Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Barbatii sunt mai romantici decat femeile. O spun testele psihologice

vineri, 11 aprilie 2014

Ele citesc romanţuri, ei se uită la filme de acţiune. Şi, totuşi, bărbaţii sunt mai romantici decât consoartele lor. Aceasta e concluzia la care au ajuns psihologii care au măsurat statistic credinţele despre iubire ale celor două sexe. Cum s-au desfăşurat aceste evaluări psihologice, aflaţi dintr-un fragment în avanpremieră din cartea lui Louis Janda, Douăzeci şi patru de teste despre iubire şi sexualitate, volum în curs de apariţie la Editura Trei.

O recunosc. Mi-a plăcut filmul Sabrina. Pentru cei care nu l-au văzut, Harrison Ford joacă rolul unui om de afaceri multimilionar, numit Linus Larabbee, care se îndrăgosteşte de fiica şoferului său, Sabrina, jucată de Julia Ormond. El încearcă să îşi ignore sentimentele pentru că, pur şi simplu, nu le vede rostul. Până la urmă, el e mult mai în vârstă decât ea şi mai e şi responsabil pentru afacerea familiei. Nu are timp pentru iubire.

Scala credintelor despre iubire


Spre finalul filmului, Linus îi spune Sabrinei că a minţit când şi-a exprimat anterior iubirea pentru ea. Îi spune că a făcut-o pentru a-l opri pe fratele său mai mic de la a-şi părăsi logodnica – fiica unui alt afacerist multimilionar – pentru Sabrina, stricând astfel o afacere de miliarde de dolari. Sabrinei, fireşte, i se frânge inima. Cu lacrimi în ochi, îşi ia la revedere de la Linus şi pleacă spre aeroport. După o asemenea umilinţă, singura ei opţiune este de a pleca din ţară. Fratele şi mama lui Linus îi spun acestuia ce păcat e să o lase pe Sabrina să plece. În final, se lasă convins. El cedează inimii sale, ia Concorde-ul pentru a ajunge la Paris înaintea Sabrinei şi cu toţii avem o senzaţie caldă şi pufoasă când cei doi se reunesc.

Până la urmă, ce poate fi mai important decât iubirea? Deşi cei mai mulţi dintre noi susţinem decizia lui Linus, mulţi dintre noi ne-am purta destul de diferit în viaţa reală. Ne-am spune că e nebunie curată să ne căsătorim cu cineva cu douăzeci de ani mai tânăr decât noi. Şi câţi dintre noi am fi dispuşi să riscăm o afacere de miliarde pentru adevărata noastră iubire? Indiferent câtă căldură am simţit când Linus era din nou cu Sabrina în braţe, în viaţa reală aş aştepta mai întâi să închei afacerea.

Deşi doar persoanele cele mai cinice şi reci ar huli romantismul din filme, cercetările psihologice au demonstrat că măsura în care credem în romantism diferă semnificativ de la o persoană la alta. Primele teste, concepute pentru a măsura nivelul aderării la un ideal romantic, aşa cum a fost numit, au acum aproape jumătate de secol. Unul dintre cele mai recente şi mai bune teste de acest gen este Scala credinţelor despre iubire, conceput de sociologii Susan Sprecher şi Sandra Metts. Scala lor oferă atât un scor total, cât şi scoruri individuale la dimensiunile ”Iubirea Găseşte oricând o Cale”, ”Singura şi Unica Iubire”, ”Idealizarea” şi ”Îndrăgostirea la Prima Vedere”.

Romantici, pana te cuceresc...


louis janda 24 de teste despre iubire si sexualitate editura treiUna dintre cele mai interesante întrebări privind idealul romantic, şi una pe care Sprecher şi Metts o abordează, este: Care este cel mai romantic gen – bărbaţii sau femeile? Studiile timpurii, făcute în anii 1950 şi 1960, au oferit un punctaj răsunător bărbaţilor. Bărbaţii
păreau a fi mai predispuşi să creadă în noţiuni cum ar fi "singura şi unica iubire“ şi "iubirea învinge orice“. Se pare că femeile erau mult mai pragmatice în legătură cu toate aceste aspecte. În cadrul unui studiu, majoritatea femeilor au comis chiar o erezie romantică spunând că ar lua în considerare căsătoria cu un bărbat care posedă toate calităţile căutate de ele chiar dacă nu ar fi îndrăgostite de el. În noi studii din anii ‘70, bărbaţii au primit, din nou, punctaje semnificativ mai înalte decât femeile la scorul total şi la trei dintre cele patru dimensiuni ale Scalei credinţelor despre iubire. Singura excepţie a fost la scala Singura şi Unica Iubire, unde bărbaţii şi femeile au avut scoruri similare.

Ar putea fi o surpriză descoperirea faptului că există dovezi ştiinţifice că bărbaţii sunt mai romantici decât femeile. Până la urmă, ştim cu toţii că femeile preferă revistele mai siropoase, pe când bărbaţii ar prefera să răsfoiască o revistă auto. Ştim că pentru femei sunt făcute toate comediile romantice, în vreme ce ultimul film cu Arnold Schwarzenegger ţinteşte exact publicul masculin. Deci, cum e posibil ca bărbaţii să fie mai romantici decât femeile?

Frisca sau hamburger?


Cel mai bun răspuns pe care l-am auzit a venit din partea unei studente mai ”neconvenţionale“ (în jargonul campusului, asta se referă la faptul că avea mai mult de 25 de ani) de la cursul meu de sexualitate umană. Ea a spus: “Sigur, bărbaţii sunt foarte romantici până să te cucerească. Atunci le place lumina slabă. Vor să-şi petreacă fiecare seară ducându-te la cine cu lumânări, urmate de plimbări pe plajă sub clar de lună. Dar după ce te-au cucerit, singura lumină slabă de care mai sunt interesaţi este cea emanată de televizor în întunericul camerei.“

Observaţia acestei femei se potriveşte cu cele auzite de mine de la cupluri aflate în terapie. Indiferent cât de romantici au fost în timpul curtării, după căsătorie majoritatea bărbaţilor au dificultăţi în a mai vedea rostul romantismului. Soţiile le spun: “De ce nu plănuim să facem ceva romantic weekendul acesta?“. Bărbaţii vor răspunde, cu nedumerire autentică: “Cum poţi plănui să fii romantic? Romantismul trebuie să fie spontan, nu poate fi servit la cerere, ca un hamburger de fast-food“.

Nu doar că bărbaţii şi femeile sunt diferiţi în ceea ce priveşte nivelul în care acceptă ideea de romantism, dar ei par a fi diferiţi şi în înţelegerea rolului romantismului. Bărbaţii au tendinţa de a-l privi ca pe un mijloc. Ei sunt motivaţi să fie romantici dacă asta înseamnă că îi va ajuta să captureze inima femeii pe care o iubesc. Femeile, pe de altă parte, au tendinţa de a privi romantismul ca fiind frişca de pe tortul oricărei relaţii.

Mai multe explicaţii (inclusiv redarea testului credinţelor despre iubire) găsiţi în volumul Douăzeci şi patru de teste despre iubire şi sexualitate de Louis Janda, carte în curs de apariţie la Editura Trei în colecţia ”Psihologia pentru toţi”.

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!