Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Psihanaliza in Romania, primii 25 de ani

miercuri, 25 noiembrie 2015


psihanaliza in romania societatea romana de psihanaliza srp
Societatea Romana de Psihanaliza

Psihanaliza in Romania, primii 25 de ani


Institutional, psihanaliza romana exista de un sfert de veac, prin infiintarea, in 1990, a Societatii Romane de Psihanaliza.

Istoric, interesul autohton pentru psihanaliza este mai vechi – si aproape sincron, am indrazni sa spunem, cu descoperirea si explorarea aplicata a continentului subteran al inconstientului, intr-un ev in care psihanaliza inca mai avea sa treaca pragul casei din Berggasse 19 si sa cucereasca Europa si lumea. Receptivitate locala pentru psihanaliza va fi existat de timpuriu, fie si in doze mici, fie si in forma ineluctabilelor clisee si vulgarizari de presa si de strada, cel mai adesea comice. Dar si fundata, sporadic, pe preocupari stiintifice, intrucatva si clinice (dupa cum se poate conspecta din exceptionala istorie Freud si psihanaliza in Romania a dr. G. Bratescu) – preocupari ale unui Nicolae Vaschide (1911) sau M. Ilian (1913), ale unor interbelici precum Constantin Vlad sau Ion Popescu-Sibiu s.a., iar mai tarziu Ion Vianu. Blocati ideologic in anii totalitarismului, romanii au lipsit de la festivalul postbelic al psihanalizei, luand o pauza de decenii. Cu toate acestea, chiar si inhibat, interesul pentru psihanaliza a subzistat si, dupa cum s-a putut sau nu s-a putut in epoca, a fost cand manifest, cand latent, cand practicat, chiar, dincolo de marginile legalitatii.

Orice aniversare este nu doar un prilej formal si o data in calendar, ci si un moment de bilant, analiza si proiectii. Ce parcurs a avut psihanaliza in Romania postdecembrista? Ce statut si ce raspandire cunoaste astazi in cultura si in societatea romana sau in lume? Care (mai) este utilitatea, individuala si sociala, a unui inalt sofisticat demers psihoterapeutic?

Am adresat, in aceasta rama, cateva intrebari unor proeminenti psihanalisti romani. Cativa apartinand generatiei pionierilor si a fondatorilor psihanalizei clinice in Romania. Altii din noua generatie de psihanalisti care a crescut in acest rastimp istoric, unic la noi prin practica neintrerupta a psihanalizei. Toti impartasind o calitate, pe cea de a se fi exercitat, intr-o perioada sau alta, ca presedinte al Societatii Romane de Psihanaliza, organizatia profesionala de formare in psihanaliza.

(D.-L. Bitfoi)

  1. Cum ati descrie si cum apreciati dezvoltarea psihanalizei romanesti in ultimii 25 de ani?
  2. Este psihanaliza o metoda psihoterapeutica eficienta si de actualitate sau este depasita si in criza, potrivit unei opinii destul de raspandite azi?
  3. Cum vedeti psihanaliza contemporana si la care dintre tendintele actuale aderati?
  4. Care credeti ca este viitorul psihanalizei?
  5. Exista un loc si un rol pentru psihanaliza in societatea si cultura romana?


Viitorul psihanalizei va fi stiintific sau nu va fi deloc

Eugen Papadima

PhD, psihanalist, vicepresedinte al Societatii Romane de Psihanaliza


1. Trecand dincolo de atitudinile festiviste, dincolo de autogratularea aniversara greu de evitat, vreau sa mentionez ca acesti 25 de ani marcheaza doar dezvoltarea psihanalizei dupa infiintarea unei asociatii profesionale inscrisa la tribunal. Dupa stampilarea hartiilor care introduc in legalitate specializarea noastra. In fapt, dupa cum multa lume a aflat deja, gandirea si chiar practica clinica psihanalitica din Romania dateaza de aproape un secol, cu o indelungata etapa de dezvoltare in semi-legalitate, in perioada comunista.

Daca totusi vrem sa ne referim la ultimii 25 de ani, as distinge mai multe etape:
  • cea „autohtona” – intre 1990 si 2001 – nu mult diferita ca dinamica de perioadele anterioare,
  • cea a „Grupului de Studiu IPA”, din 2001, cu indrumare si control international,
  • cea prezenta, autonoma si din nou „autohtona”, din 2011, cand Societatea Romana de Psihanaliza (SRP) a devenit componenta a Asociatiei Internationale de Psihanaliza (IPA). Conform procedurii consacrate de evolutie, aplicata peste tot in lume noilor organizatii psihanalitice, SRP are in prezent statutul de societate „provizorie”. Etapa de provizorat se refera la o perioada in care IPA supravegheaza de la distanta modul nostru de functionare autonom, pentru a se asigura ca aceasta functionare nu devine prea „autohtona” si nu se indeparteaza prea mult de aspectele fundamentale ale gandirii si practicii psihanalitice internationale. In cazul in care, dupa o perioada de cativa ani, IPA constata in grupul nostru o maturizare profesionala si institutionala in acord cu practicile internationale, SRP va deveni societate IPA „definitiva”.

Nu sunt foarte sigur daca, in momentul prezent, am putea spune ca noi am trecut cu adevarat, in dezvoltarea noastra, de la perioadele provizorii de tranzitie, de la „copilarie” si „adolescenta” la maturitate, din punctul de vedere al dezvoltarii profesionale si clinice, cat si din cel al functionarii ca institutie psihanalitica.

Dar probabil ca nu noi suntem cei mai in masura sa ne autoapreciem dezvoltarea. Deoarece psihanaliza este in primul rand o metoda clinica de terapie, as lasa aceasta evaluare in competenta publicului din Romania, a celor care au beneficiat si vor beneficia de aportul nostru, al fostilor si actualilor pacienti.

2. Ca practician al ei pot sa va asigur ca psihanaliza clinica contemporana, terapia ca atare, este o metoda foarte eficienta, atat in timp, cat si in consum de energie si resurse materiale. Din nefericire, psihanaliza recenta este foarte putin cunoscuta si inteleasa de catre cei din afara ei, si nu numai...

Cred ca acei care considera psihanaliza drept „depasita” cunosc si se refera numai la ceea ce a patruns in mentalul colectiv pana la mijlocul anilor 1970, in principal prin succesul, seductia exercitata de catre scrierile lui Freud si de cele ale discipolilor sai, mai mult sau mai putin fideli gandirii „maestrului”. Nota filosofico-metafizica a acestor scrieri, specifica secolelor trecute, devine din ce in ce mai putin acceptata in gandirea secolului 21, fapt care explica, in opinia mea, aparitia impresiei tot mai generale ca psihanaliza reprezinta o teorie si o metoda „depasite”, aflate in „criza” de credibilitate.

In realitate, spre sfarsitul anilor 1990 si, in special, dupa anul 2000, in prelungirea unor intuitii ale catorva psihanalisti „clasici” (Fairbairn, Ferenczi, Bowlby, Bion, Searls, Winnicott si altii), psihanaliza a inceput sa se „contamineze” de gandirea cu caracter stiintific. Sa se fundamenteze pe descoperirile psihologiei experimentale, pe observarea interactiunilor nonverbale dintre mama si noul-nascut, pe datele obtinute de neuroimageria cerebrala, pe teoria sistemelor dinamice nelineare cu autodezvoltare, pe teoria haosului si pe studiile genetice si epigenetice.

