Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Adevaratele probleme nu tin de populism

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Dorinţa mea este crearea Europei federale şi salvarea monedei unice. În caz contrar, am avea, în locul Uniunii, multe state mici fără demnitate, dar nu lipsite de notorietate, care nu vor fi prieteni, ci mai degrabă vasali ai puterii Statelor Unite. Am reveni la punctul de plecare: învinşi de propriile naţionalisme, la fel ca în războaiele mondiale din anii 1900.

De ce să se dezvolte în Europa oameni atât de nefericiţi, dezgustaţi, care să alimenteze partidele de extremă-dreapta şi mişcările eurosceptice? A cataloga aceste mişcări drept populiste sau reacţionare înseamnă a ne opri în pragul problemei. Este ignorată întrebarea referitoare la cauzele ascensiunii acestora. Iar răspunsurile sunt inutile dacă toate formele de protest şi propunerile, oricât de variate ar fi, sunt respinse ca fiind din start un obstacol care ar bloca orice progres.

Actuala abordare încearcă ascunderea unei realităţi evidente: naţionalismul şi conservatorismul sunt patimi care afectează leadershipul şi elitele statelor Uniunii Europene.

Un refugiu pentru cetăţeni

În momentul de faţă, Europa nu este ameninţată de furia propriilor cetăţeni (indiferent dacă sunt de dreapta sau de stânga). Este ameninţată de reticenţa guvernelor de a transfera elemente ale suveranităţilor naţionale care nu sunt doar false, ci şi asumate în mod abuziv, dat fiind că, în sistemele democratice, suveranitatea aparţine popoarelor. Criza din perioada 2007-2008 s-a accentuat în mod disproporţionat din cauza acestor deficienţe. Avem o austeritate care amplifică sărăcia şi inegalităţile, un Pact de stabilitate fiscală pe care niciun parlament naţional nu l-a putut discuta: aceasta este Europa care vrea să scape de tendinţele populiste. Este drama grecilor. Este corupţia guvernelor, alimentată de inegalităţi şi de o falsă stabilitate.

Cazul mişcărilor radicale de stânga din Grecia este exemplar. Syriza, o coaliţie de mişcări civice şi grupuri de stânga, a fost catalogată drept antieuropeană şi populistă în cele două scrutine electorale organizate în mai şi iunie 2012. Cancelariile europene s-au mobilizat, prezentând mişcarea Syriza ca fiind monstrul ce trebuie omorât. Berlinul a ameninţat cu oprirea robinetului cu ajutoare. Dar nici Syriza, nici Alexis Tsipras, liderul acesteia, nu sunt antieuropeni. Da, pur şi simplu cer o altă Europă, iar acest lucru stârneşte temerea exponenţilor actualului sistem politic.

Un Plan Marshall pentru Europa

Pe 20 septembrie, prezentând propriul program politic la Institutul Kreisky din Viena, Tsipras i-a surprins pe cei care l-au criticat. A spus că arhitectura zonei euro şi planurile de asistenţă financiară au destrămat Uniunea în loc de a bandaja rănile. A amintit de criza economică din 1929, de dogmele neoliberale prin care a fost gestionată. Exact cum se întâmplă acum, “guvernele vor nega caracterul aberant al sistemului politic pe care îl promovează, insistând pe austeritate şi pe relansarea exporturilor”.

Rezultatul va fi unul deplorabil, “ascensiunea fascismului în sudul Europei şi a nazismului în centrul şi nordul Europei”. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană trebuie reformată în totalitate. Preluând idei ale liderilor sindicali germani, Syriza propune un Plan Marshall pentru Europa, o autentică uniune bancară, datorii suverane gestionate în mod centralizat de către Banca Centrală Europeană şi un program de investiţii publice masive lansat de Uniunea Europeană.

Dar Tsipras spune ceva în plus: trebuie denunţată reţeaua legăturilor de cauzalitate între criza europeană şi sistemele democratice corupte din Grecia şi din alte state sudice. “Cleptocraţia elenă are o alianţă solidă cu elitele europene”, iar această combinaţie este alimentată cu minciuni despre vina grecilor şi a italienilor, despre salariile prea mari şi despre aceste state prea generoase. Minciunile “au rolul de a transfera vinovăţia problemelor naţionale de la cleptocraţi la populaţia care munceşte din greu”.

O revenire ireală

Este vorba de o alianţă care nu mai are opoziţie de când stânga clasică a adoptat, în anii 1990, dogmele neoliberale. În acest context, o mare parte a cetăţenilor au rămas nereprezentaţi din punct de vedere politic: se simt pierduţi, abandonaţi, sancţionaţi prin acţiuni latente asemănătoare exerciţiilor militare. Aceasta este partea (o majoritate dacă îi luăm în calcul şi pe cei care de obicei nu merg la vot) celor care contestă Europa: uneori visează la ireala revenire la monedele şi suveranităţile naţionale; alteori cer o altă Europă, una care să nu uite strigătul săracilor, aşa cum a ştiut să facă în perioada postbelică, până la sfârşitul anilor 1970. Asta spune Tsipras. Lucruri similare afirmă, chiar dacă într-un mod mai haotic, Beppe Grillo, liderul Mişcării 5 Stele din Italia.

Barbara Spinelli


Foto: Cost
Preluat parţial din Presseurop
Citiţi articolul original în La Repubblica

Un comentariu

  1. articol pur si simplu iresponsabil. acest articol cautioneaza cu adevara oligarhia pura si dura de la bruxelles, centralizarea si interventionismul liber si arbitrar al noii eurocratii, care desigur e animata de cele mai bune intentii si are dreptul sa exproprieze si sa reeduce indivizii liberi. aceasta concentrare monstruoasa de putere va trebui demolata de generatiile viitoare prin revolutii dureroase de eliberare. Libertatea, nu tirania este spiritul autentic al Europei.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!