Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Colectivizarea internetului

marți, 10 februarie 2015

Facebook si colectivizarea internetului


O schema legala de spamming, (nu chiar) pentru toata lumea


„Strict interzisă postarea de reclame şi spamuri!” „Citeşte cu atenţie regulile grupului ca să nu rişti excluderea!” „Îmi spui ceva despre tine? Ca să ne cunoaştem înainte de a ne împrieteni”. Sunt interdicţii sau solicitări uzuale pe Facebook. Deloc absurde sau deplasate. Mai greu de înţeles e de ce apar într-o reţea de socializare. Bizar e şi tonul uneori imperativ.

În istoria nu prea veche a internetului există (schematizând auster) o constantă pendulare între singularizare şi colectivizare. Zorile aparţin folosirii private a emailului, apoi căutărilor www cu motoare dedicate. Construirea de website-uri („pagini”) personale a fost un efort identitar ce a dus în mare măsură la atomizarea internetului. Monade reunite totuşi de – între timp – monopolistul Google. A urmat democratizarea explozivă realizată de bloguri („jurnale personale pe web”), entuziastă mobilizare la subiectivitate. Bloggerii au dorit să comunice şi au apărut blogroll-urile, indexările pe platforme comune ş. a. Roadele acestei tendinţe le-au cules însă, la scară industrială, reţelele de socializare, între care Facebook e pioniera, arhetipul şi gigantul.

Ne aflăm poate la apogeul colectivizării internetului. Cu toate aplicaţiile prin care propune opţiuni „personale”, realitatea e că nicicând prezenţa pe internet nu a fost mai sistematizată şi mai uniformizată decât e în reţea.

De ce intrăm pe Facebook? Printre altele pentru a ne reuni, a ne găsi unii cu alţii, a fi împreună. Nu în ultimul rând, pentru a vedea şi a fi văzuţi. Există nu puţine alte motive, dar acestea două sunt printre cele funciare, şi nu doar pentru Reţeaua de Socializare, ci pentru internet în general, care e tot o reţea (world wide web). Avem, în fond, posibilităţi online suficiente pentru a ne reuni exclusivist, în particular sau profesional, ca grupurile cu membership, intranetul sau listele de discuţii pe email. Cu toate acestea, Facebook exercită o atracţie incomparabilă, tocmai prin scena panoramică de satisfacere, în doze legale, a voyeurismului şi a exhibiţionismului, urcând uşor în reţea până la suprastimulare. A posta fotografii de nuntă, din maternitate şi de la botezuri, din cămine şi din baie, personale şi cotidiene, a da check-in-uri la tot pasul, a trage cu ochiul la ce face cutare, a-ţi face semne cu fostul amor pe wall, a privi în conturile şi la pozele unor „prieteni” necunoscuţi şi câte şi mai câte, iată doar expresiile concrete ale principiului prim al Reţelei de Socializare. Fără de care ea nu ar fi ceea ce este.

De altfel, Facebook nu doar că s-a fondat, istoric, pe aceste pulsiuni, dar le şi satisface activ. Prin „împrieteniri” (elementarul demers), prin forme mereu înnoite de interacţiune şi intruziune reciprocă („like”-uri şi cereri de „like”, „ghionturi”, chat, jocuri colective infinit-repetitive, ş.c.l.), prin invitaţiile la tot soiul de activităţi, 90% de o perfectă gratuitate şi introducând pe uşa din faţă abuzul şi spamming-ul; nu în ultimul rând, prin descinderea neîntrebată în aria personală a utilizatorului a altor utilizatori, plătitori de reclamă (iar asta pe baza folosirii statistice a datelor personale). Endemicele scandaluri despre „găurile” în protecţia informaţiilor sunt nu accidente, ci developează chiar natura afacerii. Tsunami-ul din presă referitor la masivul „experiment psihologic” prin care Reţeaua şi-a manipulat utilizatorii nu are altă cauză decât tectonica sistemului.

În acest cadru, relativ noile reglementări şi gadgeturi pentru protejarea intimităţii ori împotriva spamming-ului par simple diversiuni lansate de la ghişeul de reclamaţii. Abătând atenţia de la ce a făcut şi face, de fapt, succesul reţetei… reţelei. Motiv pentru care „măsurile” nici nu vor fi vreodată altfel decât cosmetice şi parţiale (şi tocmai de aceea adesea plantate arbitrar ori absurd pentru utilizatori): orice ar merge mai departe ar periclita chiar miezul afacerii.

Spamming-ul, unanim hulit şi cu atât mai sancţionat, cu cât înfloreşte peren în emailuri, are o cale legală de rulare, cât o autostradă, faţă de care orice alte încercări par potecuţe nesigure: Reţeaua de Socializare. Internetul, de altfel, presupune, ca o consecinţă sine qua non, spamming-ul, tocmai pentru că numără printre ingredientele necesare voyeurismul şi exhibiţionismul, a vedea şi a fi văzut, incitând la intruziune (doar un indiciu: pornografia, niciunde mai prolifică decât în mediul online; sau un altul, sugestiv: credinţa, foarte comună chiar şi azi, că făcându-ţi un site vei ajunge brusc în atenţia lumii întregi, cu o expunere cam ca în visele de nuditate în public).

Facebook subscrie la regulă şi o suprasaturează.

Utilizatorii care formulează restricţii şi chemări la ordine şi la on topic au tot dreptul să o facă, dar fără vreun succes previzibil. Poate doar unul mic, permis de ipocrizia sistemului şi spre certificarea de bună-purtare a acestuia.

Preluat din Cultura

Foto: http://cardsharing-provider.com/internet-spam.shtml

Un comentariu

  1. foarte bun articolul! si foarte bine analizat fenomenul Facebook.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!