3. Ca urmare a noilor sale tendinte de evolutie, psihanaliza contemporana a evoluat atat de mult in relatie cu cea clasica, incat uneori creeaza impresia ca nu ar mai fi „adevarata” psihanaliza. Ma refer la orientarile clinice cu un caracter mai apropiat de rigorile gandirii stiintifice, la curentul „intersubiectivitatii”, la cel „relational”, precum si la cel al „cunoasterii relationale implicite” (propus de Grupul din Boston). Acestea ar fi orientarile contemporane in care simt ca ma regasesc in ultimii 20-25 de ani.

4. Parafrazand pe cineva, as spune ca viitorul psihanalizei va fi stiintific sau nu va fi deloc. Din fericire, asa cum am mentionat anterior, in ultimii ani are loc o apropiere tot mai mare a teoriei si practicii clinice de metodologia stiintifica. In mod firesc si inevitabil, exista inca o puternica inertie printre unii dintre colegii mei din tara si din strainatate, dar, in mare masura, sunt optimist si cred ca in viitor „noua psihanaliza” isi va putea dovedi cu claritate eficienta sa terapeutica in practica clinica.

5. Aici problema este ceva mai complicata. Psihanaliza, in special prin scrierile lui Sigmund Freud si ale lui C. G. Jung, ale caror aptitudini filosofice, cultural-enciclopedice si literare, cu tentele metafizice inerente ale timpului, a avut o cariera de mare succes printre oamenii de cultura din toata lumea. Nu stiu daca si cand cineva dintre psihanalistii contemporani va mai avea motivatia si talentul de a scrie intr-un mod atractiv si pentru oamenii de cultura din afara domeniului, ca si pentru publicul larg. De asemenea, nu stiu in ce masura noua gandire psihanalitica stiintifica, inevitabil mai „arida”, va putea vreodata sa egaleze nota de spiritualitate si forta de seductie a scrierilor clasice. Daca va avea insa loc o includere treptata a culturii si a gandirii stiintifice in domeniul mai larg al Culturii, tendinta care cred ca a aparut deja in mentalul colectiv al anilor recenti, vom putea fi mai optimisti si in legatura cu sansa noastra, a psihanalistilor, de a ne „reabilita” imaginea in atentia oamenilor de cultura.

Psihanaliza si gandirea psihanalitica in psihoterapie

psihanaliza psihoterapie psihoterapeut
René Magritte, La Traversée difficile, 1926

De psihanaliza pot beneficia nu numai persoanele cu tulburari psihice, ci si persoanele «sanatoase»

Vasile Dem. Zamfirescu

Psihanalist formator si supervizor SRP si Colegiul Psihologilor din Romania, profesor universitar de psihanaliza – Facultatea de Psihologie, Universitatea „Titu Maiorescu”


1. In Romania psihanaliza a avut trei inceputuri: primul, exceptional, in perioada interbelica (cu teze de doctorat in medicina pe teme de psihanaliza, cu multe carti „despre“ si, bineinteles, practicieni ai psihanalizei, care insa nu aveau analiza personala); al doilea in anii ’70 ai secolului al XX-lea, cand Ion Vianu si un grup de psihologi, printre care Eugen Papadima, au aratat interes teoretic si practic psihanalizei; al treilea inceput il plasez in 1990, cand a luat fiinta Societatea Romana de Psihanaliza. Acesta al treilea inceput, despre care vorbesc in continuare, are cele mai mari sanse sa asigure o dezvoltare durabila psihanalizei in Romania. Motivele sunt urmatoarele: a) existenta SRP si a mai multor asociatii de psihoterapie psihanalitica (Asociatia Romana de Psihoterapie Psihanalitica – ARPP, Fundatia Romano-Olandeza pentru Psihoterapie Psihanalitica – FROPP, Fundatia Generatia, Asociatia de Consiliere si Psihoterapie Psihanalitica din Bucuresti – ACPPB, Asociatia Romana de Psihanaliza de Cuplu si Familie – ARPCF, Insight – Asociatia pentru Promovarea Psihanalizei Teoretice si Clinice) care se bazeaza pe criteriile internationale ale formarii profesionale (analiza personala, supervizare, formare teoretica); b) relatii institutionale si individuale cu psihanaliza contemporana (SRP este membra a Asociatiei Psihanalitice Internationale); c) prezenta constanta a psihanalizei in invatamantul superior timp de 25 de ani); d) existenta in limba romana a literaturii psihanalitice gratie activitatii Editurii Trei si a Editurii Fundatiei Generatia. In momentul de fata cultura romana beneficiaza de operele complete ale lui Freud si Jung, precum si de traduceri din opera psihanalistilor contemporani.

Afirm fara ezitare ca ultimii 25 de ani au fost cei mai favorabili pentru psihanaliza din Romania.

2. Daca psihanaliza ar fi doar o metoda psihoterapeutica, discutia despre actualitatea si eficienta sa ar merita toata atentia. In aceasta privinta, ceea ce ar putea fi un dezavantaj (durata si investitia financiara) este compensat de durabilitatea rezultatelor si mai ales de faptul ca psihanaliza produce nu numai vindecare in sensul disparitiei sau ameliorarii simptomelor, ci si schimbare psihica. Doresc sa ma refer la ceea ce nu este adus in discutie cand se valorizeaza psihanaliza, si anume contributia sa la autocunoastere, cu incontestabile consecinte practice in sensul cresterii calitatii vietii si al maximizarii performantei profesionale si existentiale. Asta inseamna ca de psihanaliza pot beneficia nu numai persoanele cu tulburari psihice, ci si persoanele „sanatoase“. Oricat de sanatos ar fi cineva din punct de vedere psihiatric, pe parcursul dezvoltarii sale exista intotdeauna momente mai dificile, blocaje sau chiar evenimente traumatice mai mult sau mai putin accentuate care ii influenteaza viata adulta. Fiecare dintre noi are o parte mai intunecata a personalitatii („umbra“ despre care vorbea Jung) a carei cunoastere prin psihanaliza elibereaza energie psihica si relanseaza dezvoltarea dimensiunilor blocate pe parcursul istoriei personale. In aceasta consta principalul atu al psihanalizei, care o face profitabila pentru oricine doreste schimbarea in bine in plan psihic.

3. Este evident pentru mine ca psihanaliza contemporana poate fi caracterizata drept pluralista. Alaturi de psihanaliza clasica inspirata de scrierile lui Freud, dar mult mai putin de practica sa clinica, numita si psihanaliza „pulsiunilor“, s-au dezvoltat in ultima suta de ani si alte directii importante: psihologia eului, psihanaliza interpersonala, psihanaliza relatiilor cu obiectul inspirata de Melanie Klein, psihanaliza sinelui (Heinz Kohut). Principala noutate adusa de orientarile nefreudiene, atat in teorie, cat si in tehnica, este sublinierea importantei relatiei umane, atat pentru structurarea personalitatii si pentru disfunctiile ei (la Fairbairn libidoul nu cauta placerea, ca la Freud, ci relationare!), cat si pentru efectul terapeutic al psihanalizei. In ce ma priveste, consider ca grupul de orientari cunoscut sub denumirea de „psihanaliza relationala“, la care ader, exprima cel mai bine spiritul psihanalizei contemporane.

