Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Ludus

joi, 11 septembrie 2014

Religiile au considerat Universul ca teatrul unui joc între puteri antagoniste. Principiul este promovat mai ales de religiile dualiste. Pe Teatrul Lumii se înfruntă forțele contrarii ale Luminii şi ale Întunericului. Şi monoteismele manifestă nuanțe dualiste cu rolul rezervat lui Satan-Lucifer, cel mai important înger, „căzut” din pricina orgoliului, dar cu atât mai mult „Stăpânitor al acestei lumi” (Ioan, 16, 11). Suntem pionii unui joc de şah cosmic. Avem privilegiul să fim piese înzestrate cu conștiință de sine, o conștiință mereu păcălită, având impresia că acționează de sine-stătător, atunci când, în fapt, aplică regulele stricte ale Marelui Joc Cosmic. Sensul Universului ne scapă… sigur este că mintea noastră îl consideră în modul cel mai firesc ca existând sub specia jocului. Un joc cu reguli rigide, dar şi cu transgresarea lor… nu există joc fără tentația trișeriei, nu există respectul absolut al regulilor.

Antichitatea a imaginat un mare Zeu, Fatum, care domnea peste Moire și Parce, zeul destinului, dominând puterile supranaturale, naturale, dar și pe oameni. Există și alt mare zeu, al jocului, Ludus, pe care l-aş dori mai cunoscut. El, Ludus, a conceput Universul fiindcă a vrut să se joace, Universul nu este decât un joc, cu legi, cu bluff-uri, cu un început, un sfârșit. Seriosul lui Ludus a fost Jocul, iar din acest joc facem parte și noi, piese înzestrate cu conștiință.

Când vor dispărea credințele va rămâne ceea ce ne constuie (fiindcă suntem făcuți din aceeași materie cu a universului): spiritul jocului. Spiritul jocului care consistă în a alege la fiecare mutare. Oricât de bine am ști că nu suntem, tot ne vom preface că suntem liberi, fiindcă de alegerea noastră depinde mersul înainte al Timpului.

Foto: Teatru Butoh, Japonia

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!