Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Bolile psihiatrice sunt in crestere

marți, 10 martie 2015

Bolile psihiatrice sunt în creştere, iată ce a declarat dr. Adrian Preda, profesor de psihiatrie la Universitatea din California, prezent la lucrările Congresului Naţional de Psihiatrie de la Sinaia de anul trecut.

Această creştere înregistrată pentru bolile psihiatrice - schizofrenie, depresie, anxietate etc. - are loc azi în întreaga lume, cu toate progresele certe realizate în cercetare, diagnostic şi tratament.

În ultimii două decenii, de pildă, au fost înregistrate mari realizări în domeniul medicamentaţiei. Cele mai multe medicamente de azi pentru bolile psihiatrice nu existau în urmă cu douăzeci de ani. Medicamentele îi ajută azi pe pacienţi să funcţioneze adecvat în afara spitalului şi să evite internări nesfârşite.

Cu toate acestea, lucrurile nu stau pe roze. Medicamentele ajută mult în afecţiunile de tip afectiv şi anxios, însă trebuie prescrise întreaga viaţă. Situaţia pacienţilor cu schizofrenie nu e tot atât de pozitivă, care se inserează mai greu în ceea ce numim o existenţă normală - căsătorie, familie, slujbă.

Multe categorii diagnostice propuse de DSM - Diagnostical and Statistical Manual acum patru decenii pentru bolile psihiatrice, spune dr. Adrian Preda, nu pot fi validate şi probabil că multe nici nu există. Pe acest fundal în Statele Unite cercetarea psihiatrică urmăreşte azi definirea problemelor psihiatrice în afara diagnosticului, accentul fiind pus pe experienţa cotidiană a pacientului.



Sursă: Televiziunea Medicala

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!