Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Sa moara si racheta din mana eroului

marți, 26 ianuarie 2016


simona halep idealizare invidie ura melanie klein

In peisajul aflat la timpul trecut al sportului romanesc exista un nume solitar ce a supravietuit timpului prezent. Din cand in cand in actualitate revine emblema tenisului autohoton, Simona Halep, poate imago-ul cel mai expresiv in ceea ce priveste idealizarea ca una dintre formele urii. Condamnata la victorie, pandita la orice respiratie sau gest nervos, pusa la zid la infrangere, sportiva a dat nastere unei categorii aparte de "fani" denumite de Cristian Tudor Popescu "haterii".

Printr-o identificare narcisica, toata tara freamata la ascensiunea glorioasa si se indragosteste la propriu de His Majesty, the Baby, cel mai iubit dintre copii, care va indeplini toate visele restante ale unei natiuni saracite de glorie, care va creste toate nazuintele catre culmi, care va satisface toate dorintele de a le da peste nas adversarilor care ne-au umilit ani de zile aruncandu-ne in anonimat. Se incheie asadar un contract invizibil, dar semnat de toata lumea in care "copilul" isi asuma responsbilitatea de a deveni un erou cum nu s-a mai intalnit, de a creste intr-un an cat altii in sapte si de a straluci orbitor, iar "parintii" isi asuma aclamarea, ridicarea in slavi si faptul ca se vor mandri peste tot cu performantele acestui copil. Ce este scris insa cu litere mici, atat de mici, incat nici macar nu observam, sunt doua paragrafe nu lipsite de interes.

Unul se refera la dezamagire, copilul nu are parte de a doua sansa, el este condamnat la succes, iar si iar, intr-o compulsie insatiabila. In orice moment ar esua si s-ar produce dezamagirea, el ar fi radical abandonat si dezmostenit de orice investire de pana atunci. Ar deveni un oarecare, inca unul din sirul celor care au promis, dar nu s-au tinut de cuvant, care au dat speranta mesianica, ca mai apoi sa ne azvarle in infernul deceptiei.

Celalalt se refera la invidie. Pe cat de mult admiram ceea ce este bun, pe atat de mult il invidiem. Inconstient, el este tot ceea ce ne-ar fi dorit noi sa fim si n-am mai putut fi. Invidia are scopul bine definit de a distruge ceea ce este bun, de a-l face sa dispara fara urma, este opusul recunostintei si sperantei ca ne putem hrani din visul de odinioara infaptuit astazi de altcineva.
Invidia este sentimentul furios ca alta persoana poseda si se bucura de ceva dezirabil, impulsul de invidie fiind cel de a lua sau de a distruge acel ceva. In plus, invidia presupune relatia subiectului [omului] cu o singura persoana si dateaza din perioada celei mai timpurii relatii exclusive cu mama. Gelozia se bazeaza pe invidie, dar presupune o relatie cu cel putin doua persoane; ea are de-a face in principal cu iubirea considerata de subiect ca fiindu-i destinata, dar i-a fost luata sau se afla in pericolul de a-i fi luata de rivalul sau.
Melanie Klein, Invidie si recunostinta

Citeste si Melanie Klein, "Opere complete 2: Invidie şi recunoştinţă"

Asadar, in timp ce il aclamam pe eroul mult visat, o parte sadica din noi isi doreste inconstient sa il vada la pamant, sa il vada distrus, in suferinta si incapabil sa mai straluceasca vreodata.

Ce este un erou pentru cei care il privesc? Este proiectia in miscare a tuturor sperantelor noastre. Este prelungirea vie a gandurilor de triumf. Este ecranul celor mai incrancenate trairi, al sacrificiului iluziilor individuale, al neputintei singulare. Este un avatar grupal, o singura holograma ce racneste pentur o multime de oameni.

Dar mai ales este imaginea unui ideal de neatins. Este acceptarea destinului de a nu fi devenit un erou. Este incalcarea marelui contract initial. Este lupta dintre invidie si admiratie. Dintre a da mai departe propriile vise si a le distruge. Dintre a regandi destinul de erou dupa posibilitatile fiecaruia sau a tanji dupa o utopie infinita.

Fiecare erou se naste si apoi moare. Celebritatea lui mult dorita de catre cei multi anonimi, tocmai aceasta il ucide.

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: commons.wikimedia.org

4 comentarii

  1. este crimă să citești un articol bun scris fără diacritice

    RăspundețiȘtergere
  2. nu înțeleg de ce nu folosiți diacritice

    RăspundețiȘtergere
  3. Apreciez tema propusa si felul in care este privita. Totusi ceva ma nedumereste si ma distrage de la urmarirea continutului (si nu, nu-s diacriticele! :)). Oare pentru ce a ales autoarea sa zica "His Majesty" si "eroul" cand e vorba de Simona Halep? Sau ar trebui sa zic "autorul"? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc pentru apreciere. "Eroul" se refera la un imago care se aplica indiferent de gen, masculin sau feminin. Cu alte cuvinte, exprimarea era generica pentru a sublinia particularitatea acestui imago si felul in care el are ecou in ceilalti. Iar "His Majesty" se refera la the Baby, bebelusul generic mult visat, care poate fi atat fata, cat si baiat (desi din exprimarea lui Freud se poate traduce o anumita inclinare spre masculin). Ma gandesc insa, citind ceea ce mi-ati scris, daca nu cumva sportul feminin care necesita o anume forta, cum este si tenisul, nu implica inevitabil si o proiectie a masculinitatii.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!