Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Regres si progres. La noutatea veche

sâmbătă, 14 iunie 2014

De ce nostalgicii vostri nu sunt mai buni ca ai nostri


Remarcam în precedentul stop-cadru că multe întreprinderi comerciale, culturale ori de alt soi îşi adaugă mai nou în denumire particula nobiliară „veche“ ori că promit reîntoarceri idilice la sânul naturii. O explicaţie la îndemână ar fi că se recuperează astfel un trecut refulat ori reprimat în vremurile de tristă amintire de acum un sfert de veac. Dar mi se pare îndoielnic şi că această explicaţie poate funcţiona fără rest. Ea lasă neexplicate amploarea fenomenului şi oportunitatea lui, faptul că înfloreşte abia acum, de relativ puţini ani.

Să vedem şi faptul că, pe lângă tabloul paseist şi bucolic, lipsesc contrastant şi invariabil din discursul public atributele de „progres“, „avânt“, „viitor“ sau „nou“; precum şi cele ale urbanităţii. De primele lumea nu îşi aminteşte, desigur, cu plăcere, pentru că erau material de propagandă hardcore în vremuri de interdicţii şi de lipsuri. Tot atunci, cele aflate acum „la putere“ erau drastic cenzurate – în cei mai cumpliţi ani, anii ’50, până şi „anticăriile“ fiind înfierate ca adăposturi ale „vechiului“ şi ale „putregaiurilor“ trecutului.

Totuşi, nu s-ar putea spune că acele cuvinte desemnând progresul (ci nu regresul) erau rare în perioada luată de mulţi ca reper, cea interbelică. De ce sunt azi prohibite? Unde au dispărut? Mai putem intui, de altfel, că nici noul „vechi“ nu recuperează întocmai tradiţiile ori realitatea „veche“, că totul este idealizat şi se joacă foarte mult la nivelul fantasmelor. Într-un sens psihogen, am putea vorbi poate despre regresie, despre întoarcerea la stadiile trecute ale dezvoltării atunci când în cale apar obstacole resimţite ca insurmontabile. O regresie temporală; o regresie la ruralitate, pe de altă parte, şi în contra urbanităţii. În fapt, echivalente ca funcţie. Nu ar fi poate prea hazardat dacă am presupune, pornind de la regresia psihică, şi o psihopatologie socială.

Cum ar putea fi altfel explicată cronica lipsă a indicaţiilor de viitor din mentalul colectiv de azi (nu mă refer, fireşte, la reclamele pentru felurite tehnologii de ultimă oră), într-un contrast violent şi multiform cu permanentele reîntoarceri la un trecut istoric mitologic ori în decoruri pastorale atemporale?

Aş risca să spun chiar că şi nostalgiile „comuniste“, care sperie periodic în sondaje, au esenţial acelaşi resort – sunt un substitut, pentru unii, al nostalgiilor „interbelice“. De la un punct încolo, dincoace de particularităţile fiecăreia şi de posibilii „comunişti“ dintre noi, cele două exprimă, poate, acelaşi reflex de fugă din calea prezentului.

Despre cauzele pentru care – dacă aceste ipoteze foarte sumare conţin vreun dram de adevăr – regresează românul contemporan într-un trecut fantasmat ca idilic… aceasta e o altă discuţie, care, în cel mai bun caz, nu o contrazice pe prima.

Preluat din Cultura

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!