Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Françoise Coblence: Vis, schimb interanalitic si sfarsit de tratament

duminică, 2 noiembrie 2014

Expunerea psihanalistei Françoise Coblence mi s-a părut foarte intensă, înalt teoretică şi (fără glumă!) adânc clinică. Îmi mărturisesc aici simpatia pentru această analistă care mi s-a părut foarte concentrată, în vreo două, dacă nu trei sensuri (şi pe care am descoperit-o foarte naturală şi, hmm... umană, ulterior, când i-am luat un scurt interviu).

Este greu de relatat expunerea sa, pentru că e constituită din reflecţii şi interogaţii cu privire la dificultăţile analizei. Tocmai de aceea mi se pare util de redat anecdota - să o numim aşa - din debutul prezentării sale. Povestindu-şi analiza cu Freud, Abram Kardiner aminteşte despre faptul că, după a cincea lună de analiză, Freud era cam impacient cu privire la mersul mai lent (decât i-ar fi plăcut) al analizei. Drept care spune, Freud: "Herr Doktor, ein bischen Durcharbeitung". Care va să zică: "Domnule doctor, o mică perlaborare…". Neînţelegând ce va să zică analistul său prin Durcharbeitung, Abram Kardiner voi să ştie. Freud îi spune: "Păi, de ce nu procedaţi aşa încât în viaţa dumneavoastră de zi cu zi să apară manifestările nevrotice ale copilăriei dv.?" Drept care, Kardiner dixit: "Credeam că e treaba dv....".

Comentariul lui Coblence la savuroasa anecdotă e exemplar ca prefaţă a expunerii sale: ce vremuri fericite, acelea în care psihanalistul îşi îndemna fără ocoluri analizantul să perlaboreze!

Apare în această schiţă ideea analizei "cu termen": Freud îi va fi spus dintru început lui Kardiner că vor avea cinci şedinţe săptămânal, cale de o jumătate de an, în condiţiile în care analizantul (şi nu e singurul în epocă) locuieşte cu chirie la Viena.

Iată o primă temă a expunerii despre dificultăţile analizei: această metodă inedită, "violentă" - spune Coblence, cea de a fixa un termen al analizei. O metodă care pretinde rezerve de... tact. O metodă care totodată "îl constrânge în mod absolut pe analist". Aplicată în cazul omului cu lupi în iulie 1914, ca demers "eroic", cum l-a etichetat Freud însuşi. Scopul e azi atât de previzibil, atât de cunoscut: de a debloca ori de a accelera o terapie, de a termina cu rezistenţele.

Putem observa totuşi azi stranietatea metodei, spune Coblence: pare de parcă "perlaborarea ar putea fi decretată, cu cuţitul la gât, iar desfăşurarea ei ar putea fi facilitată de perspectiva sfârşitului."

Chestiunea ridică problema criteriilor de încheiere a analizei, care a şi fixat tema unui colocviu din 1954 al Société Psychanalytique de Paris. Este evocat Sacha Nacht (care era, să nu uităm, foarte favorabil terapiilor foarte scurte), cel care aducea în discuţie criteriile din 1950 ale lui John Rickman: eliminarea amneziei infantile, astfel încât să existe o comunicare intensă între trecut şi prezent în planul elementului complexului Oedip; capacitatea de satisfacere genitală heterosexuală; posibilitatea de a suporta frustrările libidinale fără mişcări regresive de apărare ori anxietate; capacitatea de a lucra şi cea de a suporta plăcerile în timpul liber; capacitatea de a tolera pulsiuni agresive faţă de sine şi de celălalt, fără culpă ori pierderea obiectului iubirii; şi capacitatea de a suporta doliul.

O chestiune centrală ridicată de Françoise Coblence este cea a gratuităţii analizei, care face foarte dificil de fixat sfârşitul tratamentului. (Se referă aici la munca voluntară - de care e mândră! îmi va spune în interviu - într-un centru psihoterapeutic; o muncă nu chiar pro bono, dar realitatea e că foarte prost şi aleator plătită). Pacientul se simte foarte îndreptăţit la analiza gratuită; simte că o merită; nu vede că aceasta s-ar putea încheia într-o zi. Analiza e pentru el o cale de a suporta dificultăţile cotidiene ale vieţii, de a le lua mai uşor. De ce aşadar să o încheie? De această problematică este legată, în mare măsură şi pe diferite căi (unele foarte subtile), şi vinieta clinică a expozantei. Şi un vis esenţial al pacientei ei, povestit într-un grup clinic (amintesc aceasta pentru a explica "visul" din titlul articolului).

Ceea ce spune în concluzie Françoise Coblence (printre altele: întrebări spre reflecţie, mai mult decât răspunsuri) este că analiza gratuită, deşi de natură să alimenteze scepticismul (celor mai?) multor psihanalişti, este totuşi posibilă şi, mai mult, cu rezultate bune.

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!