4. Nu am nici o ingrijorare pentru viitorul psihanalizei. Atata timp cat mintea va fi impartita in constient si inconstient, psihanaliza va fi chemata sa contribuie la unificarea mintii omului, la integrarea inconstientului in constient sau la extinderea constiintei, cu rezultate benefice cunoscute din istoria de mai bine de o suta de ani a psihanalizei. La nivel global, psihanaliza continua sa se extinda, in pofida aparentelor. Chiar daca in Occident psihanaliza nu mai este la moda, ea cunoaste o dezvoltare puternica in America de Sud, se raspandeste in tarile ex-comuniste din Europa, inclusiv in Rusia, patrunde in China, dupa ce a facut primii pasi in India sau Japonia.

Citeste Stefano Bolognini: Psihanaliza, o stiinta cu statut special

5. In cultura romana psihanaliza nu este doar posibila, ci de-a dreptul necesara. Introducerea psihanalizei intr-o cultura echivaleaza cu parcurgerea unei etape a Iluminismului ramasa inca neconsumata. Daca psihanaliza ar cunoaste o raspandire suficient de larga in Romania, ne-am putea astepta la persoane publice, inclusiv politicieni, care sa-si asume faptele, la modificarea metodelor de educatie, in sensul inlocuirii constrangerii, a reprimarii, caracteristice sistemului comunist, cu prelucrarea tendintelor naturale ale omului (nu numai sexualitate si agresivitate, dar si dorinta de afirmare / imbogatire), a refularii cu sublimarea. De asemenea, ar fi de asteptat o crestere a nivelului de maturitate psihica a concetatenilor nostri, de responsabilitate sociala si politica. Dezvoltarea psihoterapiei, in general, si a psihanalizei in particular vor avea pe termen mediu si lung efecte benefice.

psihanaliza psihanalist psihanalistii
René Magritte, L'Assassin menacé, 1926

Psihanaliza contemporana nu s-a dezvoltat in opozitie cu psihanaliza freudiana, ci in continuarea ei

Vera Sandor

Membru fondator al Societatii Romane de Psihanaliza, membru al Société Psychanalytique de Paris, presedintele Fundatiei Generatia


1. Anul 1990 a gasit psihanaliza romaneasca in situatia unei practici psihoterapeutice clandestine a unor psihoterapeuti care se inscriau intr-o filiatie fragila, venita dinspre reprezentantii psihanalizei romanesti de la inceput de secol XX. O mare parte din acestia a emigrat din cauza amenintarii fasciste, o alta parte a tacut si o mica parte a continuat sa transmita psihanaliza ca stiinta si ca terapie in conditii de clandestinitate.

Cei – putini ca numar – care practicau au organizat imediat Societatea Romana de Psihanaliza ca asociatie profesionala. S-au petrecut aproape concomitent evenimente decisive pentru psihanaliza romaneasca: intrarea in contact cu diverse asociatii si curente psihanalitice europene (lacanieni, adlerieni, jungieni, eriksonieni etc., intr-o tara deschisa brusc si invadata de ajutoare, marfa, informatie…), emigrarea unui numar de psihanalisti romani in cautarea unor repere profesionale si / sau universitare sau / si al unui destin personal, si, in sfarsit, contactul cu Asociatia Internationala de Psihanaliza.

Cei ramasi au investit un efort considerabil in promovarea psihanalizei, la universitate, la spitale de psihiatrie, in publicatii si in stabilirea unor proceduri de formare conforme cu exigentele internationale. Au fost exigente uneori imposibil de asumat de catre persoane sau asociatii care aderau la teorie, dar nu erau pregatite sa isi asume acest efort, fie din cauza unor reduse disponibilitati personale, fie din cauza rezistentei la psihanaliza. S-au produs astfel fracturi si factiuni in psihanaliza din Romania ca tehnica terapeutica si ca repere teoretice. S-au produs si optiuni alternative de psihoterapie psihanalitica influentate de diversele curente care au inundat spatiul optiunilor si care, prin reprezentantii lor, au creat alte „scoli” ce se revendicau ca psihanalitice. Munca lor ramane insa la fel de utila pacientilor, mai ales pentru ca se sprijina pe aceeasi unica teorie a functionarii psihice descoperite si construite de psihanaliza sau, mai bine spus, pe principalul ei postulat, acela al existentei inconstientului.

Societatea Romana de Psihanaliza si-a continuat drumul spre a fi conforma cu exigentele internationale si a ajuns astfel, din punct de vedere politic si institutional, sa devina Societate Provizorie a Asociatiei Internationale de Psihanaliza. Din punct de vedere al formarii, SRP se afla la a treia generatie de psihanalisti.

Toate demersurile initiate in anii ’90 au avut evolutia lor, pe care o putem caracteriza ca fiind in general pozitiva. Dezvoltarea psihanalizei nu poate fi accelerata din cauza ca integrarea exigentelor, a teoriei psihanalitice in continua dezvoltare si formarea de lunga durata cer un timp mediu de circa 10 ani de formare pentru fiecare psihanalist.

2. Din punctul de vedere al clinicianului dedicat acestei profesiuni nu pot decat sa afirm cu deplina onestitate ca psihanaliza si psihoterapia psihanalitica pot ajuta sau vindeca. As dori insa sa subliniez trei aspecte care cred ca genereaza aceasta intrebare.

Primul aspect ne este cunoscut inca de la aparitia psihanalizei. Este vorba despre rezistenta la psihanaliza, rezistenta la introspectia uneori dureroasa, la schimbare, sau despre forme de cliseu care ataca psihanaliza prin etichete simpliste, daca nu chiar ignorante (se ocupa de sex, te imbolnaveste mai rau, dureaza prea mult etc.).

Aparitia unor formule terapeutice psihiatrice sau a unor forme de terapie ce promit vindecari rapide nu fac decat sa alimenteze aceste forme de rezistenta.

Un al doilea aspect este unul general care ataca o multitudine de terapii clasice ale secolului XX. (Vezi medicina alopata, vaccinarea etc.).

Si, in sfarsit, un ultim aspect ar fi acela al secolului in care totul trebuie sa se intample rapid, instantaneu si, daca se poate, fara implicarea noastra subiectiva, fara costuri, magic, imediat.

Ar fi oare cazul sa ne ingrijoram ca tehnica raspunde cu o promptitudine extraordinara acestor asteptari magice (fertilizare in vitro, schimbare de sex, operatii estetice, grefe, clone, etc.)? Inca nu stim. Probabil ca viitorul ne va raspunde la aceasta intrebare. Freud visa la o pilula universala care sa ne vindece de nefericirea cotidiana, de aceea de destin si de aceea a unor boli psihice grave...

