Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Proletariatele externe si proletariatele interne

joi, 9 octombrie 2014

Proletariatele externe si proletariatele interne


Îmi aduc aminte de deosebirea pe care o făcea Arnold Toynbee în cartea History între proletariatele externe și cele interne. Ambele produc ruina civilizațiilor, numărate câte au fost. Puterea lor trebuie să se încline în fața eroziunii interioare de către clasele sărace dintre fruntariile ei, după care lovitura finală le este aplicată de către "barbarii" din afară. Așa, spune Toynbee, s-au prăbușit toate civilizațiile din trecut, aceeași soartă le este dată celor ce vor să vină.

Sentimentul că trăim un sfârșit de ciclu, Kali Yuga, este propriu multor gânditori ai modernității, de la René Guénon la Paul Valéry. "Noi civilizațiile, spune cel din urmă, știm acum că suntem muritoare". Doar cei ce trăiesc dulcea iluzie a eternei întoarceri, popoarele apropiate de Natură, cred că sunt  veșnici, aici, pe pământ.

Nu pare să existe un motiv pentru ca civilizația actuală, euroamericană, să facă excepție de la regula de fier a asaltului final al proletariatelor. Numai că există aici câteva particularități. Civilizația zisă occidentală a coincis cu epoca dezvoltării tehnologice, cu o dinamică nemaipomenit de energică a dezvoltării materiale. Așa că a lipsit de argumente suficiente de revoltă proletariatul intern; mișcările comuniste au fost (pentru moment?) învinse prin faptul că economia a reușit să sape bazele mizeriei intrinseci a Imperiului. Faptul că o mare putere care susținea prin subversiune revoluția proletară s-a prăbușit a constituit un sprijin suplimentar împotriva revoltei proletariatelor interne.

Dar, din motive care rămân de analizat, proletariatele externe nu sunt susceptibile de același tratament. Mișcările teroriste din toată lumea și cu precădere terorismul islamist opun o rezistență feroce modernizării și includerii pașnice în circuitul binefacerii consumiste. Desigur, nu este vorba de o revoltă în masă... dar nu este mai puțin o revoltă a maselor. Când indivizi, chiar limitați la număr, ajung în situația de-a renunța fără ezitare la viață (fie că o fac deliberat sau sub o formă de constrângere), devine foarte greu să lupți. Între centura de explozivi și drona sau avionul de reacție cele mai sofisticate șansele cele mai mari aparțin primei categorii. Nici războiul din Vietnam, nici cel din Afganistan, nici multe altele nu s-au câștigat din avion. Rămâne de văzut dacă cel împotriva Califatului din Siria-Irak poate contrazice acest principiu.

Anarhia din țările Africii și Orientului Mijlociu completează ceea ce batalioanele de fanatici nu reușesc. Occidentul, combătut prin violență de escadroanele teroriste cu mitraliere și artilerie ușoară ale Califatului trebuie să facă față, pe de altă parte, asaltului celor goi și celor morți, a cadavrelor plutind în golful Sirtelor, până la coastele malteze. Zidurile de sârmă ghimpată ale enclavelor spaniole din Maroc sunt luate cu asalt de cohortele de disperați. Astfel, printr-un proces deseori întâlnit, proletariatele externe se transmută în proletariatele interne.

Are civilizația noastră ca singură obligație pe aceea de a-și pregăti giulgiul așteptând moartea sau poate ea să reacționeze într-un anumit fel?

Foto: The Hand That Will Rule the World de Ralph Chaplin, Solidarity, 30 iunie 1917

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!