Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Muzica si determinismul total

joi, 22 mai 2014


Muzica este singura realitate care mă face să mă îndoiesc de determinismul total. Muzica stârnește sentimente furtunoase și ininteligibile;  există deci în psihologia omenească zone de nedeterminare. Niciodată conceptul nu va fi capabil să stârnească impresia că ajungem la inexprimabil. Niciodată și prin nici o altă cale decât a muzicii nu ajungem la încheierea că mai există și altceva în om decît ceea ce se poate explica. Iar acest "ceva" nu este un simplu ornament sau de organit arhaic, un apendice fără rost… acest "ceva" este chiar esențial articulat cu lumea sentimentelor noastre, dar și cu lumea judecăților morale. Mai mult decât atât, există un paralelism între momentul cultural și momentul muzical.  Nu poate fi doar o coincidență că Beethoven este contemporan cu Hegel. Dacă ascultăm al cincilea concert pentru pian avem certitudinea că el povestește o dramă din lumea ideilor. Concertul al cincilea descrie spiritul uman  fixând eticului o anumită normă.

Muzica romantică corespunde cu un moment de oboseală a inteligenței metafizice. Cu un sentimentalism sporit. Dar idealismul nu este departe, apare ca ecou.

Marea revoluție este a lui Richard Wagner. Niciodată nu s-a mai putut compune după Wagner cum  se compunea înainte de el. Wagner este geniul complexității, geniul care a pus în lumină infinitudinea umanului, și voința de-a depăși umanul. Nu este de mirare că Wagner este în muzică ceea ce este Nietzsche în filosofie. Cu atât mai semnificativ, cu cât  filosoful și  compozitorul sunt ideologic atât de diferiți, unul (Wagner) covârșit de culpabilitate și de misiticism, celălalt (Nietzsche) moralist și profet al morții lui Dumnezeu. Dar muzica unuia și filosofia celuilalt sunt expresia unei exaltări vitale fără precedent, și în filosofie, și în muzică.  Uitând textul wagnerian, concentrându-te asupra muzicii lui,  regăsești filosofia nietzscheană.

Sfârșitul secolului al nouăsprezecelea corespunde oboselii nihiliste. Conștiinței culturale începe să-i repugne violența interioară. Decadentismul este asociat cu psihologismul. În muzică psihologismul este paralel cu compozitorii ruși, de la Ceaikovski la Şostakovici, trecând prin Rahmaninov și Scriabin. După cum în Péléas al lui Debussy îl aud pe Marcel Proust.

Foto: Parsifal la Metropolitan Opera din New York, montare de François Girard, 2013

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!