3. Psihanaliza contemporana este rezultatul eforturilor unor psihanalisti terapeuti si cercetatori ai fenomenului psihic, ai bolii psihice si ai posibilitatii de acces la energiile de schimbare ale psihicului uman in functie de diversele lui structuri sau configuratii individuale.

Psihanaliza contemporana nu s-a dezvoltat in opozitie cu psihanaliza freudiana, ci in continuarea ei. Cercetatorii – de la Freud incoace – au pornit de la o teorie de baza care este mereu valida si s-au concentrat pe adaptarea tehnicii la psihopatologii in schimbare. „Disidentii” freudieni au ramas oarecum inghetati in subiectul disidentei lor.

Cercetarea vie s-a axat pe psihogeneza, pe tehnica si pe psihopatologia in schimbare. Cercetarea clinica, tehnica si teoretica in psihanaliza a contribuit la largirea ariei ei de interventie terapeutica: psihoza, psihosomatica, transgenerationalul, trauma colectiva si transmiterea ei intra si intergenerationala, miscarile sociale si politice, istoria, preventia tulburarilor psihice la copii, parentalitatea etc.

Cred ca orice miscare politica sau ideologizanta este fie inutila, fie nociva pentru practica noastra. Ader asadar la o sinteza a descoperirilor contemporane in masura in care acestea contribuie la posibilitatea noastra de a vindeca si extinde aria tulburarilor psihice la ameliorarea carora putem contribui.

4. Cred ca psihanaliza va continua sa contribuie major la sanatatea noastra psihica daca se va concentra pe cercetarea care tine cont de realitatea clinica, realitatea schimbarilor si de aceea a procesului terapeutic.

5. Nu am nici o indoiala in aceasta privinta. Poate chiar un loc privilegiat, avand in vedere ca gandirea filosofica, marea literatura, arta, cultura in general au fost mereu un loc de origine si de inspiratie pentru a gandi natura umana. Psihanaliza este si ar trebui sa ramana o parte a reflectiei dedicate naturii umane.

psihanaliza psihanalist psihoterapeuti
René Magritte, Les Amants II, 1928

Psihanaliza ca metoda terapeutica este «bine-sanatoasa» si traieste in foarte multe locuri din lume

Alfred Dumitrescu

Psiholog clinician, psihanalist


1. Foarte pe scurt, as spune ca in Romania psihanaliza a inceput prin a fi extrem de firava, dar ca a profitat din plin de schimbarea politica si sociala din 1989 si este, acum, pe cale de a-si parcurge adolescenta si de a-si cauta un drum propriu spre maturizare.

2. Parafrazand titlul unei comedii muzicale din 1968, Jacques Brel is alive and well and living in Paris, as spune ca psihanaliza ca metoda terapeutica este „bine-sanatoasa” si ca traieste in foarte multe locuri din lume. Afirmatiile referitoare la „criza psihanalizei” se refera, cred eu, la criza psihanalizei ca moda – si in acest sens sunt intr-o mare masura valide. Psihanaliza nu mai este, intr-adevar, „la moda”, nici ca metoda psihoterapeutica si nici ca set de clisee ale snobismului (pseudo)intelectual contemporan.

Din punctul meu de vedere asta inseamna ca psihanaliza s-a maturizat, si-a invatat limitele – si tocmai de aceea reuseste si sa le impinga mereu mai departe – si si-a depasit nevoia sau dorinta de a se exhiba si de a seduce. Au trecut vremurile cand orice se putea „explica psihanalitic” in conversatii de salon, de cafenea sau pe canalale de televiziune? Bine ca a trecut! Nu a fost neaparat rau faptul ca a existat o asemenea epoca, ea a facut ca multe concepte psihanalitice sa intre in limbajul comun si, mai ales, a familiarizat publicul larg cu ideea de psihanaliza. In mod insa doar aparent paradoxal, aceasta familiaritate cu psihanaliza nu doar ca nu a redus ceea ce Freud numea „rezistenta la psihanaliza”, ci chiar a alimentat-o intr-un anumit fel; adica exact in acel fel in care ceea ce ne este mai familiar ne este, in fapt, si cel mai putin cunoscut.

Ceea ce e de domeniul modei este prin definitie extrem de perisabil, publicul are mereu nevoie de noutati si de aceea primeste cu aviditate orice „suna a nou”, chiar daca este vorba de idei vechi de cand lumea, dar bine re-ambalate si re-branduite (a se vedea „inteligenta emotionala” sau, mai nou „mindfulness”).

Eu nu vad o corelatie neaparat pozitiva intre eficienta si actualitate, dar, dincolo de asta, cred ca psihanaliza a facut pasi uriasi in ultimele decenii, atat din perspectiva tehnicii propriu-zise, cat si din perspectiva teoriilor subiacente.

3. Orice discutie despre psihanaliza contemporana are nevoie de un spatiu mult mai extins decat cel alocat acestui interviu si cred ca risca sa devina si mult prea tehnica pentru un public care nu este de specialitate. Voi spune doar ca peisajul este foarte bogat si variat si ca raspandirea psihanalizei in arii geografice noi precum Asia va genera cu siguranta dezvoltari noi care-l vor imbogati si mai mult.

Cu referire la partea a doua a intrebarii, as spune ca fiecare psihanalist isi construieste, la intersectia propriei practici clinice cu instrumentele teoretice pe care le-a dobandit in formarea sa, o mini-teorie proprie, mai mult sau mai putim explicita si care este de dorit sa fie permanent amendabila in urma acumularii de experienta si de informatie teoretica. A spune „eu sunt de cutare obedienta” este fie un privilegiu al incepatorului, fie o marca a dificultatii de a „pleca din casa parinteasca”. Desigur ca nu plecam din „formare” cu mainile si mintea goale, dar ceea ce putem folosi cu adevarat in practica noastra este ce reusim sa construim peste aceasta fundatie alcatuita mai degraba din reziduuri transferentiale (adica din iubiri si uri) decat din opinii si convingeri proprii.

In ceea ce ma priveste pot spune doar ca acum lucrez si gandesc psihanaliza intr-un mod foarte diferit de cel in care lucram si gandeam in urma cu zece ani si ca sper ca peste un deceniu sa pot spune acelasi lucru.

4. Psihanaliza ca teorie a psihismului si ca metoda psihoterapeutica nu are inca, dupa stiinta mea, concurenta. Asta nu inseamna nici pe departe ca psihanaliza stie tot si le vindeca pe toate, ci doar ca nu exista inca nici o teorie explicativa care sa se contrapuna celei psihanalitice si nici o metoda psihoterapeutica cu un spectru atat de larg de aplicare. Deci, cel putin pentru viitorul previzibil, psihanaliza va ramane o teorie si o metoda de referinta chiar si pentru adversarii sai.

