Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Noul val in cinematografia romana si formarea unui contra-public

miercuri, 20 noiembrie 2013


Noul Val nu are public local, dupa cum spune The Guardian

Ceea ce scriu acum are un public. Daca citesti acum propozitia aceasta, inseamna ca esti parte din public. Publicul pe care il adresez nu trebuie sa fie mare. El poate sa nu depaseasca audienta unei postari pe Facebook. El poate sa fie cititorul specializat in psihologie, asa cum e intalnit el pe Gradiva, sau poate un cititor ratacit care vine de pe Facebook. Dar publicul pe care il invoc se formeaza prin gestul meu de a i-l adresa.

Cand ne adresam unei audiente incercam sa formam un public. Un public este o alcatuire de straini care impart pentru putin timp ceva in comun. Dar publicul nu este numai cel care este adresat si format prin televiziune, radio sau ziare de mare tiraj. El poate fi invocat in bloguri si reviste si poate forma un contra-public, adica un public de nisa care are un statut subordonat in raport cu media traditionale.


Un contra-public poate sa faca mai mult decat sa reprezinte interesele unei categorii (sa spunem, psihologi sau femei); el poate sa elaboreze noi modalitati de interactiune, care pot sa depaseasca cadrul traditional al problematicii, afectivitatii sau sexualitatii tipice publicului mare. Blogurile alternative, ale contra-publicului, cum ar fi blogurile pentru femei, pentru gay, pentru stangisti, pentru scriitori, pentru psihologi, aduc unghiuri si subiectivitati diferite in conversatie. Ele deschid o lume, care este redusa de obicei la lumea subiectiva a familiei, catre forme noi de expresie. Ele pot sa provoace noi forme de perceptie sau gandire si sa reprezinte o alternativa la un discurs format de clisee si negandit.

Ma gandeam ca Noul val in cinematogrofia romana are capacitatea de a inventa un contra-public, un public care poate sa isi traiasca subiectivitatea diferit de ceea ce este livrat la bucata in media traditionale. Exista un radicalism serios si provocator in filmul romanesc, care potential poate sa formeze un contra-public. De pilda, relatiile intime in afara institutiei casatoriei sunt privite in clisee, fie ca imorale si de condamnat, fie ca forme de eliberare sexuala care contravin unei moralitati traditionale. Discursul public, care este conservator in Romania, vede sexualitatea neconventionala ca fiind cel putin problematica si greu de digerat.

Filmul lui Radu Muntean, Boogie (despre care am scris aici), e in rasparul unui astfel de discurs. Nu ii opune insa o ideologie a eliberarii sexuale, cat este interesat, prin minimalism neorealist, sa surprinda actiunile si contextul sexualitatii extra-maritale. Bogdan Ciocazanu este un barbat casatorit care isi petrece vacanta de 1 Mai la mare cu sotia, Smaranda, si fiul lor. Se intalneste cu doi prieteni de liceu si impreuna platesc pentru serviciile unei prostituate, Roxana. Barbatii impartasesc amintiri comune si devin intimi, iar sexul cu Roxana faciliteaza un astfel de contact. Bogdan se intoarce in familie si se impaca cu Smaranda, dupa ce amandoi isi recunosc partea de vina.  

Ceea ce face Boogie diferit este sa vorbeasca inteligent despre conflictele in cupluri, despre cum barbatii si femeile isi negociaza relatiile, si cum prietenia masculina este potential rivala intimitatii din cuplu. Bogdan si Smaranda trebuie sa isi negocize relatia intima, si au asteptari diferite unul fata de celalalt. In vacanta Bogdan vrea sa scape de obligatii, pentru ca munceste ca un caine, in timp ce Smaranda vrea sa fie aproape de Bogdan, care traieste mai degraba pentru job decat pentru familie. Conflictul intervine din modul in care isi negociaza pozitia de gen si asteptarile unuia fata de celalalt.

