Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Dementa si eutanasia

sâmbătă, 28 februarie 2015

Dementa si eutanasia

Este titlul care mi-a atras atentia dintre lucrarile prezentate in a doua zi a Conferintei Nationale Alzheimer 2015, lucrare avandu-i ca autori pe dr. Mihaela Staicu (Bucuresti) si Adrian Ivanoiu (Bruxelles).

Un subiect dificil. Daca as spune eutanasia dementei sau de dementa eutanasiei ar fi mai putin dificil?

Autorii precizeaza la debutul lucrarii ca este un subiect complex si sensibil, dificil pentru un medic care prin definitie se afla in slujba vietii. Dar, daca exista viata buna, de ce nu atunci si moarte buna, adica eutanasia, ma gandesc ca si-au zis, probabil, oamenii.

Astfel, in continuare ne sunt prezentate definitiile si tipurile de eutanasie si sinucidere asistata. Pentru cei interesati recomand biblioteca. Ni se precizeaza care tipuri sunt legale si care ilegale si in ce tari sunt legale. Pentru cei interesati, consultati legislatia in domeniu.

In Romania eutanasia nu este permisa. In Belgia, da. Asa ca restul lucrarii este belgiana, ca sa zic asa. Ni se face deci cunostinta cu practica eutanasiei in Belgia.

Da, asa cum am spus, acolo eutanasia este permisa. Sigur, nu in orice conditii. In ce priveste boala, trebuie sa fie vorba de o boala incurabila, de o durere insuportabila, constanta si imposibil de vindecat. Cat despre bolnav, acesta trebuie sa faca o cerere voluntara care trebuie sa fie gandita, informata si persistenta in timp. Medicul? Medicul trebuie sa indeplineasca de indata cererea de eutanasie a bolnavului daca aceasta a fost acceptata legal. Ba, in Olanda, medicul trebuie sa dea curs cererii chiar daca personal nu este de acord cu ea. Iar, legat de dementa, conform legilor belgiene nu este permisa eutanasia bolnavilor de dementa.

Clar, nu? Nu? Sa vedem.

eutanasia dementa conferinta nationala alzheimer

A fi bolnav presupune un diagnostic. De dementa, in cazul nostru. Or, exista si ceea ce se numeste incertitudinea diagnosticului, mai ales intr-o boala cu evolutie progresiva ca dementa. Rezultatele unui studiu au aratat ca in cazurile de dementa diagnosticate precoce si cu asteptari mari de evolutie negativa aproximativ 30% din acestea sunt confirmate.

In discutie mai este adusa si ireversibilitatea starii de inconstienta (coma), care este de asemenea interpretabila. Am retinut aici ca, de exemplu, starea de constienta a unui bolnav comatos, in cazul membrilor de familie, este legata de... legaturile afective (acel "vorbiti-i, va aude" adresat de medici familiei).

Simtiti nevoia de un caz clinic concret? Iata, o pacienta din cadrul unei institutii medicale catolice (din Belgia, bineinteles). Este diagnosticata, relativ devreme, cu dementa. Face, conform legii, o cerere anticipata voluntara de eutanasie, adica isi exprima intentia. O intentie informata si gandita?! Concret, in aceasta cerere bolnavul spune ca ,,nu mai doresc sa mai traiesc daca ajung in conditiile medii de gravitate a bolii”...

Starea ei se deterioreaza – deficit cognitiv, nu se mai poate ingriji si nu mai poate face cumparaturi, are accese de comportament violent.

Tot conform legii, face o a doua cerere (spuneam ca cererea trebuie sa fie persistenta in timp), care ar trebui sa echivaleze legal cu decizia (si nu cu intentia) de a fi eutanasiata. Aflam ca aceasta cerere este mult influentata de copiii pacientei. De altfel, in cele mai multe dintre cazuri, familia este cea care adreseaza astfel de cereri, ne mai putand suporta suferinta celor dragi, ni se spune.

Ce decizie credeti ca ia medicul? Pentru ca nu va pot oferi mai multe date despre caz, nu o sa o lungesc. Raspunsul medicului a fost ca, desi este vorba de o boala incurabila, nu poate garanta consimtamantul constient al bolnavei si nici caracterul insuportabil al durerii. Deci... fara eutanasie.

In raspunsurile date de autorii lucrarii la intrebari am retinut ca legea permite bolnavului sa faca cerere de eutanasie, nu-l obliga sa o si faca. La fel, legea ii permite medicului sa faca eutanasia, nu-l obliga sa si o faca. Este insa obligat insa sa informeze pacientul daca nu doreste sa o faca si sa-l indrume in alta parte.

In finalul discutiilor s-a dezbatut dreptul la viata versus dreptul de a dispune de o moarte demna.

Voi ce decizie ati lua? Revenind la titlul lucrarii, as intreba: dementa sau eutanasia? O viata (doar?) rea sau o moarte (doar?) buna?

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!