine. Bărbatul spune că este vorba despre o umbră "importată". El stă de vorbă despre această problemă cu femeia respectivă. Pentru ea nu este nimic nou, nimic surprinzător, dimpotrivă, ceva obişnuit: acelaşi lucru i s-a întâmplat în toate relaţiile ei cu bărbaţi, ea este convinsă că aşa sunt toţi bărbaţii.

Bărbaţii pot fi ademeniţi să se apropie, dar la un moment dat li se face frică, te resping, sunt storşi de vlagă, sarcastici, te jignesc.

Femeia generalizează experienţa ei cu bărbaţii, consideră că aceasta este firea lor. În ceea ce trăieşte bărbatul şi în comportamentul lui faţă de femeie putem recunoaşte o identificare proiectivă cu umbra femeii: ea proiectează dorinţa de apropiere şi îl determină pe bărbat să se poarte în conformitate cu această proiecţie. El se identifică aşadar cu proiecţia ei. Dar ea nu îşi doreşte doar apropierea, ci se şi teme de ea, aşteptarea ei este prin urmare ambivalentă. Din purtarea ei nu reiese însă că s-ar teme de o prea mare apropiere. Ce aşteaptă ea de la bărbat ar putea fi formulat în felul următor: "Când vreau să fiu aproape de tine, tu mă respingi, când vreau să fiu singură, vrei să îţi satisfac dorinţa de apropiere." Dacă bărbatul se identifică cu această proiecţie şi pricepe că nu este o proiecţie a lui, trebuie să adopte o anumită atitudine faţă de proiecţie, faţă de reproşul care i se face.

O asemenea identificare proiectivă este destul de des întâlnită în relaţia terapeutică. În acest caz, terapeutul sau terapeuta trebuie să demonstreze, cu titlul de exemplu, cum face el sau ea faţă unei atribuiri de umbră. Astfel, umbra devine mai puţin ameninţătoare şi poate fi mai uşor acceptată. Putem, aşadar, învăţa să ne acceptăm umbra şi din felul cum se poartă un alt om cu o umbră importată, cu o atribuire a umbrei cu care s-a identificat într-adevăr pentru o anumită perioadă de timp, însemnând că a recunoscut temporar umbra proiectată ca umbră proprie şi s-a purtat într-un mod corespunzător.

Un om îşi proiectează umbra asupra altcuiva atunci când coerenţa Eului său este slăbită, când este relativ intolerant la umbră. Atunci pune pe altcineva să-i elaboreze propria umbră. Terapeuţii cunosc această problemă şi ştiu cum să se poarte în astfel de situaţii. În viaţa de zi cu zi însă, când ni se "vâră pe gât" o umbră străină, ne înfuriem, ne simţim manipulaţi, nedreptăţiţi, îi cerem celuilalt să-şi vadă singur de problemele sale.

Bărbatul din exemplul nostru ar trebui să formuleze dilema femeii de parcă ar fi propria lui dilemă, fără să-şi facă reproşuri, fără să se chinuie. Spunând, de exemplu:
Mă supără nespus de mult, şi mi-e şi ruşine, că simt în asemenea situaţii o ambivalenţă uriaşă. Pe de-o parte te vreau aproape de mine, pe de altă parte vreau să te resping. E ceva ce eu nu am mai trăit, pentru tine trebuie să fie îngrozitor, fiindcă nu ştii ce să mai crezi şi eu nu vreau asta. Pe viitor, când am să mă tem, am să exprim acest lucru.

Aceasta este o posibilitate de a face faţă unei asemenea proiecţii. Condiţia necesară este însă ca noi să observăm şi să tratăm cu seriozitate sentimentele şi comportamentul pe care le provoacă această proiecţie la noi, şi să suportăm "nedreptatea", poate uneori şi teama pe care ne-o inspiră. Din această formă de elaborare, femeia din exemplul nostru ar putea învăţa cum să facă faţă ambivalenţei şi fricii în relaţie. Şi, înainte de toate, ar înţelege că se poate vorbi despre această problemă, că un om se poate speria de propriul lui comportament, dar că îi este, de asemenea, posibil să-şi asume răspunderea pentru el, fără să se chinuie cu reproşuri.

Fragment în avanpremieră din Verena Kast, Umbra din noi. Forţa vitală subversivă (traducere din germană în curs de apariţie în zilele următoare la Editura Trei, colecţia "Psihologia pentru toţi")

Despre autoare

Verena Kast a studiat psihologia, filosofia şi literatura, este doctor în psihologie
analitică, profesor de psihologie la Universitatea din Zürich, lector şi analist formator la Institutul C. G. Jung, psihoterapeut cu practică privată. Este preşedintele Societăţii Internaţionale de Psihologie Abisală, al Societăţii Internaţionale de Psihologie Analitică, precum şi al Societăţii Elveţiene de Psihologie Analitică. A publicat numeroase cărţi pe tema emoţiilor, relaţiilor şi simbolisticii.

www.cafegradiva.ro

Un comentariu

  1. As vrea sa exprim o parere (oarecum personala) despre conceptul de umbra. Am impresia ca acest concept, teoria si tehnicile de abordare terapeutica sunt prea facile si superficiale. Nu cred ca relatiile de acest gen, asa cum sunt exprimate in carte, pot fi reduse la aceasta dinamica a umbrei. Solutia de confruntare cu umbra, asumare, asimilare etc. mi se pare ca limiteaza complexitatea psihicului la un singur principiu: oamenii isi arunca umbra in capul altora si trebuie sa isi asume anumite trasaturi sau actiuni ca sa se vindece. Din experienta personala, acest drum nu duce nicaieri, ba mai rau, poate duce la autodistrugere, moralizare excesiva sau nepotrivita a unor continuturi pshihice, în loc de a cauta vindecarea unor traume sau nevroze. Ideea de umbra, din cate stiu, promovata de psihologia jung-iana, care studiase daca nu ma insel, filozofie orientala, e posibil să aibă o provenienta din practicile tantrice ale confruntarii cu ”demonul”. Conceptul de umbra mi se pare o vulgarizare a unor idei din filozofiile si practicile orientale care pot slabi foarte mult si vulnerabiliza psihicul unei persoane din societatea de azi, mai ales din cultura occidentala, format intr-un anumit cadru cultural. De fapt, din cate am mai citit, ”confruntarea cu demonul” se face nu oricum, ci urmand o anumita practica si sub indrumarea unui maestru sau guru, in niste conditii care pot fi considerate abuzive de societatea de azi (din punctul meu de vedere chiar sunt) Plus ca exista pericolul sa fii inghitit de ”demon”, ”monstru” sau poate doar de continuturi arhetipale mult mai puternice decat psihicul unui individ. Mircea Eliade in Yoga, nemurire si libertate, expune practici spirituale din India, inclusiv cele tantrice. Daca ar exista reincarnare, as zice ca relatiile de genul acesta, ar fi o intalnire intre doua persoane care au practicat tantra in alte vieti si care se reintalnesc mereu pentru a rezolva probleme prost puse sau probleme inventate sau sa se lupte pentru putere etc. O alta impresie pe care o am legat de acest concept al umbrei ar fi ca parca ne transforma in niste mici Iisusi care se confrunta cu demonii, care trebuie sa duca cruci pentru a se purifica etc. Mi se pare ca acesta conceptie poatra foarte mult amprenta practicilor spirituale orientale, fara sa se spuna sau chiar sa se stie asta.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!