Ce va aduce viitorul mai indepartat insa…

5. Psihanaliza are deja de multa vreme un loc si un rol in societatile si culturile occidentale, asa ca nu vad de ce situatia Romaniei ar fi diferita, desigur, in masura in care societatea si cultura noastra doresc si sunt capabile sa se inscrie in acest spatiu. Nu cred ca psihanaliza este in primul rand definita etnic, iar sintagme precum „psihanaliza anglo-saxona” sau „psihanaliza franceza” trebuie intelese ca desemnand dezvoltari teoretice si tehnice ale caror particularitati au la baza contributiile unor creatori de scoala care s-au definit prin originalitatea gandirii si a practicii lor si nu prin apartenenta lor etnica sau culturala.

psihanaliza psihanalist psihanalisti
René Magritte, La Reproduction interdite, 1937

Psihanaliza a fost permanent in criza, chiar atunci cand era la moda

Brindusa Orasanu

Psihanalist, conf. dr. univ. la Universitatea „Titu Maiorescu”


1. Numarul de analisti in formare (candidati) a crescut intr-un ritm alert fata de tarile cu traditie din Europa, iar acest lucru e un semn de dezvoltare. Cel mai mult a crescut activitatea stiintifica. Scoala de Vara de Psihanaliza a ajuns deja la a noua editie. In 2008 a aparut Revista Romana de Psihanaliza, bianuala din 2011 si vizibila international. Tot in 2008 am avut prima conferinta internationala de prestigiu, care a dat tonul pentru conferintele anuale ale Societatii Romane de Psihanaliza. Anul 2010 a insemnat infiintarea la Bucuresti a Seminarului de studiu al Congresului Psihanalistilor de Limba Franceza (CPLF) care, impreuna cu revista, au argumentat acceptarea Societatii Romane de Psihanaliza ca membru al CPLF.

2. Daca reperul eficientei ar fi durata de timp, psihanaliza ar aparea intr-un plan indepartat, dincolo de oricare alta metoda de abordare a suferintei, fie ea medicala ori psihologica. La fel apar lucrurile cu termenul de „vindecare” ce trimite mai ales la tratarea simptomelor. Intr-o cura analitica un simptom poate sa dispara de la prima sedinta, dar sa nu presupuna si disparitia mecanismelor patologice, sau simptomul poate sa dispara dupa cativa ani si sa corespunda unei modificari benefice profunde in functionarea psihica. Atunci preferam sa folosim termeni ca „schimbare” sau „dezvoltare”, mai generale si mai complexe. Noi contam pe o combinatie, intre, pe de o parte, a regasi niste resurse anterioare care au fost „ascunse” prin mecanisme defensive patologice – si aici ar fi latura oarecum medicala, de vindecare prin recuperarea unui potential aflat in asteptare, si, pe de alta parte, a permite maturizarea acestor resurse in ritmul si forma unice pentru fiecare analizand. Cu privire la actualitatea sau criza psihanalizei... exista marturii scrise care arata ca ea nu a fost niciodata de actualitate, ca a fost in criza permanent, chiar atunci cand era la moda. A fost mereu contestata, a fost obiectul celor mai fanteziste proiectii, a beneficiat mereu de o atentie pe care eu as numi-o „nelinistita”. S-a spus despre imaginea psihanalizei ca poarta cu sine ceea ce simtim fata de propriul nostru Inconstient: fascinatie si angoasa. Aceasta neliniste e ireductibila.

3. Metoda psihanalitica a ramas aceeasi de peste o suta de ani. „Stilul” unui psihanalist (il prefer termenului de „tehnica”) tine de felul lui de a fi, la care se adauga elemente de competenta cum sunt capacitatea de continere sau libertatea de gandire analitica. Metoda si stilul nu au tendinte. Teoriile, in schimb, pot fi numite tendinte. Desi am o filiatie franceza in formare, am ales cu timpul calea pluralismului teoretic. Cred ca varietatea referintelor teoretice asigura un orizont intelectual care contribuie la continerea unor elemente din analiza, ce pot lua forme de expresie neobisnuite. Psihanalistii citesc, pentru antrenamentul lor mental, teorie si clinica. Clinica aduce ideilor un fel de tridimensionalitate, ca si cum ar veni cu un „corp”, si invers, clinica fara teorie se aplatizeaza. Deci „tendinta” mea... a ramas pur si simplu aceeasi: metoda psihanalitica.

4. Daca putem considera previziunea, cel putin partial, ca tinand de proiectia unei dorinte, atunci „prevad, deci doresc” o stabilizare a imaginii psihanalizei. Imaginea realista ar fi cea a unei profesii terapeutice de inalta competenta si specializare, care este in masura sa ofere explicatii consistente despre functionarea mintii umane, ca si notiuni utile inclusiv in domenii apropiate, medicale sau psihologice, asa cum s-au dovedit pana acum conceptele de „mecanism de aparare”, „transfer” sau „contratransfer”.

5. Bineinteles. Cu privire la psihanaliza aplicata s-a spus ca personajele din literatura sau film nu sunt pacienti. Sigur ca nu sunt, dar acest lucru nu impiedica sa le putem vedea ca psihanalisti, pentru a ilustra clinica sau pentru a gasi in ele „teorii” despre functionarea psihica, a carei complexitate este atat de mare, incat nu cred ca va fi vreodata epuizata. Psihanaliza arata culturii ca, dincolo de izomorfismul dintre oameni care permite comunicarea, un individ este realmente unic. E singular si poate de aceea si singuratatea lui este ireductibila. Daca arta are o esenta terapeutica, invers, psihanaliza este un fel de arta cu metoda stiintifica. Dar nu orice arta are metoda? Pana la urma, raportul dintre arta si stiinta apare, in proportii diferite, in toate, doar ca psihanaliza le contine intr-un raport egal si conflictual, de echilibru dinamic. A-ti acorda, ca analizand, luxul de vorbi despre tine cuiva care chiar te asculta iti poate creste calitatea vietii nu numai prin efectul de schimbare psihica, ci si printr-un proces pe care eu l-am numit „crearea de timp subiectiv”. Un scriitor intra, cred, intr-un proces similar atunci cand creeaza, apoi acest spatiu-timp obtinute raman concretizate in opera lui si pot fi transmise. In cazul psihanalizei, creatia provine din lucrul ambilor protagonisti, analist si analizand, insa cel care o internalizeaza, care „o ia in buzunar” atunci cand pleaca, este analizandul. Creatia ii ramane accesibila mai ales dupa ce o uita, asa cum se spune si despre cultura. Asa se intampla, de asemenea, cu experientele de viata semnificative pe care le asimilam. Psihanaliza este ca o experienta de viata simbolica sau virtuala, asistata. Winnicott defineste cultura drept experienta umanitatii. Cred ca exista ceva comun intre transmiterea culturala si transmiterea psihanalitica, iar acel ceva corespunde unui obiect estetic. S-a scris despre interpretare, ca si despre scrierea analitica ca despre obiecte estetice. Mai putin s-a scris despre discursul pacientului ca obiect estetic. Eu as sublinia mai mult aceasta perspectiva fiindca, fara sa stie, analizandul, asociind liber si elaborand, creeaza ceva echivalent in profunzime cu literatura, cu poezia, cu ceea ce avem mai important ca legatura invizibila intre spiritul nostru si corpul nostru.

psihanaliza psihanalizabil psihanalisti
René Magritte, Le Thérapeute, 1937

Psihanaliza se refera la sinele autentic al indivizilor unei societati

Corneliu Irimia

Psiholog, psihanalist, formator si supervizor in cadrul Societatii Romane de Psihanaliza


1. Dezvoltarea psihanalizei romanesti este un proces de crestere a radacinilor si a ramurilor sale. Ea este legata de dezvoltarea personala a psihanalistilor romani, de publicarea cartilor de psihanaliza, de deschiderea fata de psihanaliza din tarile cu traditie in acest domeniu, de schimburile stiintifice constante intre psihanalisti, precum si intre profesionisti si publicul larg.

