Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Richard Brautigan hoinarind prin Tokyo

marți, 17 iunie 2014

Ce întâmplare!

L-am lăsat pe Richard Brautigan la Tokyo - fetele japoneze i se păreau atât de drăguţe, încât se întreba dacă urâtele nu erau cumva înecate la naştere -, şi îl regăsesc la Paris în nişte benzi desenate care relatează despre două sau trei episoade din existenţa sa.

Când era întrebat cum se numeşte, răspundea: "Daţi-mi primul nume care vă trece prin cap. Eu sunt dintre cei care nu au un nume fix." Sau: "Poate că ploua tare, iată cum mă numesc".

Îl pasionau Războiul de Secesiune, foiletoanele televizate şi nu avea ureche muzicală. Japonia îi încânta sufletul până peste poate. Se uita la filme japoneze fără subtitrare. La cinci sute, spunea el. 25 octombrie 1984, la Bolinas, în California... A fost ucis cu un Magnum 44.

Cu cincisprezece zile mai înainte o revăzuse pe Akiko din întâmplare, pe stradă. Era ea schizofrenă sau paranoică, aşa cum credeau psihiatrii de la spitalul de stat din Oregon? El nu se simţea bine decât la Palatul Keio din Tokyo, unde a şi petrecut un an. M-aş fi întors şi eu la Palatul Keio, dar îmi dădusem ultimul sfanţ pentru suita lui Hitler de la Hotel Imperial.

Din ranch-ul său din Montana trăgea în tot ce mişca. Îi plăceau un pic prea mult armele de foc şi bourbonul. Akiko credea că era imposibil de trăit cu el. L-a părăsit. Când te părăseşte o japoneză ţi s-a dus şi viaţa.

Pe un colţ de tablă, lângă un yakitori, şi-a notat următoarea enigmă poliţistă, în maniera lui Dashiell Hammett.
De fiecare dată când ies din camera mea de hotel, de aici, din Tokyo.

Fac aceleaşi patru lucruri:

verific că am paşaportul

carneţelul

un stilou

şi dicţionarul

japonez-englez.

Restul vieţii e un mister total.

Tokyo
26 mai 1976

Traducere din limba franceză de D. L. Bîtfoi


Foto: http://www.brautigan.net/responses-graphics.html

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!