Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Psihopati, drogati si saraci cu duhul. Stigmatul nebuniei in presa

vineri, 5 septembrie 2014

„A intrat în direcție și a zis că această direcție are cea mai mare rată a depresivilor... mărturisesc că am făcut depresie și nu mi-e rușine s-o recunosc: am făcut depresie în acest Consiliu Național al Audiovizualului”, povestea la început de iulie, în direct, la Realitatea Tv, o angajată a direcției de monitorizare de la CNA. „M-a trimis la psihanalist”, a mai spus ea, referindu-se tot la șefa Consiliului, Laura Georgescu. Nu putem lua aceste mărturisiri decât sub beneficiu de inventar, atâta vreme cât au fost rostite în contextul unui scandal iscat în miez de vară, după ce au fost date publicității o serie de înregistrări în care șefa CNA folosește un limbaj nedemn de poziția ocupată în prezent. Sunt multe fațete de lămurit: de la contextul înregistrărilor (vorbea în public? în privat?), la mizele politice (printre altele, reiese că CNA ar fi „acoperit” abaterile postului România Tv).

Coprolalia unui functionar public


Mă voi opri totuși asupra unui aspect aparent minor al acestui scandal. A-ți numi subalternii „depresivi” și a-i trimite la „psihanalist” (dacă e să dăm crezare plângerii angajatei de la CNA) nu e de ici, de colo când conduci un for care are, printre altele, menirea să cenzureze stigmatizările și stereotipurile jignitoare din spațiul mediatic. Mai ales că presa nu duce lipsă de etichete psihiatrice aplicate în scopul decredibilizării sau al blamării morale. Rămânând în preajma scandalului actual de la CNA, amintim că însăși Laura Georgescu a făcut obiectul unor astfel de categorisiri. Limbajul de mahala al Laurei Georgescu, analizat de psihiatru: „O agresivitate ieşită din comun", titrează în plin scandal site-ul Realitatea Tv. Folosind ca suport înregistrările în care o auzim pe șefa CNA vorbind neaoș-agresiv, televiziunea l-a invitat pe psihiatrul-profiler Florin Tudose să creioneze un portret al acesteia. Aflăm că Laura Georgescu este „o persoană de o agresivitate cu totul ieșită din comun, care folosește un limbaj coprolalic”. Șefa CNA, aflăm din aceeași sursă, „este foarte departe de normalitate” și poate fi asimilată „psihopaților sau dizarmonicilor de personalitate”, așa că „nu este potrivită să ocupe o funcție publică importantă”, conchide psihiatrul intervievat de Realitatea Tv.

Chiar era nevoie de un profil psihiatric pentru a constata inadecvarea și agresivitatea limbajului obscen? Aș fi înțeles apelul la competențele unui psihiatru atunci când telespectatorii ar fi trebuit să afle portretul-robot al unui pedofil care umblă liber prin urbe. În cazul de față însă putem bănui o instrumentalizare a diagnozei psihiatrice într-un alt război – unul purtat de această televiziune cu șefa CNA. „Această doamnă (Laura Georgescu – n.n.) este pusă să mă vâneze pe mine, nu doar pe mine, ci Realitatea Tv,pentru că (postul – n.n.) își permite să fie critic la adresa derapajelor puterii”, declara tot în iulie Rareș Bogdan, jurnalistul-fanion al acestui canal de știri. S-ar putea să aibă dreptate, dar aceasta nu scuză tentativa de medicalizare a disputei.

„Ticnitii” din tabloide


Nu vă imaginați că alte spații mediatice ar fi lipsite de patima categorisirilor psihiatrice. Un studiu realizat în 1997 arăta că 40% dintre articolele apărute în tabloidele britanice foloseau termeni peiorativi, precum nutter sau loony (traduceți-i cum doriți: „țicnit”, „diliu” etc.). Doar că acolo forul deontologic pentru presa scrisă (Press Complaints Commission) a precizat clar că ziariștii trebuie să evite „referirile ofensatoare la rasă, culoare, religie, gen, orientare sexuală sau orice boală sau dizabilitate fizică sau mentală” (cf. R. Keeble, Ethics for Journalists, Routledge, 2009). La noi, reglementările nu sunt atât de explicite. Legea CNA reclamă evitarea în emisiunile radio-tv a „discriminărilor pe motiv de handicap”, iar Codul Deontologic Unic al întregii branșe jurnalistice nu specifică problema stigmatizării psihiatrice, deși cuprinde secțiuni dedicate demnității și discriminării indivizilor care fac obiectul relatărilor. Din păcate, la nivel de conștientizare și filtrare a prejudecăților legate de boala mentală, suntem departe de presa occidentală. Acolo s-a ajuns la nuanțe legate de etichetarea corectă politic a celor ce suferă de afecțiuni psihice. Jurnaliștilor li se recomandă, de exemplu, să nu mai folosească etichete nocive ca „schizofren”, ci să utilizeze eufemisme de tipul „persoană care a fost diagnosticată cu schizofrenie” sau „utilizator al serviciilor de sănătate mintală”. La noi, în schimb, boala mentală (sau suspiciunea existenței ei) este motiv de blamare, de decredibilizare și de punere la îndoială a discernământului persoanei (posibil) afectate.