Psihanaliza romaneasca de dupa 1989 a raspuns unei nevoi indelung reprimate de catre regimul comunist de a lua contact cu teorii si practici legate de individualitate, de identitate, de cautarea unui sens interior, de regasirea de sine.

Extinderea psihanalizei a mers in paralel cu cresterea numarului de psihologi si de psihiatri care au dorit sa se formeze si sa devina psihanalisti, precum si cu cresterea constanta a numarului persoanelor care au cerut o psihanaliza personala, perceputa ca un drum valoros spre propriul interior, un demers care aduce o explicatie terapeutica pentru propriile ganduri, sentimente, discursuri si actiuni (in)constiente.

Grupul actual de psihanalisti, membri ai Societatii Romane de Psihanaliza, s-a format pornind de la un nucleu initial format din Eugen Papadima, Vera Sandor, Vasile Zamfirescu, Alfred Dumitrescu. Acestia au practicat psihanaliza inca pe vremea regimului comunist si au fost, dupa 1989, formatorii si motorul unui grup care a crescut constant si care a aderat la Asociatia Internationala de Psihanaliza incepand cu anul 2000. Aceasta a insemnat integrarea intr-o comunitate profesionala internationala, o comunitate interesata de cunoasterea profunda a proceselor din acel intreg reprezentat de personalitate, self, ego, inconstient si corp.

2. Metoda psihanalitica aduce in contact eul constient, rational al persoanei cu partile sale profunde, neconstiente. Revolutia freudiana a fost o revolutie de talia celei a lui Copernic, ea i-a aratat omului ca daca a trebuit sa sufere – in Evul Mediu – rana narcisica de a constata, ca locuitor al Pamantului, ca nu se afla in centrul Universului, el trebuie sa accepte, acum, o alta rana narcisica: ego-ul sau nu se poate impune ca stapan in propria sa casa, ego-ul este controlat de forte pe care el insusi nu le cunoaste si nu le stapaneste.

Criza psihanalizei exista, dar ea reprezinta criza unei miscari revolutionare care prin definitie se afla in actiune, pe cale sa cerceteze, sa exploreze, pe cale sa descopere, pe cale sa gaseasca moduri de a se transmite celorlalti oameni.

Criza in psihanaliza vine de la necesitatea adaptarii tehnicii sale la realitatea unor noi moduri de functionare psihica a analizantilor: tulburari ale identitatii, ale narcisismului, nevoia de a functiona pe calea cea mai scurta de obtinere a satisfactiei, de a se afla intotdeauna la un click distanta de indeplinirea dorintelor proprii, necunoscutele traiului intr-un mediu virtual excesiv.

Psihanaliza raspunde nevoii fiecaruia de a se intelege pe sine, de a-si cunoaste motivatiile autentice, de a ameliora capacitatea de creare a relatiilor intime cu sine insusi si cu ceilalti, de a-si crea libertatea interioara, de a-si gasi sinele autentic intr-o lume tulburata si tulburatoare. Explorarea spatiului intern are nevoie, in mod obiectiv, de timp, de o crestere naturala, adaptata ritmului fiecarui analizand. Masurarea eficientei ei trebuie sa tina seama de aceste realitati.

3. Psihanaliza contemporana este produsul a peste 120 de ani de istorie si de evolutie. Ea cultiva cautarea adevarului despre sine si evita superficialitatea, instrainarea de sine, reactiile pur viscerale.

Tendintele actuale ale psihanalizei care mi se par cele mai convingatoare sunt reprezentate de accentul pus pe relatia prezenta analizand-psihanalist, relatia din cabinetul de terapie, pe analiza acestei relatii. Acesta este motorul terapeutic, cel care aduce noul, schimbarea, iesirea din necunoasterea de sine, precum si capacitatea de observare a relatiei care tocmai se petrece intre cei doi. Se creeaza in acest fel un eu observator care creeaza o buna distanta si duce la o atenuare a angoasei, vinovatiei, rusinii, durerii psihice, auto-agresiunii, auto-devalorizarii, ascunderii de sine.

Constructia care apare in cabinetul psihanalistului este ridicata de cei doi protagonisti, ea este unica, nu poate fi repetata in alta parte. Analizandul, chiar daca va relata aceleasi lucruri unei alte persoane, o va face cu alte cuvinte si cu alte intentii. Se creeaza un tert rezultat din punerea impreuna a sentimentelor si a gandurilor celor doi, subiectul isi descopera o parte a fiintei sale pe care nici el nu stia ca o avea.

Psihanaliza relationala ne arata ca experienta de sine presupune, intotdeauna, si o narare a propriei istorii: fara amintiri, fara istorie personala nu exista un self. In istoria personala este centrala relatarea relatiilor semnificative, a succeselor si a esecurilor persoanei. Teoriile self-ului – cele care incearca sa clarifice ce inseamna pentru o persoana sa fie sau sa aiba un self – considera ca fiind centrala notiunea de naratiune. Noi suntem povestea noastra, expunerea noastra referitoare la ceea ce ni s-a intamplat. Pentru a avea un sine este nevoie de un protagonist, de cineva care face lucruri si de asemenea caruia i se fac lucruri. Trecutul cere sa fie reorganizat intr-o naratiune, sau, eventual, in mai multe naratiuni alternative. Daca nu exista o poveste despre noi insine, nu exista un self. Psihanaliza relationala sustine ca povestea vietii poate fi spusa in diferite scopuri, pentru a trezi anumite sentimente: admiratie, intelegere, mila, sau pentru a indemna interlocutorul catre o anumita actiune: catre oferirea de ajutor, catre opozitie, colaborare sau supunere.

4. Viitorul psihanalizei ar trebui sa fie legat de o era a tolerantei fata de ceilalti si fata de sine. Psihanaliza ar trebui sa contribuie la intalnirea dintre persoane care au un sine psihologic, intelectual, spiritual, corporal, iar acestea sa ajunga sa nu se invidieze, suspecteze, batjocoreasca sau chiar sa nu se razboiasca pentru a castiga diferite avantaje.

