Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Ma pis pe el de vot

miercuri, 4 iunie 2014

Suntem într-o garsonieră în București. Stau de vorbă cu prietenul meu la cafea, de dimineața, după alegerile la europene. Îmi vorbeste despre cum ar vrea discuții mai bine informate, mai articulate, mai nuanțate în spațiul public românesc. Ca un bun kantian, se gândește la o rațiune publică, care nu poate decât sa ne emancipeze pe noi, subiecții ei. Mai articulat, mai corect, mai justificat! Un progresism ușor utopic, dar optimist și critic îl face să dorească o lume mai informată și educată.

Eu sunt mai puțin convins că forța argumentelor e atât de importantă în politică. Mi se pare că retorica e una, argumentele sunt alta, și că ce fac oamenii sunt altceva. Mi se pare că cele mai eficiente căi de a îi mobiliza pe oameni sunt afectele și că emoțional suntem cu toții în aceeași barcă, a lucrurilor care ne poartă către ceva, care ne desfac și mai puțin care ne fac să fim mai lucizi, mai critici, mai atenți. Îmi place mai mult cum suntem desfăcuți, cum facem lucruri pe care nu le așteptăm să le facem, care ne surprind. Există o vitalitate productivă a lamentației, a plânsului, a insultei, a vorbitului tare, a narcisismului dezlănțuit. Cred că vrem să fim controlați, să dăm bine, să spunem lucruri inteligente, dar există ceva care mai tot timpul ne subminează intențiile noastre bune.

Afectiv sunt legat de nu-ul insultei, al refuzului de a accepta anumite norme care sunt cultivate ca bune, corecte și de dorit. Ce mă supără în ultima vreme e un fel de interdicție, un refuz, pe care îl aud tot mai des legat de nesimțire și vulgaritate. Mai straniu e că toată dorința legată de europenizare, de cultură, de profesionalism în România vorbește un limbaj al adaptării la realitate, al succesului, al lui a deveni mai productiv.

Și totuși, există forme de rezistență faine care mă fac să sper.

[caption id="attachment_28045" align="aligncenter" width="700"]ma pis pe el de vot europarlamentar "Mă piş pe el de vot", scrie pe tricoul Alinei Dumitriu[/caption]

De pildă, o generație întreagă a fost crescută după 1989 în mantra votului liber. Există o formă de șantaj insidios, și anume că trebuie să faci ceea ce alții au vrut de la tine, adică să votezi. Trebuie să votezi pentru că alții au murit pentru asta. Constituțiile sunt de multe ori contractele care îi responsabilizează pe tineri față de cei care i-au crescut. Ceremoniile de amintire ale unui eveniment, să zicem revoluția, fac și ele aceeași muncă, a fidelizării față de o tradiție. Dar tradițiile, sau mai bine spus, imperativul respectării unei tradiții, produce și altceva, adică revolta unei generații care nu se simte adaptată, adultă, matură, gata să îmbrățiseze ideile precedente.

Ce înseamnă, de pildă, să te piși pe vot? Ce reprezintă refuzul ăsta radical al unei întregi clase politice?

Uite aici.

Asta înseamnă să fii o femeie care care face activism și care lucrează cu cei care au HIV. Inseamnă să stai de vorbă cu cei care te pot ajuta și să realizezi că nu ești reprezentat. Înseamnă să trăești în spațiul ambivalent nu numai al refuzului, dar și al dorinței de schimbare. Înseamnă să simți rușinea că ești stigmatizată public pentru că faci ceva interzis, ca femeie, în special, și anume că îți strigi furia într-un limbaj tare. Înseamnă să spui
Furia asta nu mai e pentru mine. Mă face să nu fiu o doamnă. Și eu sunt o doamnă!

Înseamnă să te disociezi ușor de propria violență, de propria furie. Dar chiar aici, în gestul ăsta complicat, al reflecției asupra propriei furii se află locul unei productivități noi, a unei experiențe diferite.

Foto: http://www.striblea.ro/wp-content/uploads/2014/06/Poza-Ma-pis-pe-el-de-vot.jpg

3 comentarii

  1. Alina Dumitriu9/6/14 03:19

    Bogdan, în interviu ma refeream la furia pe care au resimțit-o și cu care au reacționat persoanele pro-vot #pentrucaeroi sau din alte motive, la vederea tricoului. Consider că această furie nu este pentru mine, de fapt. La asta mă refeream. Că au dat drumul furiei pe mine, este partea a 2-a.

    Este scos din context, eu nu renunț la ce simt doar pentru că s-au indignat unii sau alții. Nu a intervenit nici o redecizie post-tricou.

    Iar purtarea acelui tricou nu mă face mai puțin doamnă :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Alina Dumitriu9/6/14 04:13

    Pentru mine, a fi doamnă înseamnă și să-mi asum propria furie ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Bogdan Popa11/6/14 17:04

    Ah, am înțeles mai bine acum. Mulțumesc că ai clarificat treaba asta cu furia. Am crezut că vorbeai de propria ta experiență, dar tu vorbeai despre cum sunt alții furioși. Dar mi se pare că tricoul cu pricina exprimă o anumita furie, care mie îmi place! Furia asta nu e întoarsă asupra celor care sunt vulnerabili și critici, cât asupra celor care au putere politica. De asta îmi place mie tricoul.

    Mă gândesc în același timp că la furia asta–”ești panaramă și cioară”–se poate răspunde cu “nu, sunt o doamnă,” cum o faci tu foarte bine. Dar mă gândesc că mai greu, și mai vulnerabil, este să se poată răspunde și prin asumarea unei insulte, “da, sunt o panaramă.” Avantajul aici aici ar fi că nu s-ar introduce distincția asta destul de problematică (doamnă vs. cioară), și că s-ar submina un anumit tip de rasism. Bine, dezavantajele ar fi foarte mari, pentru că tu te-ai expune serios. Mă rog, la asta mă gândesc eu, acum, departe de București.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!