Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Adam si Eva – mitul sufletului-pereche

marți, 2 decembrie 2014

Adam si Eva – mitul sufletului-pereche


Exista o serie intreaga de teorii cu privire la alegerea partenerului de cuplu – teoria freudiana, teoria atasamentului, teoria psihodinamica a relatiei de obiect, teoria jungiana. Tindem sa alegem in mod ne-rational persoane care seamana izbitor la fizic, temperament, la unele caracteristici (miros, de exemplu) cu o persoana din familia de baza (mama, tata, bunici, frati, surori) sau extinsa (unchi, matusi), sau care, dimpotriva, sunt opusi. Oricum ar fi, alegerile, de cele mai multe ori, sunt inconstiente. Ne construim imaginea partenerului „ideal” din franturi de imagini aparute in filme si sedimentate in inconstient, franturi de fragmente ale unor personaje din literatura (Romeo si Julieta, Tristan si Isolda, Allan si Maitreyi), precum si din partile noastre masculine (la femeie) si feminine (la barbat), pe care le detinem fiecare.

Scrierile romantice proslavesc relatiile la distanta, iubirile neimpartasite sau imposibile, tragice, obsesive, intre persoane extrem de diferite (ca religie, etnie, mod si filosofie de viata). In aceste scrieri printul se casatoreste cu cersetoarea si invers, insa in viata reala o astfel de relatie nu are sanse mari de succes pe termen lung. Relatiile bazate pe deosebiri mari nu au mari sanse de reusita, spre deosebire de relatiile bazate pe asemanari intre parteneri (in ce priveste filosofia de viata, teluri, aspiratii, educatie, cultura). O relatie are o rata mai mare de a fi satisfacatoare pentru ambii si sa aduca implinire daca la nivel profund exista similaritati, chiar daca la nivel superficial (temperamental spre exemplu) persoanele sunt diferite.

Avem tendinta de a repeta inconstient pattern-urile de relatie cu persoanele semnificative din copilarie. Daca stilul de atasamentul primar a fost nesigur, vom abandona partenerii de cuplu sau ne vom lasa abandonati. Noroc ca persoana poate sa invete un stil de atasament sigur, astfel reusind sa intretina relatii autentice si satisfacatoare.

Am observat, nu de putine ori, existenta la unele persoane (fie ele femei sau barbati) a confuziei intre iubire si indragostire. Indragostirea contine in ea dragoste romantica si atractie erotica. Daca nu exista aceste ingrediente de inceput, multe persoane considera ca nu pot incepe o relatie. Este firesc sa incepem o relatie cu o persoana de care sa fim atrasi sexual, insa acest criteriu apare ca singur si unic criteriu de alegere. Tocmai aceste persoane au convingerea ca exista un suflet-pereche pentru ele si numai unul.

Indragostirea la prima vedere („parca as cunoaste acea persoana de o viata”) si pasiunea fulminanta pot sa se apropie de ideea sufletului-pereche. Specialistii din domeniul psi vorbesc de indragostire ca de o „nebunie” temporara, o dorinta de a ne intoarce la simbioza cu mama. Persoanele bantuite de acest mit au de obicei un eu nediferentiat si o incapacitate de a alege un partener potrivit. Ele tind sa ignore total vocea ratiunii si bunului simt comun, fiind orbite de „iubire”.

Cartea Adam si Eva a lui Liviu Rebreanu trateaza ciclul reincarnarilor, mitul sufletului-pereche, a cuplului Perfect, a Unului, a Primului, a Neseparatului. Un El si o Ea se cauta si se regasesc abia in a saptea reincarnare. Ideea ca exista un suflet-pereche ma duce cu gandul la goana dupa Partenerul / Partenera Perfect(a). Daca exista un suflet-pereche, atunci acela si numai acela ne este predestinat. O idee paguboasa care aduce numai nefericire. Mitul a fost adus in discutie de catre Platon, de catre filosofii taoisti, de catre Jung.

„Poate că în timpul unei reîncarnări celălalt suflet a rămas în vreo sferă îndepărtată; atunci omul simte cumplit zădărnicia vieţii pământeşti şi a tuturor zbuciumărilor sale, încercând să se apropie de Dumnezeu prin singurătate şi meditaţie.” – Liviu Rebreanu

In realitate acest mit se poate explica transgenerational, prin nevoia unui descendent de a vindeca o „nedreptate” in familia de baza. Uneori indragostirea se produce fata de o persoana care seamana izbitor cu o persoana renegata din familie. Asa se explica de ce unii se indragostesc de o persoana „straina” sau perceputa ca „straina”, adica renegata, diferita, „altfel” de neam. Cu acest act de indragostire, contopire, persoana renegata isi regaseste locul in familie. Este foarte firesc sa ne indragostim poate de o persoana care are aceleasi trasaturi ca o ruda indepartata sau cu o fosta iubire a unui parinte (iubire neimpartasita, tinuta secreta, neconsumata). Asa ne demonstram fidelitatea si apartenenta fata de familie. Poate doar din aceasta perspectiva mitul este valabil. Aceste situatii se vad des cand persoana isi lucreaza o constelatie. Sunt de acord cu Hellinger care se refera la omenire ca fiind o mare familie. Fiecare dintre noi avem ascendenti posibili in toate culturile lumii.