5. Un mare psihanalist, Donald Winnicott, remarca faptul ca majoritatea oamenilor traieste intr-o stare de disperare cronica si muta. La un anumit, nivel societatea – prin mass-media – nu vrea sau nu poate sa comunice astfel de lucruri despre membrii sai, ci transmite o imagine despre om falsificata, incompleta, festivista. Psihanaliza se refera la sinele autentic al indivizilor unei societati, subliniind adevarul despre membrii sai, utilizand un discurs fara fard, uneori poate cu un ton prea pamantesc, dar subliniind fundamentul a ceea ce suntem, importanta de a ne simti reali, conectati la simtul propriei vitalitati, precum si la semeni.

psihanaliza psihanalist psihoterapeut
René Magritte, La Mémoire, 1938

Mai multi oameni decat in trecut apeleaza azi la o psihanaliza, chiar in societatea romaneasca

Gianina Micu

Doctor in medicina, psihanalist, membru titular al Societatii Romane de Psihanaliza


1. Raspunsul il voi da din perspectiva personala, ca psihanalist aflat in contact nemijlocit cu psihanaliza romaneasca de 15 ani din cei 25 de ani in discutie, si in contact intermediat de cartea de psihanaliza – de vreo 30 de ani. Subiectiva fiind, asadar, si tributara unei experiente marginite, consider ca apreciabila, chiar foarte apreciabila dezvoltarea psihanalizei romanesti in anii de dupa regimul comunist. Din perspectiva unei comunitati in care gandirea, practica si formarea psihanalitica erau de neconceput intr-o forma oficiala si institutionalizata, pasii parcursi sunt exceptionali! Prin entuziasmul si tenacitatea pionierilor psihanalizei romanesti a fost fondata Societatea Romana de Psihanaliza (SRP), cu o functionare profesionala consistenta, la standardele internationale ale Asociatiei Internationale de Psihanaliza (IPA). Sunt foarte multe de spus aici: faptul ca a existat o baza de pornire suficient de consistenta ca profesionalism si repreprezentare (conditie absenta in mai toate tarile post-comuniste, cu foarte putine exceptii, precum Ungaria) a permis nucleului initiator de psihanalisti romani sa poata asigura educarea unei noi generatii de aspiranti doritori de a se initia si de a se pregati in tara. As spune aici ca in tarile vecine aspirantii la profesia de psihanalist au avut de urmat un parcurs mult mai dificil si mai complicat decat noi: neavand analisti formatori, colegii din Serbia, Bulgaria, Letonia, Estonia, Rusia, Polonia s.a. au avut de facut o naveta de ani de zile, lunar, in tarile cu analisti formatori (Anglia, Franta, Olanda). Chiar si numai pentru atat recunostinta noastra, a celor care i-am avut formatori pe primii patru initiatori romani ai Grupului de Studiu IPA (Vera Sandor, Eugen Papadima, Brindusa Orasanu, Vasile Dem. Zamfirescu) isi are un contur si un continut foarte consistente! De la cei initial patru psihanalisti recunoscuti de IPA, SRP numara in acest moment 34 de membri psihanalisti. Iar asta in conditiile in care parcursul de formare in psihanaliza dureaza intre 8 si 10 ani! Alti inca 35 de studenti in psihanaliza sunt angajati in diferite etape ale procesului de instruire.

2. Vorbim de multe ori despre psihanaliza cu o referinta partial neactualizata, avand punctul de plecare inghetat in analiza clasica, freudiana. Psihanaliza nu prea vad cum ar putea fi in criza si depasita atata timp cat gandirea psihanalitica a continuat sa evolueze permanent, nuantata, adaptata, redescoperita si mai complexa cu trecerea timpului, practicata si aprofundata de atat de multi psihanalisti, unii absolut exceptionali! Cand vorbim despre psihanaliza discutia ar trebui sa fie una documentata. Mai pertinent chiar, fundamentata practic.

Gandirea si formarea mea de baza este medicala si, prin prisma ei, marturisesc ca psihanaliza m-a convins in mod repetat in clinica, prin adresarea cauzalitatii unui proces si a unei functionari.

3. Exista, la ora actuala, mai multe curente teoretice, apartinand principalelor scoli de gandire psihanalitica, centrate pe relatia de obiect, pe psihologia self-ului si narcisism, pe psihologia eului, pe relatia de maternaj sau pe teoria gandirii. Psihanaliza a fundamentat mereu, teoretic, experienta clinica si a dezvoltat o anume directie de gandire. Freud insusi si-a reformulat permanent teoria, adaptand-o trairilor si intelegerilor derivate din interactiunea efectiva cu pacientul si din procesul psihanalitic amorsat in relatia terapeutica. E intrinseca psihanalizei o procesualitate dinamica si receptivitatea catre a percepe si a valida diversitatea de forme in care se manifesta psihicul, gandirea, relatiile, sesizand, in consecinta, particularitatea individuala.

Personal, as spune ca ma impresioneaza multe dintre exemplele clinice citite in literatura de specialitate de orientare intersubiectiva. Cred ca ar fi prea mult, insa, sa spun ca ma simt aderand la aceasta abordare clinica. Mai degraba as spune ca, la acest moment al practicii mele, caut sa gasesc modalitatea de a fi in acordaj relational cu pacientul. Iar asta, din punct de vedere tehnic, presupune adeseori modalitati particulare, adaptate, de aderare la o tendinta teoretica sau la alta.

4. Mult mai multi oameni decat in trecut apeleaza azi la o psihoterapie, la o psihanaliza, chiar in societatea romaneasca. In Romania de astazi sunt multi psihoterapeuti, ceea ce nu gasesc ca e o inflatie, ci o premisa. Cred ca introducerea unui consult periodic sau a unui numar de sedinte de psihoterapie / an / persoana ar fi la fel de igienica si de profilactica precum setul de analize de baza in medicina alopata. Cred ca introducerea unui curs de pregatire si ore de psihoterapie individuala pentru viitorii medici ar fi necesara ca parte din formarea lor in lucrul cu oamenii. La fel pentru profesori si pedagogi, la fel pentru mame, pentru parinti... cred ca toate acestea, intr-o societate care isi cauta o viata buna, isi au tot rostul. Asa cum in sistemul finlandez statul asigura un venit de baza de 1 300 de euro tuturor cetatenilor sai, ca lucreaza sau nu, avand, prin aceasta, perspectiva castigului major la nivel social, in timp, prin preintampinarea unor posibile probleme grave (somaj, acte antisociale, infractionalitate, boli etc). Cel putin tot in acelasi sens, de perspectiva, vad aportul pozitiv al asigurarii serviciilor de sanatate mintala la nivel social. Pentru asemenea intreprinderi este nevoie de profesionisti pregatiti si de o baza de educatie generala. Lucrurile se misca pozitiv, in acest sens.

5. Intrebarea dumneavoastra gaseste Societatea Romana de Psihanaliza in pragul primului sau mare proiect de impact civic, Romania pe divan. Asadar, fara a intra in amanunte acum despre acest proiect, iata, cred ca a venit si timpul putintei noastre, ca societate profesionala, de a initia si de a sustine o iesire catre comunitate. Nu cred ca acest lucru va insemna, pe loc, o revolutie masiva de mentalitate, o informare care sa atinga o masa critica de oameni, asa incat sa conduca vizibil la o metamorfoza venita din intelegere si vindecare la nivel national. Cred insa ca orice miscare produce reverberatii si ca, daca e sustinuta, reverberatiile nu se vor pierde. Intentia celor care am pornit acest proiect este ca el sa aiba o continuare in timp, asa incat, presupunand ca acest lucru se va si intampla, cutez sa cred, in acest moment, ca psihanalistii s-au pornit sa se arate, in sensul initierii si propunerii de decodare si instrumentare a tenebrelor ce ne anima fiecaruia, cauzal, viata sufleteasca.

psihanaliza psihanalistului psihanalistilor
René Magritte, Les Vacances de Hegel, 1958

