Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Rodica Matei: Trauma sociala, fractura identitara si recuperarea sentimentului continuitatii prin cura analitica

duminică, 2 noiembrie 2014

În expunerea sa Rodica Matei a abordat o temă foarte interesantă, cu o bibliografie interesantă, din unghiuri interesante. O temă foarte la îndemână (şi în acelaşi timp nu foarte la îndemână), care ne priveşte, nu-i aşa, pe toţi: Cum poate fi elaborată, cu instrumentele psihanalizei (căci mijloacele cărei alte ştiinţe, sau arte, ar fi oare mai potrivite decât cele psihanalitice?), trauma colectivă, socială produsă în regimul dictatorial de până în 1989?

L-am întrebat azi pe Stefano Bolognini, preşedintele Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză, prezent la Conferinţă, despre această miză şi despre care ar fi rolul psihanalizei române, iar el s-a declarat în deplin acord cu statutul special în societate al elaborării psihanalitice. Mai mult, a pledat chiar pentru o sarcină a psihanalizei române în acest sens, făcând o comparaţie strânsă cu psihanaliza germană şi elaborarea traumelor induse de dictatura naţional-socialistă.

Am fost aşadar foarte plăcut surprins de miza expunerii psihanalistei Rodica Matei şi, nu mai puţin, de generoasele mijloace pe care le-a mobilizat. S-a referit, desigur, la faptul că suferinţele psihice ale românilor contemporani se originează în "traumele nespuse şi negândite", citeşte neelaborate, ale înaintaşilor. Şi la cum se reflectă acestea în cura analitică. Avem, pe scurt, suferinţe transgeneraţionale, iar în acest cadru apare nevoia pacientului de regăsire a identităţii şi a tradiţiei familiale. Putându-se vorbi adesea de un impas al curei.

Interesantă a fost trimiterea la conceptul de transmitere radioactivă forjat de Yolanda Gampel, care a înţeles prin aceasta o transmitere inconştientă a traumei în spaţiul social şi individual, sub presiunea violenţei sociale. Vorbim mai exact despre o identificare radioactivă, prin care individul devine purtător al unui nucleu traumatic radioactiv, cu efectul modificării legăturii cu celălalt într-o legătură tiranică transsubiectivă. Spaţiul intim: scena conflictelor. Copiii: primele victime, fiind abuzaţi ori instituiţi ca abuzatori, ori ca martori. Importante pentru individ devin adaptarea şi supravieţuirea. Familia nu mai e investită, nici copiii.

Tot Yolanda Gampel vine cu instrumentarul conceptual pentru elaborarea efectelor violenţei sociale: freudianul sentiment de stranietate; fundalul de securitate şi fundalul de stranietate, ambele marca Gampel. Ceea ce ne spune Gampel în esenţă este că ultimele două sunt clivate în cazul violenţei sociale.

O altă referinţă-reper o constituie contribuţiile lui Nicolas Abraham şi Maria Torok, cu privire la sentimentele intense de teroare, de natură să activeze angoase arhaice. Abraham şi Torok au descris fenomenul, arătând că aceste sentimente, mult prea intense şi deci percepute ca un pericol de dezechilibru, vor fi încapsulate de aparatul psihic într-o carapace, fiind astfel izolate, dar şi conservate. Avem conţinuturi psihice cu neputinţă de gândit, de verbalizat, simbolizat, metabolizat. Frances Tustin este un alt nume convocat, bineînţeles, odată ce vorbim despre încapsulare - cu teoriile sale despre funcţionarea autistă.

Aşezăm toate aceste concepte şi elemente în fresca violenţei sociale. Aşa cum o spune Rodica Matei foarte plastic, foarte vizual şi aproape ca într-un science-fiction: "Suferința e înghețată, încapsulată și transmisă urmașilor cu misiunea de a deschide cutia Pandorei atunci când contextul este prielnic vindecării rănilor și nu există riscul adâncirii lor. Adaptarea a dus la dezinvestirea a tot ceea ce ar fi fost funcțional, în favoarea formelor fără conținut. Emoțiile nu mai pot fi simțite. Ceea ce e de simțit e disperarea și lipsa de sens."

Ce poate face analistul cu această enigmă indescifrabilă? Problema constă, evident, în neputinţa pacientului de a verbaliza; este o "imposibilă întâlnire" cu durerea sa. Analistul are menirea de a face lumină în cripta cu netrăitele sentimente. Yolanda Gampel semnalizează şi direcţiile concrete de urmat, respectiv stabilirea legăturii între ceea ce a fost distrus în psihism şi ceea ce a fost distrus în lumea externă; desfăşurarea unui travaliu profund, psihanalitic, pentru  a deschide o cale de acces la reprezentabilitate; crearea de sens; recuperarea reperelor identităţii socio-culturale. Adiţional sunt necesare acţiuni în planul socio-cultural, către refacerea continuităţii şi totodată pentru constituirea unui spaţiu intern de recuperare a valorilor.

Subiectul (refacerea continuităţii transsgeneraţionale) şi bibliografia expunerii (Abraham şi Torok, Tustin - cu un appendix winnicottian: spaima de prăbuşire, iar peste toţi, parcă, această Gampel inspirată şi prolifică, şi chiar şi un Freud recontextualizat în tabloul traumelor colective istorice - toate acestea mi se par pasionante, iar relatarea mea, prin urmare... prea scurtă. Nu ne rămâne decât să mergem la surse şi, totodată, să-i pretindem psihanalistului român Rodica Matei o... continuare.

2 comentarii

  1. Multumim Dorin pentru toate relatarile la cald. Foarte interesant acest material.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Cristina, pentru aprecieri :)! Fac echipa operativa cu Alexa Plescan. Ne bucura sincer interesul pentru articolele noastre de pe Gradiva.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!