Boogie schiteaza o alternativa la modalitatea tipica de a intelege sexualitatea, cea din registrul "pacatului", a "eliberarii" sau a "dragostei". Sexul este descris ca parte a unui contract economic, unde partile stiu ce asteapta una de la alta. Bogdan si prietenii lui nu isi fac probleme legate de conditia economica a Roxanei, si o trateaza fie ca pe o prietena (Iordache), ca pe o producatoare de servicii (Penescu), sau pe ca un substitut pentru frustrarea sexuala din cuplu (Ciocazanu). Roxana ii vede pe barbati ca pe un grup de clienti. Totusi, in modul in care barbatii care o vad pe Roxana, se observa o anumita constientizare a pozitiei lor sociale.

Filmul lui Muntean suprinde indirect cum pozitia sociala formeaza relatiile de putere intre personaje si cum afectele lor - prietenie, iubire, gelozie, dezamagire - sunt produse si de inegalitatile sociale. Reflectia legata de raportul social intre personaje poate sa conduca la formarea unui contra-public, care intelege subtilitatea si importanta raporturilor de clasa. Clasa sociala pare sa nu existe in Romania, cel putin intr-un discurs care opune doar cei foarte saraci celor foarte bogati. Lumea vrea sa participe cu disperare la idealul clasei de mijloc, care ofera pozitia lipsita de anxietate a reusitei sociale. Dar statutul social este important pentru relatiile intre barbatii din film, sau intre barbati si Roxana. Iordache, cel care vine de jos si care emigreaza in Suedia, o trateaza pe Roxana ca prietena care intamplator este si prostituata. Ciocazanu, mai degraba pe modelul barbatului de clasa mijlocie, ii da Roxanei indicatii precise legate de corpul ei, inainte de actul sexual. Aflam din film ca Ciocazanu s-a nascut privilegiat in Cotroceni, si deci succesul lui, al familiei de clasa de mijloc, este cumva influentat si de statutul lui economic relativ privilegiat. Iordache este vocea celui care se zbate si care observa atitudinea usor condescendenta a prietenului lui, care nu isi da seama de avantajele de care a beneficiat.

Boogie poate sa formeze un alt tip de contra-public nu numai pentrru ca vorbeste despre gen si statut social diferit. Dar el ne propune o anumita identificare ciudata cu personajul central, Bogdan Ciocazanu, care are o relatie intima speciala cu prietenii lui. Desi sotia ii vede ca pe loseri, Bogdan isi permite sa fie atasat de o istorie comuna care a dus la traiectorii diferite de viata. Intimitatea intre barbati, oblica in raport cu sexualitatea normativa si traditionala pe care trebuie sa o reprezinte cuplul Bogdan-Smaranda, destabilizeaza idealul unei relatii maritale fericite si lipsite de tensiune. In acelasi timp, relatiile dintre barbati, desi destabilizatoare pentru idealul casatoriei din film, nu sunt elogiate in registrul eliberarii sexuale. Dimpotriva, singura modalitate prin care barbatii pot sa fie mai deschisi unul cu celalalt este prin intermediul sexului cu o femeie, care le ofera prilejul sa fie liberi in raporturile intre ei. O prostituata este pana la urma cea care reprezinta vehicolul comunicarii afective deschise si directe intre barbati.

Boogie poate sa formeze un contra-public pentru ca vorbeste serios despre promiscuitate. Monogamia este de obicei vazuta ca o valoare suprema si relatiile sexuale trebuie sa se bazeze pe fidelitate sexuala. Dar, asa cum spune Leo Bersani, monogamia are problemele ei serioase. Monogamia, poate sa fie, de fapt, "un blocaj al unui circuit al dorintei". Poate sa fie intemeiata pe o fascinatie paranoida, si anume ca exista cineva care ar fi in posesia un semnificant enigmatic (Laplanche) care are cheia personalitatii tale. Monogamia este, de fapt, o oprire din dezvoltarea curiozitatii si dorintei. Daca monogamia este o institutie proasta, atunci promiscuitatea devine pozitiva. Promiscuitatea celor patru in Boogie nu este de condamant, cat dimpotriva, devine un prilej pentru a gandi un contra-public, un public care se formeaza pentru ca gandeste diferit sexualitatea.   