Psihanaliza este intr-o importanta miscare de adaptare si evolutie

Rita Teodoru

Presedintele Societatii Romane de Psihanaliza


1. Infiintarea Societatii Psihanalitice Romane acum 25 de ani poate fi echivalata cu actul de nastere al psihanalizei in Romania. Tot ce a fost inaintea acestui moment a contribuit si a determinat dezvoltarea ulterioara, cu particularitatile ei. Una dintre aceste particularitati o reprezinta forta extraordinara, determinarea acelui grup mic de persoane de a asigura in cele mai bune conditii, interne si internationale, recunoasterea psihanalizei romanesti. Efortul lui a fost sustinut si este in continuare de un numar din ce in ce mai mare de membri si candidati ai actualei Societati Romane de Psihanaliza. Sigur, comparativ cu alte scoli de psihoterapie, numarul psihanalistilor este foarte mic, dar asta se datoreaza unui parcurs lung si anevoios in formare, care solicita o inalta motivatie si suficienta toleranta la frustrare. O alta particularitate este o mult mai buna apreciere externa decat interna. Aprecierea externa se datoreaza seriozitatii pe care psihanalistii romani au avut-o in formarea lor si in respectarea tuturor criteriilor de afiliere la Asociatia Internationala de Psihanaliza. Faptul ca recunoasterea interna nu este la fel de mare se datoreaza si unei insuficiente implicari a psihanalistilor in viata societatii, dar poate si nesigurantei inerente unei societati tinere. Abia acum apreciez ca suntem suficient de maturi, institutional, sa avem un real impact in viata sociala, ceea ce am si inceput, prin recentele noastre proiecte.

2. Termenii folositi ar putea induce in eroare. O sa impart raspunsul in doua. Psihanaliza este in criza, asa cum se vedea inca de acum 40 de ani, insa asta nu inseamna ca este depasita sau ca nu este eficienta. Este un om bolnav si irecuperabil doar daca are o criza? Dimpotriva, criza inseamna o sansa, si in plan individual, si in plan social. Da, asa cum este normal, stiintele evolueaza rapid si pe alocuri masiv, iar integrarea noilor informatii poate provoca o miscare haotica pentru o perioada de timp. Dar efortul acesta de integrare nu inseamna ca psihanaliza nu functioneaza sau ca este depasita.

O discutie interesanta si, cred, foarte ampla este daca psihanaliza este o metoda psihoterapeutica, asa cum sunt in general considerate alte metode de psihoterapie. Un raspuns scurt sau simplificator mi se pare riscant. Mai mult ca sa deschid o discutie am sa spun ca aspectul terapeutic este mai degraba regasit in psihoterapia psihanalitica (asa cum arata si numele), iar psihanaliza (sau analiza personala) este o metoda de cunoastere, explorativa, care, cred eu, este necesara oricarui terapeut, indiferent de orientarea sa. Si asta pentru ca particularitatea psihanalizei este aceea a profunzimii investigarii personale.

3. Psihanaliza este in miscare, intr-o importanta miscare de adaptare si evolutie: adaptare la politicile institutionale, economice si sociale, evolutie in privinta modalitatii de concepere a dinamicii psihice, deschidere catre cercetarile din neurostiinte si stiinte de granita.

Cred ca este in spiritul cunoasterii sa privim cu un oarecare scepticism aderarea la o tendinta sau alta, actuala sau nu. Ca si clinician nu-mi permit sa privilegiez o tendinta, stiind ca ceea ce as observa este in stransa legatura cu ceea ce cred. Asadar incercarea mea este sa fiu atenta la diferitele tendinte, sa le gasesc un loc interior si sa le folosesc, armonizandu-le, pentru a avea o perspectiva cat mai larga de cunoastere si intelegere.

Cred ca toate scolile de psihanaliza au ceva valoros de oferit. Sa ma canalizez doar pe una dintre aceste directii m-ar saraci si nu mi s-ar potrivi. Dar inteleg sensul intrebarii. Istoria psihanalizei este presarata cu momente de disputa sau intolerante, plecate, aparent sau nu, de la diferende teoretice. Multe dintre ele au fost fertile, dar nu mereu. Fiecare societate de psihanaliza poate fi in situatia de a se confrunta cu astfel de situatii, ceea ce face diferenta este intelegerea faptului ca oamenii si nu teoriile pot fi in conflict sau in armonie.

4. Am mai fost intrebata cu multi ani in urma si am fost foarte increzatoare. La fel sunt si acum. Psihanaliza nu se poate sustrage miscarilor naturale si evolutiei sociale despre care vorbeam mai sus. Desigur, exista si posibilitatea ca ea sa nu se poate adapta acestora, ceea ce ar fi ironic, nu? Oricum ar fi, preocuparea pentru intelegerea realitatii interne si externe ii ofera psihanalizei un loc privilegiat, caci este provocatoare si necesara oricui doreste sa fie in contact cu el insusi si cu fenomenele vietii.

Mai e un aspect. Spuneam si atunci si o sustin si acum: viitorul psihanalizei depinde de cei care se vor ocupa de ea, de cei care vor fi interesati de ea... si de cei care o vor contesta. Cu cat mai puternici vor fi, cu atat viitorul psihanalizei este mai sigur.

5. Psihanaliza este parte a culturii universale, fie ca ne place sau nu, cu tot ce a adus in ultima suta de ani, si nu poate fi ignorata. In ce masura societatea si cultura romaneasca pot sa ofere psihanalizei un rol si un loc, asta e o intrebare prea ampla si necesita o discutie pe masura. Caci eu cred ca aici nu vorbim despre concepte, ci despre realitati sustinute de oameni. Si acest subiect este unul care ma intereseaza in mod deosebit in ultima vreme si o sa-mi iau ragazul necesar pentru a putea da un raspuns potrivit.

Dosar coordonat de Dorin-Liviu Bîtfoi


Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Preluat din Cultura
Imagini: all-art.org, coinpsi.com.br, imaginaryboys.altervista.org

8 comentarii

  1. Cand se face prea multa reclama la ceva, inseamna ca in realitate lucrurile nu merg deloc bine si mai ales psihanalistii ar trebui sa realizeze asta. N-am vazut la niciunul o asemenea constientizare. Nu m-au convins ca psihanaliza ajuta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu neaparat. Oricum, n-as spune ca "se face prea multa reclama". Psihanaliza e o optiune foarte personala. Este important sa aveti informatiile necesare si corecte, dar, mai departe, bine ar fi sa nu va "convinga" cineva de utilitatea ei.

      Ștergere
  2. Multumesc! Meritul auctorial este al psihanalistilor participanti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foaerte bun articolul, felicitari psihanalistilor ! Psihanaliza e nu doar clinica dar si un curent spiritual care a marcat major ultimul secol.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! Intr-adevar, psihanaliza sau psihoterapia psihanalitica sunt, asa cum se spune in engleza, groundbreaking, si in opinia noastra. Oricum, la baza psihoterapiei.

      Ștergere
  4. Un articol complex! E bine sa se stie cum a evoluat psihanaliza in Romania.La cat mai multe texte de genul asta!

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!