In viata reala, daca credem in mitul „sufletului-pereche”, ignoram potentiale parteneriate benefice si potrivite pentru noi, doar pentru ca incep cu prietenie, nu dau fluturi in stomac, nu suntem „cazuti pe spate”, nu dau senzatia de familiaritate extrema, ci, dimpotriva, au un iz de rational si calm. O persoana cu un anumit nivel economic, intelectual, social are sanse de a fi fericita cu o persoana cu acelasi statut. Alegerile bazate pe prietenie si valori comune nu au de multe ori fiorul celorlalte, insa rezista in timp.

Foto: Stephanie Noblet Miranda, Soulmate

Cristiana Alexandra Levitchi, "Adam si Eva – mitul sufletului-pereche", Cafe Gradiva

5 comentarii

  1. […] via Adam si Eva – mitul sufletului-pereche – Cafe Gradiva. […]

    RăspundețiȘtergere
  2. Povestea cu sufletul-pereche e in fond o idee care revine la moda periodic. Putem sa o consideram un "moft" care, daca este luat doar un pic in serios ca sa ne faca viata mai frumoasa poate fi acceptat.
    Sunt un pic sceptica in legatura cu povestile transgenerationale si cu constelatiile familiale. Teoria mi se pare extrem de interesanta si provocanta, dar in practica sunt foarte multe oprelisti. De exemplu, de unde pot sti iubirile neimpartasite ale unui bunic sau chiar ale mamei daca persoana respectiva insasi nu doreste sa povesteasca? Cred ca povestirile spuse de altii (adica nu de persoana in cauza) trebuie tratate cu precautie pentru ca fie sunt incomplete, fie doresc sa "infrumuseteze" situatia, fie nu isi mai amintesc, etc etc. Si cum se aplica aceasta teorie in cazul copiiilor adoptati care nu mai au legatura cu familia biologica? Asta nu inseamna ca este un motiv de respingere a teoriei, ci doar ca trebuie luata in serios pana la punctul in care realitatea confirma o anumita intuitie, si nu absolutizata.

    RăspundețiȘtergere
  3. cristiana levitchi4/12/14 19:18

    De acord cu dvs dna Luiza referitor la ce ati scris aici "Personal consider ca responsabilitatea si responsabilizarea unei relatii tine de cei doi care isi declara de buna voie si nesiliti de nimeni ca se vor iubi, ajuta, respecta si vor fi impreuna la bine si la greu. Nu ne nastem cu manual de instructiuni dar consider ca orice problema se rezolva in familie si impreuna, nu cu paleative fiecare separat (religii, terapii, Constelatii) pentru ca doar la separare se va ajunge. Fiecare om este firesc sa isi asume responsabilitatea propriilor ganduri si fapte mai ales intr-o relatie in cuplu care este un act continuu de creatie, transformare, schimbari, realizari – fiecare zi altfel incat nu ai cum sa te plictisesti si realizezi ca….doar dragostea si respectul raman peste ani ca singura avere. Este intadevar o provocare frumoasa o viata intr-un cuplu. Viata insasi este o provocare continua pentru fiecare, care astfel se descopera in primul rand pe sine si alege si culege consecintele." Problema se pune atunci cind un cuplu este intr-un impas, criza. De multe ori partenerii nu reusesc sa depaseasca singuri impasul. De multe ori nici nu isi vorbesc despre nevoi in cadrul cuplului. De multe ori nici nu se apleaca spre o autoanaliza. Cit despre Hellinger multa lume stie ca el a trecut printr-o analiza personala, a urmat multe formari in anumite psihoterapii inainte de a crea metoda constelatiilor. Dupa mine metoda este buna, insa corelata cu psihoterapia individuala.

    RăspundețiȘtergere
  4. cristiana levitchi4/12/14 19:39

    Doamna Raluca, nu putem "verifica" de multe ori "rational "povestile transgenerationale, ci instinctiv. Inconstientul are o alta logica decit constientul. Este dificil de introdus in statistica psihogenealogia, asta nu inseamna ca nu este veridica. Cind o persoana nu doreste sa spuna nimic - acolo exista un secret (care deseori ascunde un sentiment de rusine sau vina). Cind intrebam o ruda despre trecutul ei sesizam pauzele in discurs, evitarea privirii, ezitarile. Intuitia ne spune ceva despre o astfel de atitudine a rudei. Povestile acelea indiferent ca sint sa nu adevarate (amintirile sint subiective oricum si reactia la un eveniment poate fi diferita la diferite persoane) creeaza o "fantezie" in persoana care asculta. Transmiterea din inconstientul unei rude apropiate catre un descendent nu se observa fizic, ci doar la nivel atitudinal, uneori somatic, uneori prin cosmaruri. Cit despre copiii adoptati, de foarte multe ori ajung sa semene nu numai psihologic cu parintii care il adopta, ci si fizic. E ca si cum ar spune "doresc sa apartin acestei familii". Asta nu inseamna ca nu poate avea unele comportamente preluate inconstient de la unul dintre cei doi parinti biologici (desi poate ca nu i-a intilnit niciodata fizic).

    RăspundețiȘtergere
  5. cristiana levitchi4/12/14 19:50

    Despre psihogenealogie http://fr.wikipedia.org/wiki/Psychog%C3%A9n%C3%A9alogie

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!