Catavencii diagnosticheaza


Încă un exemplu. Numită de PDL la Curtea Constituțională și lucrând actualmente la CEDO, judecătoarea Iulia Motoc a ajuns în vizorul presei în 2012, odată cu încercarea eșuată de suspendare a președintelui Traian Băsescu. Ea a fost în acele moment ferm împotriva acestei inițiative, atrâgându-și oprobiul ziarelor care și-ar fi dorit un alt președinte. „Un subiect de psihiatrie, al cărui discernământ este încă afectat în urma unei medicamentaţii complexe” – așa o defineau Cațavencii (cf. articolul „La CCR se iau decizii compensate, pe bază de prescripție medicală”, articol apărut online la 30 august 2012). Diagnosticul pare să fie motivat de interesul public: „Nu am fi deschis poate niciodată cutia Pandorei, dacă de deciziile judecătoarei Iulia Antoanella Motoc de la Curtea Constituţională a României nu ar fi depins soarta a milioane de oameni.”. Apoi vine și fișa medicală întocmită de hebdomadarul pamfletar: judecătoarea a suferit în 2002 de o psihoză post-partum și a fost internată la o clinică din New York, motive suficiente, pare-se, pentru a căpăta categorisiri, precum „depersonalizată”, „la limita sociopatiei”, „săracă cu duhul”.

Lăsăm în seama specialiștilor să lămurească soliditatea corelației dintre un episod psihotic acut și sociopatia sau lipsa cronică de discernământ. Vrem doar să avertizăm că „psihoza”, ca termen medical, nu presupune nici o blamare morală și nici ideea că boala ar fi lipsită de orice leac. Citez un bemol al unui profesor de psihiatrie care vine (coincidență!) chiar din New York: „Pentru un doctor, psihotic este pur și simplu un cuvânt folosit pentru a descrie pe cineva cu psihoză. Nu insinuează că persoana este rea sau nu poate fi ajutată. Dimpotrivă, există tratamente foarte eficiente pentru psihoză” (J. W. Hicks, 50 de semne ale tulburărilor psihice, Editura Trei, 2011).

„Drogatii” din Piata Universitatii


Vorbeam despre distanța dintre presa occidentală (britanică, în speță) și cea autohtonă în ceea ce privește nivelul de asumare a problemelor etice suscitate de etichetările și stigmatizările psihiatrice. Acest decalaj vine, desigur, și din ecartul dintre mentalități. E de așteptat ca stereotipurile legate de „nebunie” să fie mult mai primitive și mai răspândinte la noi decât în Occident, unde faptul de a merge la psiholog/ psihiatru a devenit chiar o modă, un semn că îți pasă de tine și de dezvoltarea ta personală – „Jamais sans mon psy!”, clamează francezii.

Dar, pe lângă decalajul istoric, s-ar putea ca nici ecourile politizării psihiatriei din România comunistă să nu se fi stins complet. Odinioară, internarea la „balamuc” era o opțiune pentru a-i reduce al tăcere pe dizidenții politici cărora regimul nu putea să le impute nicio altă nelegiuire. Imediat după Revoluția din ’89, protestarii anti-Iliescu au fost catalogați într-un registru „igienizant”, după cum observă Ruxandra Cesereanu, ca niște bolnavi care trebuie alungați din cetate. „Așa-zișii drogați din Piața Universității, în timpul manifestației-maraton din 1990, au fost catalogați mai cu seamă prin acest registru, care încerca, de fapt, să justifice aprioric evacuarea brutală a protestarilor în 13 iunie și violenta mineriadă din 14-15 iunie” (Imaginarul violent al românilor, Humanitas, 2003). Cu tot acest trecut marcat de politizarea diagnosticării psihiatrice, ar fi bine să fim de două ori mai vigilenți față de uzul și abuzul de etichete „psi”, indiferent dacă vin din gura unui profiler, dacă sunt motiv de satiră („Medicamente! Medicamente!”, strigă sosia lui Corneliu Vadim Tudor din emisiunea de televiziune Cronica cârcotașilor) sau dacă sunt proferate de un jurnalist pe internet, în timpul său liber – mă refer aici la Cristian Citre, concediat recent de la Digi24 Tv pentru că ar fi scris pe contul său de Facebook, printre altele, că Victor Ponta este „un om bolnav și fără discernământ” (concedierea mi se pare excesivă, dar problema deontologică rămâne).
(Precizare: textul a fost redactat la 19 iulie. Orice dezvăluri ulterioare relevante privind scandalul CNA vor fi discutate în articole următoare).

Victor Popescu

Preluat din Cultura

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!