Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Bunuri in comun si binele comun

miercuri, 5 martie 2014

Cu excepţia notabilă a lui Platon, nici un gânditor important nu a preconizat comunitatea bunurilor, până la utopişti (Th. Morus în secolul al 16-lea, R. Owen şi Ch. Fourrier în secolul al 19-lea), şi până la Marx, fireşte.

În Etica nicomahică Aristotel se exprimă clar în favoarea proprietăţii private. Prezenţa acelei calităţi specifice a tot ce este viu, dorinţa (telos) concepută ca scop este principalul motiv al apărării proprietăţii, fiindcă telos este individual. Comunismul transgresează o barieră psihologică de netrecut. De aceea este utopic, iar când devine real se menţine doar prin tiranie sau evoluează spre un capitalism dominat de o elită formată în comunism (exemplul cel mai bun fiind China).

Nu trebuie confundate "Bunurile comune" cu "Binele comun". Conceptul apare la Aristotel şi este dezvoltat de scolastică, în special de Toma din Aquino. La greci Binele comun este consecinţa practicării "virtuţii".

Conceptul de bine comun este absolut de luat în seamă în democraţiile moderne. El nu este un principiu politic, deoarece nu poate fi legiferat. Este un concept moral care ar trebui să devină constrângător prin intermediul supraeului. O democraţie care nu ţine seama de imperativul binelui comun deviază automat spre oligarhie, aleşii având tendinţa naturală să nu reprezinte pe alegător, ci doar pe ei înşişi şi clicile din care fac parte. Separarea puterilor (legislativă, executivă, judecătorească), principiu descoperit de Montesquieu în secolul al 18-lea, s-a dovedit insuficient, canalele care leagă aceste "puteri" fiind permeabile. Binele comun trebuie să fie constant suravegheat de un sistem de asociaţii cetăţeneşti (de pildă ONG). Nici această soluţie nu este perfectă deoarece iniţiativele asociaţiilor se pot pune sub influenţa ideologiilor, adică a unor teorii inspirate de resentiment. Punerea opiniei publice sub dictatul ideologiilor nu poate fi evitată decât prin educaţie, prin exerciţiul constant al gândirii critice.

Societăţile umane sunt mari organisme instabile, conduse de pasiuni. Ele tind să-şi consolideze stabilitatea şi să lucreze în sensul "virtuţii". Până la urmă, atingerea supremului bine năzuieşte a fi evitarea supremului rău.

Foto: Francisco Goya, Contra el bien general (din seria Dezastrele războiului)

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!