Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Stanga si dreapta (II)

miercuri, 10 decembrie 2014

Stanga si dreapta


Socialiștii ultrareformatori de tip Bernstein (pe care Lenin îi ura peste măsură) erau niște revoluționari cu cuțitul în dinți pe lângă social-democrații de azi de tip Tony Blair sau Em. Valls.

Nu voi lua riscul să analizez cauzele actualei situații… dar succesul sistemului de piață trebuie să aibă totuși o relație cu demonetizarea ideilor "de stânga". În afara gherilelor comuniste din Filipine și Indonezia, greu mai găsești o mișcare care să se revendice de la stânga extremă.

Şi, totuși, există stanga si dreapta. Există un punct de vedere, axiologic vorbind ireductibil, care nu poate fi tratat ca o pură chestiune tehnică, făcând diferența între stanga si dreapta.

Există două și numai două valori fundamentale ale existenței umane: dreptatea și libertatea. Ideal, societățile ar trebui să le concilieze pe amândouă. Însă, în practică, ele intră în contradicție. Libertatea îngrădește justiția, iar aceasta din urmă o îngrădește pe cea dintâi. Totul se petrece ca într-un joc strategic (Go) în care două armate fac efortul de a se înconjura una pe alta.

Cine este "însetat de dreptate" este de stânga; cine pune deasupra oricărui bun libertatea este de dreapta.

Stanga si dreapta extreme nu au nimic de-a face cu această distincție.

Există șanse serioase ca această frontieră să rămână în picioare până la sfârșitul Lumii.

Dar să nu existe posibilitatea ca o societate să fie în același timp promotoare a libertăților și totodată dreaptă?

Sigur că se poate. Comparând cu societatea dinaintea Revoluției Franceze, cu privilegiile și enorma mizerie pe care o conținea, trebuie să mărturisim că societatea europeană de azi este, în același timp, și mai dreaptă, și mai liberă.

Dacă acest lucru se datorează în primul rând luptelor sociale sau enormei creșteri a capacității de producție (prin tehnică) rămâne de văzut.

Numai cinismul absolut, abolirea a însăși noţiunii de valoare, va desființa deosebirea dintre stanga si dreapta. Numai stăpânirea lumii de o bandă de pirați dincolo de orice noțiune de bine sau de rău va îngheța definitiv discuția.

Dar sfârșitul Istoriei (în care cred unii) nu este nici pentru azi, nici pentru mâine.

Foto:  Neetika Speaks

Citeşte şi "Stanga si dreapta (I)" de Ion Vianu

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!