Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

„Filme pentru liceeni” - Inscrieri pentru proiectii de film gratuite si workshop-uri pentru profesorii de liceu!

marți, 22 septembrie 2015

filme pentru liceeni macondo lanterna magica

Asociația Macondo a lansat la data de 15 septembrie platforma online www.filmepentruliceeni.ro, unde cadrele didactice se pot înscrie la proiecții gratuite de film și workshopuri în cadrul proiectului „Filme pentru liceeni”. Înscrierea va fi posibilă până la data de 15 octombrie 2015.

Astfel, profesorii de liceu vor putea viziona împreună cu elevii șase filme de artă pe parcursul anului școlar 2015-2016 în diferite cinematografe și spații culturale.

În București elevii și profesorii sunt invitați să vizioneze filmele la cinema Elvira Popescu și Spațiul Public European. Pentru fiecare film proiectat, Asociația Culturală Macondo, organizatoarea proiectului, va susține un workshop dedicat pentru primele 50 de cadre didactice care completează formularul de înscriere pe website.

Workshop-urile, disponibile doar în București, vor exemplifica metode practice pentru utilizarea filmului ca metodă de predare. Proiecțiile de film au loc și în următoarele 12 localități din România: Timișoara, Râșnov, Corabia, Caracal, Moinești, Moreni, Slobozia, Slatina, Toplița, Târgoviște, Râmnicu-Vâlcea și Giurgiu.

Selecția de filme include producții internaționale recente, apreciate de critici din toată lumea. Cele șase filme abordează stiluri cinematografice și teme sociale diverse. Selecția cuprinde următoarele titluri: Keep Rollin / Vielen Dank Fur Nichts (2013), regizat de Stefan Hillebrand și Oliver Paulus, Keeper (2015), în regia lui Guillaume Senez, Mustang (2015), regizat de Deniz Gamze Ergüven, La vie en grand (2015) în regia lui Mathieu Vadepiedm, animația The Boy and the Beast de Mamoru Hosoda și Louder than Bombs (2015) de Joachim Trier. Filmele alese au obținut premii importante, precum Europa Cinemas Label la Festivalul de la Locarno (Keeper), Europa Cinemas Label la Festivalul de la Cannes (Mustang), sau premiul criticii la Festivalul Internațional de Film Norvegian (Louder than bombs).

Profesorii care se înscriu în proiect au șansa de a vedea aceste filme, în premieră în România, împreună cu elevii lor, pot participa la workshop-uri și pot aplica Ghidul Educativ în sala de clasă.Astfel, elevii sunt invitați să descopere nu numai elemente teoretice de cinematografie, dar să dezbată și subiecte precum egalitatea de gen, planificarea familială sau incluziunea socială.

Sub sloganul „Filmele bune se cunosc din școală”, scopul proiectului „Filme pentru liceeni” este de a crește gradul de cultură cinematografică și de a promova educația prin film în școlile din România. Asociația Culturală Macondo împreună cu partenerul său elvețian, Asociația Lanterna Magică, vor pune la dispoziția participanților un plan de lecții pentru predarea de noțiuni cinematografice și sociale la sala de clasă, după vizionarea filmului.
Materialele realizate de noi sub forma unui Ghid Educativ vor demonstra cum prin diferite metode, de exemplu,utilizarea extraselor de film sau jocurile de rol, elevii pot învăța să privească critic un produs audio-vizual, 
declară Diana Cercel, coordonatorul proiectului. Planurile de lecții precum și extrasele de film vor fi disponibile gratuit pentru profesori pe site-ul www.filmepentruliceeni.ro.

filme pentru liceeni macondo lanterna magica

Proiectul „Filme pentru liceeni” este susținut de Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice, Inspectoratul Școlar București, Casa Corpului Didactic București, Reprezentanța Comisiei Europene în România,Direcția Municipală Pentru Cultură, Învățământ, Sport și Tineret Slobozia, Casa Corpului Didactic Ialomița, Casa Corpului Didactic Olt, Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița,Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, Inspectoratul Județean Școlar Ialomița,Inspectoratul Școlar Județean Olt, Casa Corpului Didactic Dâmbovița, Cinema Elvira Popescu.

Proiectul „Filme pentru liceeni” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.


Despre organizatorii proiectului "Filme pentru liceeni"


Înființată în 2007, Asociația Culturală Macondo deține o experiență considerabilă în dezvoltarea de proiecte în domeniul cultural, cu precădere în cel cinematografic, dar și în distrubuția de filme de artă pe piața din România.

Lanterna Magică este un club internațional de cinema pentru copii, fondat în Elveția, cu o existență de peste 20 de ani. Obiectivele sale constau în încurajarea tinerelor generații în studiul culturii cinematografice și în oferirea de instrumente pentru a înțelege imaginile cu care ei interacționează zi de zi.

Proiectul este promovat și susținut de partenerii media: Kiss FM, Kiss TV, Femeia, Revista Ioana, Femeia de Azi, www.parinti.com, www.femeia.ro, www.revistaioana.ro, www.renne.ro, Cinemagia, Observatorul Cultural, Super Bravo Girl, Revista Știință și Tehnică, Revista FiLM, Revista LZR, www.suntparinte.ro, www.edu-news.ro, www.examenultau.ro, Cinema RX, Historia, www.aarc.ro, www.cafegradiva.ro, www.movienews.ro.


Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați:
Diana Cercel, Project Manager
Telefon: 0723.234.005
Email: diana@asociatiamacondo.ro
https://www.facebook.com/filmepentruliceeni
http://filmepentruliceeni.ro/

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!