Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Bataia e rupta din suflet

marți, 19 ianuarie 2016


bodnariu bataia e rupta din suflet

A devenit de mare actualitate cazul familiei Bodnariu, exista macar un cuvintel aprobator sau indignat pe aceasta tema oriunde. Ceea ce este insa foarte interesant de observat este dinamica perceptiei acestui caz, precum si nodul central asupra caruia s-a fixat interesul publicului. De la o situatie din sfera juridica, supusa unei legislatii pe care noi nu o cunoastem si asupra careia nu ne putem pronunta in absenta contextului social, politic, cultural etc. s-a trecut foarte repede la o amenintare acuta si la nevoia unei fantasme de erou salvator, mai bine zis de natie salvatoare. Aproape ca niste prizonieri de razboi, membrii familiei trebuia salvati din mainile inamicului de oameni din locul care i-a zamislit (si apoi i-a alungat acolo, dar idealizarea si persecutia se substituie cu o viteza uluitoare). Apoi, toata discutia s-a mutat asupra subiectului devenit viral: daca este bine sau nu sa-ti bati copiii, daca o palmuta trece nevinovata in fata unei curele aprige sau daca educatia se poate face fara disciplina. Nu o sa discut aici in nici un fel situatia acestei familii despre care nu cunosc aproape nimic. Am speranta ca, traind intr-o tara civilizata cum este Norvegia, se va face asa cum este mai bine si mai sigur pentru ei si copiii lor. Dar ma voi apleca in randurile ce urmeaza asupra a ceea ce inseamna "a fi batut" si a interioriza agresiunea dintr-o perspectiva ce reiese dintr-o ascultare clinica de ani de zile a pacientilor mei.

Citeste si Puterea proiectiei in cazul Bodnariu

Sa incep prin a preciza ca iubirea nu este idilica, ea este ceea ce ni se ofera. Daca primim o palma sau o cascada de palme, un sut in fund sau zece curele la fundul gol, aceasta este o interactiune foarte incarcata afectiv intr-un pustiu solitar in care orice gest este un semn de viata. Asadar, bataia, indiferent ca este adresata copilului in scop punitiv sau profilactic sau doar ca o descarcare pulsionala a parintelui, devine o modalitate de relatie foarte stransa, foarte intima si uneori chiar singura forme de "iubire" care exista intre cei doi. Aceasta confuzie dintre iubire si agresivitate va deveni incet, incet singurul ecou pe care copilul si, mai tarziu, viitorul adult, il are in relatie cu cineva. Acest lucru se intampla pentru ca fiecare palma este tradusa intr-un fel anume si asezata, bucatica cu bucatica, in edificiul psihic care se construieste, devenind parte din materialul fundamental la care apoi nu se mai poate renunta, pentru ca edificiul s-ar prabusi.

Si iata-ne intr-o prima dilema, una destul de mare, in care spunem ca nu conteaza ce am trait in copilarie, nu conteaza daca am fost batuti, pentru ca atunci cand crestem mari vom face propriile noastre alegeri si vom trai diferit. Nimic mai frumos, doar ca inconstient alegerea a fost deja facuta demult si atunci ia nastere un conflict de proportii, care nu de putine ori se transforma intr-o compulsie la repetitie sau intr-o izolare si o insatisfactie relationala care aduce cu sine o depresie adanca.

A doua dilema se refera la faptul ca duritatea pe care ani de zile a fost primita pe post de iubire nu va permite nici o manifestare calda sau tandra de iubire, va respinge orice forma de afectiune blanda ca pe un intrus care nu poate fi recunoscut si ar putea face mai mult rau decat bine. Celebra zicala "rau cu rau, dar mai rau fara rau" nu este departe de adevar. Acea parte sadica, daca nu se va concentra pe a sabota si a distruge orice forma de iubire noua, se va intoarce impotriva propriei persoane si se va pune in situatii in care persoana se va astepta sa fie pedepsita, ranita, lovita, aruncata, pentru ca "asta este ceea ce merita". Cu alte cuvinte, o astfel de "iubire" prin violenta repetata produce o rana narcisica de dimensiunea unui asteroid, care, oricat s-ar pansa, ramane mereu plina de puroi (de ura, de furie) si nu se poate cicatriza sau vindeca.

A treia dilema apare ca urmare a unei scindari necesare supravietuirii. O parte va accepta violenta si o va traduce ca iubire, afectiune, grija, interes din parte parintelui care se comporta asa pentru ca isi doreste sa ii fie "bine" copilului, sa primeasca educatie, cealalta parte se va rascula, va respinge, va dori sa isi reverse furia si sa ucida agresorul. Aceste doua parti se vor incurca mereu una pe cealalta, vor declansa angoase inimaginabile, vor pune mereu pericolul in prim-plan, sentimentul de catastrofa va fi mereu prezent si o senzatie de "inutabilitate" (un act ratat de exceptie care mi l-a adresat o data un pacient si pe care il putem traduce ca fiind destinul acestor relatii si anume "abilitatea de a fi inutil".)

Ce ar putea aduce vindecarea? Ceea ce agraveaza boala este mereu absenta unui sens. "Nu inteleg" sunt cuvinte foarte des auzite in terapie, iar cautarea unui raspuns poate fi reparatoare si revelatoare pentru o noua perspectiva asupra trecutului, dar mai ales asupra viitorului. Andre Green spunea ca, pana la urma, ceea ce este esential intr-un act terapeutic este cautarea unui sens si capacitatea de a descoperi noi modalitati de metaforizare a limbajului acolo unde acesta prezinta lacune, goluri, acolo unde cuvantul a disparut pentru a lasa loc unui hau afectiv inspaimantator.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Simbolic vorbind, este nevoie sa putem retrezi la viata "urletul" care a amutit odinioara, atunci cand nu parea a mai exista si altceva in afara de durere. Este nevoie sa inapoiem sufletului ranit bucatile care i-au fost rupte cu fiecare lovitura adresata.

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: Ilustratie din cartea Cent proverbes de Jean-Ignace-Isidore Gérard Granville (H. Fournier Éditeur, Paris, 1845), purtand legenda: Qui aime bien châtie bien.

Un comentariu

  1. "Chiar credeți că o educație se face cu palma? Loviturile date copiilor sunt o barbarie și trebuie evitate în mod necondiționat. Lovitura dată unui sugar este mai mult decât o barbarie, este crudă și revoltătoare.

    Prin bătaie se obține în general contrariul a ceea ce se dorește.

    A făcut vreodată pedeapsa mai bun un om?

    Pedeapsa nu-l face pe copil mai bun, dacă el o simte nedreaptă. Ea îl face doar încăpățînat.Ț

    din Recomandări psihanalitice pentru mame - Whilhelm Stekel

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!