Mervyn umplea perfect golul din viata Milei. El conferea sens existentei ei, era ceea ce-i lipsise femeii pentru a o face completa, pentru a-i astupa oroarea copilariei si singuratatea maturitatii. Mila a devenit la randu-i mama inteligenta pe care el n-o avusese niciodata. Mervyn a devenit fiul, copilul pe care sa-l rasfete asa cum ea nu fusese niciodata rasfatata, ca si cum, prin vindecarea lui, ea insasi s-ar fi putut vindeca, ar fi putut face ca totul sa fie bine pentru amandoi. Dupa o existenta de lipsuri, Mervyn era izbavirea Milei.
Viata nu poate fi chiar atat de cruda si incorecta, daca mi te-a dat pe tine,
i-a scris Mila, mai tarziu, cand traiau de parti diferite ale Cortinei de Fier.
Eu m-am mutat in tine si nimic nu ma va alunga dintr-o locuinta asa calda. In lume exista atat de putina caldura si iubire, incat nu-ti poti ingadui sa pierzi nici macar o farama din ele, daca le-ai gasit.
Mervyn a fost cu adevarat prima iubire a Milei si idila lor detinea puritatea morala si claritatea absoluta, de vis, a adolescentei. Mila avea prea putine puncte de referinta reale pentru viata ei emotionala, dar foarte multe literare. Pentru ea limbajul iubirii era melodramatic, naiv si usor copilaros, insa cu un substrat de pasiune clocotitoare care era numai al ei. Nu o pasiune erotica, ci una alimentata de teama teribila de abandonare, de pierdere a sansei acesteia unice de a-si mantui viata nefericita si de a-i anula suferintele printr-o singura lovitura indrazneata.
Fragment din Owen Matthews, Copiii lui Stalin. Trei generatii de dragoste si razboi, traducere de Mihai-Dan Pavelescu, Editura Meteor Press, 2010, p. 180.