Boogie este un exemplu de film care poate sa produca un contra-public, un public inteligent care isi intelege marginalitatea fata de media traditionala ca o resursa, ca fiind pozitiva, si nu ca un handicap. Subiecte complexe si dificile cum ar fi sexualitatea in afara casatoriei si pozitia de clasa pot fi tratate subtil si convingator. Un contra-public poate sa ofere prilejul formarii unei subiectivitati creative si mai deschise catre viata in formele ei directe si crude.  

Bogdan Popa

este pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce. A publicat lucrări despre istoria gândirii politice, feminism, queer theory şi psihanaliză relaţională.
DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

3 comentarii

  1. Tin minte ca una din primele tale analize, Bogdane, a fost la "Boogie". De atunci aveai o dorinta de explorare a temei sexualitatii. Au trecut niste ani de cand ma simt cumva constransa sa apar idealul monogam, poate doar si ca sa te contrazic. In ultimul timp mi-am dat seama ca cu cat gandim mai mult tema sexualitatii, ne impiedicam s-o traim asa cum e ea de fapt. Ca pe un act de libertate.
    Sexualitatea nu se gandeste, ea se traieste. Cand intervine complicatul proces al gandirii, ea devine normativa, generatoare de rusine, vinovatie, agresivitate.
    De ce am avea nevoie de gandire pentru a fi pe deplin satisfacuti in relatia sexuala cu un partener (fie el stabil, fie tranzitoriu), cand de fapt ne dorim sa putem fi liberi atunci cand facem sex, liberi asa cum e copilul neoprimat de parinti castratori si plini de prejudecati, sau si mai rau, invidiosi pe libertatea copilului lor?
    Gandirea e doar un instrument (rafinat si perfid) care ne constrange (precum un parinte sever) la blocarea unor tendinte sau la constiinta perversiunii, in conditiile in care inconstientul nostru ne vrea liberi sa cautam placerea acolo unde ne vine, pur si simplu.
    Probabil ca sexualitatea e singurul loc in care ne permitem sa fim ceea ce suntem, natura 99%.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ioana, mi-a placut mult ce ai scris. Sunt de acord ca sexualitatea poate sa fie traita liber si ca asta nu depinde neaparat de monogamie, poligamie, promiscuitate sau altceva.

    Cuplurile monogame pot sa fie delicios perverse, si sa fie foarte libere in ce fac.

    Acum eu nu vad o opozitie asa dura, adica libertate sexuala vs gandire. Daca gandesti, poti sa ajungi la forme mai libere de a trai. De pilda, exista o organizare a sexualitatii care este formata politic, si asta impune ce e 'normal' si ce e 'anormal.' Daca se gandeste opozitia mai bine, se poate trai o sexualitate mai vitala si mai creativa.

    Exista deja practici in care oameni sunt mai liberi. Cum sa faci formele astea de viata legitime?


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Desigur, gandirea ne ajuta atunci cand am fost blocati de parinti cu diverse probleme, ne relaxeaza prejudecatile si spaimele, ne permite sa ne intelegem credintele irationale si sa le depasim.
      Natura e incapatanata si-si cere drepturile, iar atunci cand nu gasim un partener cu care sa facem ce ne vine, atunci intervine nevroza.
      Dar, sa fim seriosi, nu casatoria monogama, sau relatia deschisa sunt problema, ci participantii la relatie. Nu tipul relatiei ne incurca, ci incapacitatea noastra de a fi liberi inauntrul ei. De aceea cautam parteneri care sa ne ingaduie aceasta dorinta de libertate. Sau nu. Unii se resemneaza si nu mai cauta. Fac copii, se angajeaza la o ipoteca si se trezesc ca sunt prizonieri intr-o relatie fara speranta.
      E trist...dar nu revoltator, cel putin pentru mine. Ar insemna sa fiu in conflict cu mai bine de jumatate din planeta.
      Ma multumesc, asadar, sa imi iau "ratia de libertate" si sa incerc sa-i inteleg pe ceilalti in timpul ramas, fara dihotomia normal-anormal, nu ca n-ar fi operabila, ci ca nu ne ajuta prea mult in relatie.

      Ștergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!