Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Daca m-as intoarce la psihiatrie, as porni de la Frankl

sâmbătă, 24 mai 2014

Eugen Simion in dialog cu Augustin Buzura


"Ma simt foarte apropiat de Viktor Frankl"


Eugen Simion: S-au aglomerat, am impresia, temele în convorbirea noastră. Semn că trebuie s-o continuăm. Mai întâi, despre visele tale. Vise religioase. Reverii mistice. Ca medic psihiatru poate îmi spui şi mie cum de apar ele în inconştientul nostru sau acolo unde apar în fiinţa noastră profundă şi misterioasă?! Şi ce semnificaţie pot avea aceste fantasme ale somnului? Că eu nu pot să ştiu. Mama credea în vise şi, până târziu, până după 90 de ani (a trăit 94 de ani), visa şi îşi interpreta visele. Ce-i interesant e faptul că mai toate visele ei se petreceau în copilăria ei şi cu oamenii din acea vreme. Cu părinţii şi fraţii, surorile ei (au fost nouă copii)… Nu-mi amintesc însă să-mi fi povestit vise cu caracter religios, deşi era o fiinţă profund religioasă. Eu am avut şi am încă vise profane. Unele se repetă şi sunt adevărate coşmare. De aceea nu prea le iubesc. Şi nici nu le analizez cu mare atenţie. În fapt, nici nu mă pricep. L-am citit, bineînţeles, pe Freud, dar el duce visul într-o zonă şi mai complicată a fiinţei şi stabileşte cauzalităţi pe care nu le poţi controla… Înţeleg, din ce-mi spui, că eşti un spirit religios. Socotesc că este în beneficiul talentului tău epic, pentru că o credinţă profundă de ordin religios deschide spiritul spre bunătatea şi frumuseţea lumii. Îi deschide calea spre singura morală cu adevărat demnă de condiţia omului: toleranţa. Cioran, care pe urmele lui Nietzsche nu acceptă toleranţa (o socoteşte şi el morala sclavilor!), scrie, totuşi, în tinereţea lui românească, că orice nelinişte care nu are o substanţă religioasă este falsă. Asta dovedeşte că în substraturile adânci ale nihilismului cioranian se agită (cel puţin în tinereţea sa) un spirit religios care pune întrebări… Aduci exemplul preoţilor care au suferit şi au rezistat la suferinţă, apărându-şi credinţa, în închisori. Eliade scrie undeva că în detenţie au rezistat cei care ştiau să povestească. Adică aceia care pun existenţa în mit (povestea). Ar trebui poate să adăugăm că, în afară de darul epic, cei care au trecut, demn, prin suferinţă şi-au păstrat sufletul şi spiritul, având şi darul (harul) credinţei sau şi l-au căpătat în detenţie. Mă gândesc la Nicolae Steinhardt.

Augustin Buzura: Există câteva amănunte pe care simt nevoia să le pomenesc de dragul adevărului. Nu fac parte dintre cei care au fost torturaţi de întrebarea dacă există sau nu există Dumnezeu. Am moştenit de la ai mei un Dumnezeu bun şi puternic. El ne-a dat viaţă, hrană, sănătate, un Dumnezeu diferit de cel despre care aflasem de la unii colegi de şcoală că ar fi necruţător cu păcatele noastre, că te vede oricând şi oriunde. Credinţa este treaba mea strict particulară, nu am duhovnic, aşa cum se laudă mulţi dintre ipocriţii acestor ani că au, dar am prieteni statornici printre slujitorii bisericii. Mai mult, este pentru prima oară când vorbesc despre credinţa mea. N-am mai avut vise mistice, iar despre interpretarea celor pomenite n-aş vrea să comentez. Am mai spus-o, pe Dumnezeu l-am simţit în cele mai complicate momente, când eram convins că nu mai există nici o soluţie. Cât despre Iisus, am spus-o de câteva ori, m-a urmărit mereu episodul Ghetsimani, când a încetat să mai fie zeu, devenind om. Primul om adevărat dintr-o uriaşă literatură. Asemeni zeilor greci cărora nu le lipsea nimic din ceea ce era omenesc, din păcatele, mizeriile şi bucuriile oamenilor, în afară de timp. Altfel, visez mult, am simbolurile mele care mi se potrivesc doar mie. Sigur, am citit nenumărate cărţi de psihanaliză şi despre psihanalişti dar, în mine, un loc aparte îl ocupă Jung – la înţelegerea căruia a contribuit şi Sabine Spielrein şi extraordinara lor poveste de dragoste. Jung l-a apreciat foarte mult pe Wilhelm Stekel a cărui carte, Interpretarea viselor, a lăsat o urmă trainică în înţelegerea mecanismelor profunde ale viselor. Mă simt foarte apropiat de Viktor Frankl, creatorul logoterapiei, adică a celei de a treia căi în psihanaliză, după Freud şi Adler. Într-o altă viaţă, dacă m-aş reîntoarce la psihiatrie, aş porni de la Frankl căruia i-aş putea aduce, sunt sigur, măcar o completare. Cât despre toleranţa mea, despre care vorbeşti, nu cred că se datorează numai religiei, ci şi formaţiei ştiinţifice care m-a ajutat să înţeleg omul cu toate ale lui, văzute, şi mai ales nevăzute…

Citiţi integral convorbirea „O altă lecţie face cât un tratat de istorie: «Am fost şi-om fi!»” dintre Eugen Simion şi Augustin Buzura în revista Cultura

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!